Condamnat la doi ani de inchisoare dupa ce a luat viata unui om

Procesul in care inculpati sunt Emin Ersin, Abdula Erchin si Omer Memur, trimisi in judecata sub acuzatia de omor calificat a ajuns la final. Ieri, magistratii Tribunalului Constanta au dispus inlocuirea incadrarii juridice din omor calificat in lovituri cauzatoare de moarte. In consecinta, judecatorii au decis condamnarea lui Emin Ersin la doi ani de inchisoare cu executare si achitarea celorlalti doi, respectiv a lui Abdula Erchin si Omer Memur. Sentinta nu este definitiva si poate fi atacata cu apel la instanta superioara. Potrivit rechizitoriului, cei trei sunt acuzati ca, pe data de 21 noiembrie 2004, in timp ce se aflau la marginea orasului Basarabi, i-au aplicat numeroase lovituri lui Marin Tudor, acesta decedand ulterior.In raportul de constatare medico-legala s-a consemnat faptul ca pe trupul victimei existau numeroase urme de violenta la nivelul superior al corpului. In urma anchetei efectuate, oamenii legii au reusit sa reconstituie intreg filmul evenimentelor. S-a stabilit astfel ca Marin Tudor detinea o ferma de animale aflata la doar 100 de metri de o alta ferma, proprietatea lui Omer Memur. Cei doi se certasera de mai multe ori din pricina granitei si locurilor de pasunat. Pe data de 21 noiembrie 2004, in jurul orei 12.00, Marin Tudor se afla pe un drum de pamant, intorcandu-se de la ferma. El a fost la un moment dat ajuns din urma de un autoturism marca Dacia Papuc, in care se aflau Memur, Emir Ersin, Abdula Erchin si o a patra persoana, Ion Tumbea. Memur l-a acuzat pe Tudor ca i-ar fi sustras porumb de pe un anume teren si astfel cei doi au intrat in conflict. Procurorii sustin in actul de inculpare ca victima a primit numeroase lovituri de furca si bata, aplicate atat de Memur, cat si de cei doi prieteni ai acestuia. Observand ca barbatul este in stare de inconstienta, agresorii l-au stropit cu apa si l-au transportat cu masina pana in fata fermei, unde l-au abandonat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rechizitoriu pentru cunoscutul bancher Gheţea Radu Graţian! Trimis în judecată, la Constanța, pentru ucidere din culpă! (VIDEO+DOCUMENT)

24 Mar 2024 1043

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident la Mangalia! Latura civilă, amânată pentru aprilie 2024 (VIDEO)

12 Mar 2024 887

Judecători amenințați la Constanța! „Este ca și cum Irod l-ar acuza pe pruncul Iisus cu privire la propriile lui crime!“ (RECHIZITORIU)

11 Mar 2024 990

Ce spune avocatul Adrian Cuculis Crimă într-un hotel din Mangalia! Se cere schimbarea încadrării juridice

11 Mar 2024 1738

Bărbatul acuzat că ar fi agresat măicuțele de la mănăstirea Sfânta Maria, din Techirghiol, cere să fie pus în libertate!

19 Feb 2024 817

Premieră Condamnare în primul și singurul dosar de Cyberbullying din Constanța! Decizia, atacată la instanța superioară (RECHIZITORIU)

15 Feb 2024 1004

Polițiștii din Constanța au găsit două kilograme de Cannabis într-o geantă abandonată pe stradă de un cetățean speriat! (RECHIZITORIU)

07 Feb 2024 1092

Fost ministru al Justiției, Monica Macovei trimisă în judecată, la Mangalia! Primul termen, marți, 16 ianuarie 2024 (DOCUMENT)

13 Jan 2024 985

Justiție Constanța Începe procesul lui Matei Vlad Pascu, șoferul implicat în tragedia de la 2 Mai (RECHIZITORIU)

11 Dec 2023 2076

DNA l-a trimis în judecată pe Cezar Costin Stancu, fost vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie! Dosarul, amânat pentru la anul (RECHIZITORIU)

23 Nov 2023 774

Omor calificat la Tulcea! Rechizitoriu demn de filmele cu detectivi. Sentință definitivă la Constanța. Daune reduse la jumătate

14 Nov 2023 2428

Judecătoria Mangalia îi prelungeşte dreptul de circulaţie Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției (DOCUMENT)

31 Oct 2023 819

Județul Timiș Persoană arestată preventiv pentru trafic de migranți

27 Oct 2023 673

Începe judecata în Dosarul Revoluției! (MINUTĂ+RECHIZITORIU)

25 Oct 2023 1299

Cezar Costin Stancu, fostul vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie, trimis în judecată de DNA. Azi, primul termen (RECHIZITORIU)

25 Oct 2023 1172