Comisionar vamal, condamnat definitiv la Curtea de Apel Constanţa



Adrian Moldoveanu, comisionar vamal, suspectat de trafic de influenţă şi fals material în înscrisuri oficiale, a fost condamnat definitiv. Vineri, printr-o sentinţă a judecătorilor din Curtea de Apel Constanţa, Moldoveanu a rămas cu doi ani şi două luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere.
 
Sentinţa Curţii de Apel Constanţa este definitivă.
 
Instanţa a dedus din pedeapsa „rezultantă aplicată inculpatului Moldoveanu Adrian durata reţinerii de 24 de ore, începând cu data de 8.09.2015, ora 23.20, şi până la data de 9.09.2015, ora 23.20, a arestului la domiciliu, de la 10.09.2015, la 20.11.2015, inclusiv“, după cum se arată şi în minuta judecătorilor.
 
Reamintim că Adrian Moldoveanu ar fi cerut mită 1.000 de euro, însă ar fi primit 500 de euro şi 1.500 de lei. Surse judiciare arată că omul de afaceri ar fi trebuit să transporte un container cu mere în Egipt, iar comisionarul vamal ar fi trebuit să-l ajute să obţină un document specific acestei proceduri.
 
În acest dosar ar apărea, potrivit unor surse judiciare, şi numele lui George Karam, patronul SC Middle East Partners SRL, firmă care deţinea restaurantul Beirut din Constanţa.
 
Într-un alt dosar, Karam a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de distrugere din culpă, una în formă agravată, pentru neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, pentru realizarea construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale ale existenţei acestora - formă agravată, pentru complicitate la abuz în serviciu, construirea fără autorizaţie într-o zonă protejată, primirea la muncă a unor persoane fără încheierea contractelor de muncă, precum şi pentru 40 de infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT Elevii de la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța susțin concursul de istorie Ion Moiceanu, aflat la prima ediție (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 502

Constanța Ce spectacole vor fi puse în scenă în perioada următoare la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluțul de mare”

05 Apr 2024 482

Procesul 2 Mai la Judecătoria Mangalia Avocatul Adrian Cuculis - „S-a favorizat din nou inculpatul Vlad Pascu“ (VIDEO)

14 Mar 2024 1235

Afaceri Constanța Schimbări importante în cadrul societății AMLA - Clinica De Recuperare Cardiacă SRL

06 Mar 2024 469

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Adrian Coșoreanu, inspector la ISC Constanța (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 781

Anunț de ultimă oră în dosarul în care Vlad Matei Pascu este judecat pentru accidentul de la 2 Mai. Ce documente au depus avocații suspectului la judecătoria Mangalia (VIDEO)

22 Feb 2024 2207

Mangalia Avocatul Adrian Cuculis despre amânarea cu câteva ore a procesului în care Vlad Matei Pascu este judecat (VIDEO)

22 Feb 2024 937

Echipajul unei nave aflate în Portul Constanța, în grevă! Marinarii, toți din Ucraina, sunt nemulțumiți că nu li se plătesc salariile

20 Feb 2024 741

Județul Constanța Locuitorii din comuna Cuza Vodă vor beneficia de gaze naturale. Proiectul de finanțare, semnat de ministrul Dezvoltării

19 Feb 2024 739

Reprezentanți ai Centrului Militar Zonal Constanța în mijlocul elevilor din Valu lui Traian, Murfatlar și Peștera (GALERIE FOTO)

14 Feb 2024 621

Administrația Porturilor Maritime, contract cu Inaco Legal SRL, din Galați (DOCUMENT)

23 Jan 2024 809

Ministrul Adrian Câciu Prima tranşă din acest an pentru voucherele sociale va fi acordată în a doua jumătate a lunii februarie

21 Jan 2024 775

Ministrul Adrian Câciu „Împreună cu Comisia Europeană trebuie găsită o formulă de a compensa fermierii“

21 Jan 2024 727

Ce spune avocatul Adrian Cuculis despre punerea în mișcare a urmăririi penale în cazul ÎPS Teodosie

20 Jan 2024 882

Afaceri Constanța Ce decizii a luat unicul asociat al societății Dial SRL din Hârșova

12 Jan 2024 932