Eveniment

Ciprian Sobaru Reprezint generaţia tânără a Poliţiei Rutiere

deschidere_4.jpgInspectorul Sobaru a urât înviorarea de dimineaţă în Academie, iubeşte să conducă maşina şi coloanele oficiale

Are 28 de ani, 52 de oameni în subordine şi prima dragoste a fost Poliţia Rutieră. Este vorba despre inspectorul Ciprian Sobaru, cel mai tânăr şef de birou din istoria recentă a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. A câştigat concursul pentru ocuparea funcţiei de şef al Biroului pentru Siguranţa Circulaţiei în Mediul Urban Constanţa pe când avea numai 27 de ani. Într-un interviu acordat cotidianului nostru, inspectorul Ciprian Sobaru ne-a destăinuit din tainele meseriei, care sunt cele mai plăcute şi mai tragice momente din cariera unui ofiţer de Poliţie Rutieră, care sunt misiunile dificile, ce iubeşte şi ce urăşte un poliţist SPR.

Cum aţi ajuns ofiţer în cadrul Poliţiei Rutiere?
Am absolvit un liceu cu profil informatic, după care am intrat, prin concurs, la Academia de Poliţie, profil Poliţie Rutieră. Se poate spune, deci, că a fost prima mea dragoste. Am absolvit în 2003, însă, în acel an, IPJ Constanţa nu a a avut locuri la SPR. Ca urmare, am ajuns la Secţia 2, la Judiciar. Doi ani mai târziu am reuşit să mă transfer la Municipiu, apoi la Biroul Drumuri Naţionale şi Europene.

Cum aţi ajuns şef al Biroului pentru Siguranţa Circulaţiei în Mediul Urban Constanţa?
Am câştigat concursul organizat în februarie 2008, iar în data de 17 martie, la vârsta de 27 de ani, am fost numit în funcţie. Se poate spune că sunt cel mai tânăr şef de birou din istoria recentă a IPJ Constanţa.

În această calitate, câţi oameni aveţi în subordine şi ce atribuţii îndepliniţi?
Biroul pe care îl conduc numără 49 de agenţi şi trei ofiţeri. Răspunderea pe care o am este uriaşă, pentru că, pe lângă atribuţiile de teren pe care le îndeplinesc, cum ar fi aplicarea sancţiunilor, coordonarea acţiunilor, a dispozitivelor la misiuni, am şi atribuţii de birou. Pe lângă sarcinile pe care le au şi ceilalţi, cum ar fi dosarele penale, cercetarea la faţa locului, sarcina mea este mult mai grea, dat fiind că îmi revin şi atribuţiile privind organizarea biroului. Acestea se referă la planificarea agenţilor, verificarea repartizării lor de către şeful de tură în teren, controlul lor în teren, întocmirea, împreună cu şeful SPR, a strategiei biroului.

Care apreciaţi că este cea mai grea perioadă şi cea mai grea misiune pentru un ofiţer de Poliţie Rutieră?
Fără îndoială, cea mai grea perioadă este sezonul estival, când atât oraşul, cât şi staţiunea Mamaia sunt extrem de aglomerate şi ne confruntăm cu blocaje în trafic, tamponări şi accidente rutiere. Cea mai dificilă misiune, pentru mine personal, a fost Grand Prix. Spun aceasta deoarece în acea perioadă ne-am confruntat cu o situaţie deosebită, care a impus măsuri deosebite, cum ar fi evacuarea staţiunii. Am reuşit însă să ducem la capăt cu succes şi această misiune. Vorbind la modul general, pentru un poliţist de la Rutieră, cele mai dificile sunt Zilele Constanţei şi Ziua Marinei. Iar cel mai greu domeniu îl reprezintă accidentele cu autori necunoscuţi (AN), în care, pornind de la foarte puţine indicii, trebuie să dai de urma unui şofer care a provocat un accident rutier şi a fugit de la locul faptei. Şi mai gravă este situaţia în care acel conducător auto a ucis pe cineva, caz cu care ne-am confruntat chiar în urmă cu patru zile.

