Cum acţiona reţeaua de proxeneţi Minore racolate pentru prostituţie cu marinari străini sosiţi în portul Constanţa

Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă povestea reală a unei reţele de proxeneţi care se ocupau de recrutarea şi obligarea practicării prostituţiei de către mai multe minore de pe raza judeţului Constanţa. Se pare că fetele minore erau alese din familii sărace şi dezorganizate din zona rurală a judeţului Constanţa. Indivizii din grupul infracţional le asigurau „protecţie“ minorelor exploatate, găsindu-le clienţi şi transportându-le către anumite locaţii, în vederea întreţinerii actelor sexuale contra cost.
 
Potrivit documentelor magistraţilor, inculpaţii le-ar fi îndemnat pe tinere să practice prostituţia şi le-ar fi adus tot mai mulţi clienţi, marinari străini sosiţi în portul Constanţa, cu care acestea au întreţinut raporturi sexuale contra diferitor sume, ca principală sursă de venit. Cei din grupare au susţinut în faţa magistraţilor că nu aveau cunoştinţă de vârsta pe care fetele o aveau.

Declaraţia unei fete de 13 ani...

Una dintre fetele care înlesneau prostituţia pentru cei din grup avea doar 13 ani şi a fost depistată de lucrătorii din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime în Portul Constanţa. Fiind audiată, copila a declarat că practică prostituţia şi că era periodic contactată telefonic de o persoană care o îndemna să practice prostituţia, în sensul de a întreţine relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi în locuinţa sa, şi, în schimb, să-i plătească acesteia diferite sume. Fata a mai spus că relaţiile sexuale erau întreţinute în dormitorul apartamentului din Constanţa al persoanei care tot o contacta.
 
Fata minoră a mai spus că un taximetrist aducea clienţi din portul Constanţa, marinari străini de pe diferite nave. Se pare că taximetristul, potrivit propriilor declaraţii, împărţea în portul Constanţa fluturaşi pe care erau trecute numele lui şi un număr de telefon, făcându-şi reclamă pentru serviciile sale de taximetrie. Bărbatul era angajat ca operator portuar din Portul Constanţa, şi, având această funcţie, el putea afla permanent dacă soseau nave cu marinari străini.
 
De asemenea, el era încunoştinţat de diferite persoane dacă a sosit o navă în portul Constanţa sau dacă unii marinari străini doresc să iasă în oraş ori inculpatul afla singur acest lucru, prin natura locului de muncă. Fiind astfel contactat, bărbatul îi ducea pe marinarii străini în diferite locaţii unde se practica prostituţia, locaţii cunoscute de el sau conform solicitărilor marinarilor, pentru ca aceştia să întreţină raporturi sexuale contra cost.
 
Pentru acest serviciu, prostituatele îl plăteau pe bărbat, dar acesta mai primea bani şi de la marinari, drept mulţumire pentru faptul că îi ducea la femeile respective. La sfârşitul actului sexual sau al perioadei stabilite să stea cu prostituatele, bărbatul era chemat de acestea să vină şi să-i ducă pe marinari înapoi la navă.

Marinarilor aduşi la prostituate li se spunea „cafea“

S-a stabilit faptul că, atunci când taximetristul venea cu marinarii străini, o suna doar pe o anumită persoană şi îi spunea ca prostituata să se pregătească. Când prostituata nu era disponibilă, inculpata refuza clienţii. De menţionat este faptul că în cuprinsul convorbirilor telefonice marinarilor aduşi să întreţină relaţii sexuale cu prostituata li se spunea „cafea“.
 
Totodată, taximetristul îi solicita persoanei respective ca prostituata să fie curată, iar în casă să fie curăţenie, ca să nu fie clientul nemulţumit.
 
Se pare că o femeie ţinea în locuinţă prostituate ce întreţineau relaţii sexuale cu marinarii aduşi de taximetrişti. Pentru a masca acest motiv, femeia respectivă spunea că prostituatele stau cu chirie în locuinţa sa. Când nu erau în locuinţă prostituate, inculpata suna diferite alte prostituate şi le chema pentru a întreţine relaţii sexuale cu marinarii aduşi de taximetrişti. Din banii daţi de marinari, o parte rămâneau la prostituate, iar o parte erau daţi de către acestea inculpatei.

Două surori, în „palmaresul“ grupului

În „palmaresul“ grupului se aflau şi două surori, dintre care una minoră. La un moment dat, acestea au fost contactate telefonic de taximetristul menţionat mai sus, ce s-a oferit să le facă rost de clienţi - marinari străini - pentru activitatea de prostituţie. După ce s-au înţeles în acest sens, acesta a adus la locuinţa celor două surori, de mai multe ori, marinari cu care cele două au întreţinut raporturi sexuale contra cost.
 
Se pare că, de fiecare dată când taximetristul aducea clienţi surorilor, una dintre ele îi dădea comision o sumă din cea luată de la fiecare marinar.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Gabriel Ciobanu, candidatul Alianței pentru Agigea la primăria din comună – „Aducem în plus unitate în Agigea!” (VIDEO)

02 Apr 2024 676

Două persoane bănuite de șantaj, reținute la Constanța! Cum acționau suspecții

20 Feb 2024 783

Metoda Loverboy, face victime! Tinere recrutare și obligate să se prostitueze în hoteluri din Constanța (GALERIE FOTO)

10 Feb 2024 1062

Minore obligate să se prostitueze în județul Iași! Mai multe persoane reținute de DIICOT

17 Jan 2024 625

Minoră de 13 ani, obligată să se prostitueze! Doi indivizi, reținuți! Detalii din acnheta DIICOT

11 Dec 2023 897

Caz șocant de trafic de persoane! Minore obligate să întrețină relații sexuale la petreceri private (FOTO+VIDEO)

28 Oct 2023 1235

Poliția Română Trei indivizi, depistați de polițiști pentru organizarea unui grup infracțional organizat. Cu ce se ocupau aceștia

24 Oct 2023 781

Constanța Bărbat suspectat că își ajuta soția să se prostitueze! Suspectul, arestat preventiv pentru proxenetism

18 Oct 2023 1536

Prostituție în cluburi de noapte Percheziții în Constanța și București la persoane bănuite de proxenetism! Ce a scos la iveală ancheta procurorilor DIICOT

09 Oct 2023 1295

Percheziții masive într-un dosar de proxenetism! Poliția și DIICOT acționează în București și Constanța (VIDEO)

08 Oct 2023 1258

Ialomița Bărbat bănuit de proxenetism, reținut de Poliție

05 Oct 2023 814

Serviciilor sexuale contra cost DIICOT, percheziții în Constanța și Cluj! Mai multe persoane, trimise în judecată

08 Sep 2023 908

Metoda „lover boy“ Doi bărbați din Giurgiu ar fi racolat mai multe femei pentru prostituție

01 Sep 2023 925

Percheziții la proxeneți internaționali din Iași! Averile inculpaților și metodele extreme folosite în traficul de persoane (GALERIE FOTO)

04 Aug 2023 982

Caz șocant la Constanța! Procurorii DIICOT anunță finalul anchetei

16 Jul 2023 2272