Cum previn poliţiştii furturile din autoturisme

Pe parcursul zilei de ieri, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Informare şi Relaţii Publice, împreună cu cei ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cu poliţiştii de proximitate din cadrul Secţiei 3, au organizat şi efectuat o acţiune de informare a cetăţenilor, pentru prevenirea săvârşirii furturilor din autoturisme.

Potrivit analizelor statistice efectuate, s-a constatat că furturile din autoturisme se produc atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, iar un factor favorizant este reprezentat şi de faptul că cetăţenii lasă diverse obiecte la vedere în maşini. Pentru făptuitori nu există o preferinţă pentru bunurile sustrase din autoturisme, aceştia însuşindu-şi practic tot ce se poate lua din autoturism şi se află la vedere.
Având în vedere aceste considerente, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa continuă campania informativă de prevenire a cetăţenilor cu privire la riscurile şi neplăcerile provocate de implicarea în acest gen de infracţiuni, în calitate de victime.

Acţiunea s-a derulat în zona de competenţă a Secţiei 3 de Poliţie începând cu ora 09.30, ocazie cu care poliţiştii au verificat autoturismele parcate pe străzile Petre Romulus, Jupiter, Ştefan cel Mare, Griviţei, Ştefan Mihăileanu, George Enescu, Constantin Brătescu şi Ilarie Voronca, în parcările dintre străzi, precum şi în Piaţa Griviţei, constatând faptul că oamenii îşi lasă în autoturisme, la vedere, diverse bunuri, mai mult sau mai puţin valoroase, dar care pot atrage atenţia răufăcătorilor.
Poliţiştii au purtat discuţii cu proprietarii autoturismelor, recomandându-le să fie prudenţi în aceste situaţii, astfel evitând să devină victime ale hoţilor din autoturisme, care, pe lângă faptul că le sustrag bunurile lăsate nesupravegheate, pot provoca şi distrugeri la nivelul autoturismelor. Totodată, au fost înmânate pliante cu sfaturi preventive atât proprietarilor de autovehicule, cât şi celorlalţi cetăţeni interesaţi de campania poliţiştilor.
Scopul activităţii a fost acela de a conştientiza cetăţenii cu privire la riscul la care sunt expuşi în momentul în care îşi lasă în autoturisme la vedere bunuri cum ar fi: laptopuri, bani, portofele, poşete, documente originale sau xerocopiate, copii de pe acte de identitate, documente bancare sau instrumente de plată, dispozitive de stocare a informaţiilor, serviete, chei, diverse obiecte de îmbrăcăminte sau încălţăminte, aparatură electronică etc.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 372

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 418

IPJ Constanța Au început înscrierile la Școala de Agenți de Poliție

24 Apr 2024 374

Poliția RomânăSe organizează o nouă sesiune de admitere în cele 2 unități de învățământ postliceal ale Poliției Române- Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mu

24 Apr 2024 239

Doi bărbați, arestați după ce au încercat să fure un cablu de alimentare al unei macarale din Portul Constanța

23 Apr 2024 390

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 491

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 819

Județul Constanța Peste 300 de sancțiuni, aplicate de polițiști, în weekend

22 Apr 2024 338

Județul Constanța Urmărire ca în filme, în Mihail Kogălniceanu - A condus fără permis, a fugit de poliție, a abandonat autoturismul, a fost prins și încarcerat pentru 24 de ore

22 Apr 2024 713

UPDATE Alertă în județul Constanța! O fată de 15 ani, dispărută de la domiciliul din comuna Adamclisi

21 Apr 2024 464

Infracțiuni rutiere, depistate de polițiști pe raza județului Constanța. Au fost întocmite dosare penale

20 Apr 2024 579

Polițistă din cadrul IPJ Constanța, medaliată cu aur la Campionatul național de tenis de masă al MAI

20 Apr 2024 629

Acțiuni pentru combaterea braconajului piscicol desfășurate de polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării“! Ce nereguli au fost constatate în județele Constanța și Tulcea

20 Apr 2024 409

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 695

IPJ Constanța, pregătiri pentru alegerile locale din 9 iunie! Investiție de 55.000 de euro pentru reparații generale la sediu

19 Apr 2024 360