sobaru.jpgCare a fost cea mai dificilă misiune din cariera dvs?
Toate misiunile sunt dificile. Îmi amintesc, însă, de un moment care, pentru mine cel puţin, a fost de-a dreptul tragic. În martie 2008 am efectuat cercetarea la faţa locului la acel accident din Mamaia în care au murit patru adolescenţi. Am ajuns acolo, victimele zăceau pe asfalt, iar telefoanele mobile le sunau întruna. Am răspuns la unul din ele. Era mama uneia dintre adolescentele moarte. Nu am avut curajul să-i spun că fiica ei murise. Am reuşit doar să-i explic că adolescenta este la spital.

Există şi momente amuzante într-o astfel de meserie?
Sigur. Şi, categoric, acestea sunt „spectacolele" cu şoferii aflaţi în stare de ebrietate şi care, odată aduşi la sediu, nu recunosc nici în ruptul capului că au consumat alcool.

Spuneţi-ne ce urâţi şi ce iubiţi cel mai mult în această meserie şi dacă aţi primit propuneri oarecum... ciudate
În Academie, cel mai mult am detestat înviorarae de dimineaţă. Acum urăsc cel mai mult când îmi sună telefonul de serviciu la ora 4.00 dimineaţa şi îmi plac coloanele oficiale. Adică să fac parte din ele. Îmi place să conduc. Iar în ceea ce priveşte propunerile ciudate, am primit şi din acestea. De exemplu, m-am confruntat deseori cu situaţii în care mi s-a oferit şpagă în trafic, dar şi cu cazuri în care şoferiţele mi-au cerut numărul de telefon.

Ce planuri de viitor aveţi?
Viitorul meu este, cel puţin pentru moment, la Serviciul Poliţiei Rutiere, unde eu reprezint generaţia tânără, dar unde lucrează unii din cei mai buni şi mai vechi profesionişti ai IPJ. Şi mă ghidez după proverbul saxon „Numai cel care a condus îşi doreşte să fie condus".


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Traian Băsescu speră la o redefinire a abuzului în serviciu de către judecătorii CCR

30 May 2016 857

MAE Atenționare de călătorie Danemarca

03 May 2016 962

Interviu online cu Robert Boroianu, candidatul PNL pentru Consiliul Judeţean „După 16 ani de administraţie a echipei PSD Constanţa, avem o situaţie dezastruoasă atât la nivel local, cât şi la nivel judeţean!”

30 Apr 2016 3397

Angola – Epidemie de febră galbenă

18 Mar 2016 568

Plaja Modern, scapă de imaginea dezolantă Se anunţă amenzi pentru cei care nu fac curat

15 Mar 2016 1822

Comisia Europeana lansează Raportul de țară 2016

09 Mar 2016 730

Comunicat PNL Constanta

08 Feb 2016 661

Atenţionare de călătorie SUA - Condiții meteorologice severe pentru zonele de Nord - Est și Est, Washinhton DC și metropola New York

22 Jan 2016 836

Atenţionare de călătorie Turcia – Anulare zboruri de pe aeroporturile din Istanbul

19 Jan 2016 471

Atenţionare de călătorie Bulgaria – coduri de vreme rece, ninsori și polei

06 Jan 2016 626

Atenţionare de călătorie Belgia – grevă în sistemul feroviar din capitala Bruxelles și din sudul țării

04 Jan 2016 734

Ungaria – reglementări privind circulaţia camioanelor în perioada Crăciunului

21 Dec 2015 606

Dacă vreţi să ajungeţi în Irak, informaţi-vă bine înainte de plecare!

