Cristian Borcea Inculpat din dosarul retrocedărilor din Constanţa, internat de urgenţă

Cristian Borcea, fost acţionar al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti, judecat în dosarul retrocedărilor din Constanţa, a fost internat de urgenţă la Spitalul Penitenciarului Poarta Albă.

Borcea, condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare în cauza cunoscută generic „Transferurile din fotbal“, ar avea probleme cu inima. De menţionat că, în luna octombrie 2008, Cristian Borcea a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, alături de alte 36 de persoane, printre care se află şi Radu Ştefan Mazăre, edilul municipiului Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Constantin Racu, fost director al Direcţiei Administraţie Publică, Daniela Ramona Dospinescu, fost director al Direcţiei Patrimoniu, Ion Marica, fost director al Direcţiei Tehnic Investiţii etc. După cum menţionam şi în ediţiile trecute, în acest dosar, al retrocedărilor din Constanţa, procurorii vorbesc despre „restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleza, fapte prin care a fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro (dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane euro, prejudiciu în dauna municipiului Constanţa)”. Dosarul se află spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti, iar următorul termen a fost stabilit pentru data de 29 aprilie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Directorul CNAIR a anunțat la Constanța că taxa de pod se suspendă de la începutul lui iunie 2023

10 May 2023 3744

Modificări la complexul rezidențial ridicat de fiul lui Cristi Borcea, la Constanța. Se va edifica și o sală de fitness!

14 Apr 2022 2298

Uraganul imobiliar din Dosarul Retrocedărilor Constanței, „dezlănțuit“ în Capitală! Aproape 50 de terenuri sunt vizate. Statul Român a cerut să intervină!

15 Nov 2021 5977

Neptun Olimp SA a pierdut calitatea de acţionar în Holiday Club Neptun SA. Cum arată acum noua structură a acţionarilor

01 Oct 2021 2632

Municipiul Constanța, la judecată cu fostele soții ale suspecților din Dosarul Retrocedărilor

29 May 2021 4134

Ce se construiește Sanda Mirela Guță ridică un bloc pe bulevardul Mamaia. A deschis proces împotriva administratorilor Blue Bike Development

31 Mar 2021 4242

Ce se construiește Fiul lui Cristi Borcea va organiza șantierul la investiția pentru ridicarea mai multor blocuri de 8 etaje, la Constanța

30 Mar 2021 6782

Ce s-a întâmplat cu procesul deschis de BNR împotriva beneficiarilor de top ai retrocedărilor din Portul Tomis

05 Dec 2020 2721

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 septembrie 2020

14 Sep 2020 2628

Cererea de rejudecare a Dosarului Retrocedărilor, amânată pentru luna viitoare

19 Jun 2020 1819

Primăria Constanța la judecată cu omul de afaceri Cristian Borcea. Contestă decizia ANAF de ridicarea sechestrului asupra terenurilor din dosarul retrocedărilor

21 May 2020 2236

Conflict negativ de competenţă S-a stabilit instanţa care va judeca procesul pentru sechestrul terenurilor lui Borcea

11 Mar 2020 2066

Cale extraordinară de atac Cristian Borcea, inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, nemulțumit de pedeapsă (document)

20 Nov 2019 1813

Magistrații Tribunalului Ilfov au aprobat eliberarea condiționată a lui Cristian Borcea

06 Nov 2019 1695

Cristian Borcea, condamnat definitiv în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, află azi dacă părăsește închisoarea

06 Nov 2019 4000