Decedat în accidentul de pe Interioară 3 Ultimul drum al lui Bogdan, presărat cu flori şi lacrimi (galerie foto)

Bogdan, tânărul decedat în accidentul teribil petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă pe strada Interioara nr. 3 din Constanţa a fost condus astăzi pe ultimul drum. Peste doar câteva luni, Bogdan ar fi trebuit să îşi întâmpine prietenii şi familia la petrecerea de majorat, însă Dumnezeu a avut alte planuri pentru el. După înmormântarea Mariei, cimitirul din Techirghiol s-a umplut, din nou, de tineri cu inima zdrobită de dispariţia prietenului lor. Sute de persoane au fost, ieri, alături de familia lui Bogdan, însă cuvintele sunt de prisos atunci când vorbim despre dispariţia atât de prematură a unui copil şi nu pot descrie durerea nemărginită pe care cea care i-a dat viaţă o poate simţi. Situaţia este cu atât mai greu de suportat pentru apropiaţii tânărului cu cât şi tatăl său a plecat de pe această lume în urmă cu doar câteva săptămâni, iar mama a primit vestea, care a căzut ca un fulger, în timp ce se afla la muncă în Italia, tocmai pentru a asigura familiei sale un trai mai bun. Băiatul a fost plâns de colegii şi profesorii săi de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţa“ din Techirghiol, care l-au însoţit pentru ultima dată, purtând în piept ecusoane cu chipul celor doi tineri plecaţi prematur dintre noi - Bogdan şi Maria.

La înmormântare a venit şi mama Mariei, fata care a fost condusă luni pe ultimul drum. Apropiaţii celor doi au făcut şi o pagină de Facebook în memoria lor: „Maria Popa şi Bogdan Arsintescu, îngerii zilelor noastre“, prin intermediul căreia cunoscuţii, dar şi oameni impresionaţi de tragedia celor doi, au postat mesaje de condoleanţe, dar şi fotografii. „Condoleanţe!... Păcat... Dumnezeu să aibă grijă de sufletele lor nevinovate“, „Dumnezeu să-i odihnească în pace! Dumnezeu să vă odihnească în pace, dragii mei!!! Aţi plecat prea repede“, „Dumnezeu să vă ierte, îngeraşi frumoşi! Îmi pare aşa de rău că mereu pleacă cele mai frumoasa fiinţe de pe pământ. Să vă fie ţărâna uşoară!“, „Ultima ta poză, Bodi! Mă sufocă gândul că nu o sa te mai văd, frăţiorul meu, dar măcar ştiu că o să veghezi asupra noastră acolo de sus... ai grijă de prinţesa mea!“, au scris apropiaţii tinerilor, precum şi oameni care nu i-au cunoscut, dar pe care tragedia nu i-a lăsat nepăsători.
Cei doi adolescenți au plecat la îngeri la doar câteva ore după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un șofer care ar fi participat la o cursă ilegală de mașini. Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile. Cealaltă persoană cu care s-ar fi întrecut este cercetat în stare de libertate. Şoferul care se afla la volanul autoturismul în care se aflau cei doi tineri care și-au pierdut viața este internat la Spitalul Județean Constanța.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doi copii din Techirghiol au murit în timpul unor „liniuţe“ în Constanţa. Unul dintre șoferi, dat în judecată de firma de asigurări

04 Feb 2022 33393

Alergător veteran din Eforie Nord Vasile Apetroaie a urcat pe podium la semimaratonul pe nisip din Bulgaria

06 Jul 2021 3524

Doi copii au murit în timpul unor „liniuţe“ în Constanţa. S-a cerut rejudecarea dosarului. Avem decizia judecătorilor

25 Dec 2019 3202

Drifturi şi alcool Doi tineri teribilişti s-au răsturnat cu maşinile în timpul unei curse clandestine

16 Oct 2015 2043

În memoria celor doi tineri decedați în accidentul de pe Interioară 3 Marș pe străzile orașului Techirghiol în această seară

15 Jun 2014 2573

Mesaj sfâşietor postat de preotul Ştefan Popa după înmormântarea Mariei „Raiul are nevoie de eroi“

10 Jun 2014 11694

Zeci de mesaje pentru tinerii morți în accidentul de pe strada Interioară „Raiul a câștigat un nou înger... “ (galerie foto)

10 Jun 2014 8815

Bodgan A., tânărul din Techirghiol decedat în accidentul de vineri noapte, condus mâine pe ultimul drum

09 Jun 2014 3005

Durere fără margini Trupul neînsufleţit al tânărului decedat în accidentul de vineri noapte, depus la Techirghiol

09 Jun 2014 3714

Tragedie pe strada Interioară din Constanţa Trupul neînsufleţit al Mariei, fetiţa de 14 ani, depus la Capela Bisericii Sf. Ilie din Techirghiol

08 Jun 2014 3092