28 Nov 2015 781

Vizită comună în Muntenegru a ministrului român al afacerilor externe Bogdan Aurescu, alături de omologii din Polonia, Croaţia şi Ungaria

21 Jul 2015 772

ATENŢIONARE DE CĂLĂTORIE - Belgia – grevă în sectorul feroviar

16 Jul 2015 668

Japonia - alerte de fenomene meteorologice periculoase

16 Jul 2015 612

Cei mai cunoscuţi actori de la Hollywood părăsesc Cetatea Filmului şi vin la Prima TV în filmele săptămânii 13 - 19 iulie

13 Jul 2015 726

Decizia CNSC obliga la modificarea documentatiei licitatiei de manuale

08 Jul 2015 762

La cererea publicului, CORUL ARMATEI ROSII va sustine inca o reprezentatie la Bucuresti 22-23 septembrie, Sala Palatului, ora 20.00

08 Jul 2015 969

Întrevederea E.S. domnului Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului României, cu E.S. domnul Iurie Reniţă, ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti

02 Jul 2015 700

Grecia – limitări privind utilizarea resurselor financiar-bancare

29 Jun 2015 607

Ministrul Duşa, la Miercurea Ciuc cu prilejul Zilei Drapelului Naţional

25 Jun 2015 835

PRO AGRO este membră a Confederației Patronale BUSINESSROMANIA

11 Jun 2015 759

Daniel Morar vorbește despre telefoanele ”de influență” primite de la politicieni

04 Jun 2015 825

Dragnea, despre intenția lui Iohannis de a schimba Guvernul

22 Mar 2015 813

Oreste, despre acuzaţiile aduse de Traian Băsescu „Începe să semene tot mai mult cu Elena Ceaușescu, că Nicolae era bărbat”

17 Mar 2015 917

Psiholog Agresivitatea copiilor poate fi canalizată în scopuri constructive, ea nu trebuie îngrădită complet 22 februarie 2015

22 Feb 2015 665

DNA nu anchetează faptele sesizate de Udrea în cazul Coldea

12 Feb 2015 713

Știripesurse.ro Mircea Badea, declarație șocantă. Pe cine crede în scandalul Udrea-Oreste

08 Feb 2015 1330

Oreste „Din 2004 la Parchetul din Constanţa s-au depus nenumărate plângeri referitoare la Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu”

04 Feb 2015 917

Florin Gheorghe, deputat PMP de Constanţa Şefa CNA, utilă lui Victor Ponta

08 Jul 2014 1362

Legea Nr.85 din 25.06.2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

25 Jun 2014 2485

„Investeşte în Oameni!” Proiect de integrare a şomerilor pe piaţa muncii, lansat la Constanţa

10 Jun 2014 929

Buletin informativ - Garda de Coastă

18 Apr 2014 1177

Samsung Galaxy S5 este disponibil la prețuri imbatabile la COSMOTE România

11 Apr 2014 1353

Comunicat - PDL Constanța

03 Apr 2014 1045

Românii au acceptat provocarea Julius Meinl! 15.356 de poezii au fost scrise de Ziua Internațională a Poeziei!

28 Mar 2014 1064

Ședința ordinară a Consiliului Local Municipal Medgidia din luna martie

28 Mar 2014 887

Comunicat - Presedintele Senatului Romaniei, Calin Popescu-Tariceanu

27 Mar 2014 717

Teatru - Program spectacole

24 Mar 2014 800

Comunicat - Christian Gigi Chiru

23 Mar 2014 794

Adminitratia Bazinala de Apa Dobrogea Litoral sarbatoreste Ziua Mondiala a Apei

20 Mar 2014 909

Google a creat un Doodle special dedicat echinocţiului Prima zi de primăvară

20 Mar 2014 1202

Julius Meinl provoacă românii să plătească 15.000 de cafele, cu poezii, de Ziua Internațională a Poeziei Vineri, 21 martie, “Plătește cu Poezie”, chiar de Ziua Internațională a Poeziei!

19 Mar 2014 907

Minciuna, demagogia și ipocrizia – mărci ale lui Victor Ponta

18 Mar 2014 684

Comunicat PNL

17 Mar 2014 1002

2 Tabere gratuite in Anglia, la Oxford si Londra - Ultima luna de inscrieri in concursul Mirunette Language Competition!

14 Mar 2014 843

Social Impact Award caută studenții cu idei de întreprinderi sociale!

13 Mar 2014 1176

Protecţia datelor personale în era digitală reguli mai stricte

12 Mar 2014 546

Parlamentul adoptă reguli mai stricte împotriva spălării banilor

11 Mar 2014 576