Distrugătorul „USS Porter“, în Portul Constanţa Cum arată nava din Flota a VI-a a SUA (galerie foto)

 

Forţele Navale Române şi Marina Militară a SUA vor desfăşura, începând de astăzi şi până vineri, o serie de exerciţii pe mare, pentru exersarea procedurilor standard în vederea dezvoltării interoperabilităţii dintre forţele navale române şi cele americane.
 
Distrugătorul american „USS Porter“ a făcut o escală în Portul Constanţa în timpul căreia au fost planificate antrenamente secvenţiale pentru exersarea procedurilor standard de comunicaţii. Oficialii militari americani vor avea o întâlnire cu comandantul Flotei, iar membrii echipajului vor vizita Muzeul Marinei Române.
 
Marina Militară Română participă cu fregata „Regina Maria“, o corvetă, două dragoare maritime, două nave purtătoare de rachete, un elicopter „Puma Naval“ şi o echipă de militari de la Secţia Scafandri pentru Operaţii Speciale, iar partenerul strategic american este reprezentat de distrugătorul „USS Porter“. La secvenţele de luptă împotriva ameninţărilor aeriene vor participa şi trei aeronave „MIG21 LanceR“, din partea Forţelor Aeriene Române.

„USS Porter“ face parte din Flota a 6-a a SUA

Porter este numit după ofiţerii US Navy Commodore David Porter şi fiul său, amiralul David Dixon Porter. În prezent, comandantul distrugătorului este o femeie, Andria Slough.
 
„Această vizită în România oferă navei USS Porter o excelentă ocazie de a interacţiona în moduri diferite cu partenerii din NATO, de a împărtăşi informaţii şi experienţe, în scopul asigurării stabilităţii regionale“, a spus Andria Slough.
 
Din ianuarie până în iulie 2003, „USS Porter“ a fost angajat în operaţiuni de luptă şi de sprijin, lansând rachete „Tomahawk“ în timpul războiului din Irak.
 
La data de 12 noiembrie 2009, Agenţia de Apărare Antirachetă a anunţat că „USS Porter“ va fi modernizat, în cursul anului 2013, şi va fi dotat cu rachete tip Standard Missile 3 (ca cele de la Deveselu), fiind capabil să funcţioneze ca parte a sistemului de apărare antirachetă „Aegis“.
 
„USS Porter“ a acostat pentru prima dată în anul 2006, iar aceasta este cea de-a treia escală în Portul Constanţa. Distrugătorul face parte din Flota a VI-a a SUA, al cărei cartier general se află în Napoli, Italia, şi are ca scop susţinerea intereselor de securitate americane în Europa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nava americană USS Mount Whitney a acostat în Dana de Pasageri a Portului Constanța (GALERIE FOTO)

13 Nov 2021 1557

Cooperare internațională Exercițiu naval în zona Insulei Șerpilor și în apele Mării Negre

16 Oct 2019 1845

Forţele Navale Române Exerciţii româno-americane în Marea Neagra

24 Aug 2017 2940

Exercițiu militar româno-american în Marea Neagră. Distrugătorul USS PORTER este în Portul Constanța

24 Aug 2017 2783

Distrugătorul american USS Porter participă la un exercițiu militar pe Marea Neagră. Nava a ajuns ieri în Portul Constanța

23 Aug 2017 2108

Baza aeriană siriană atacată cu rachete trase de pe două distrugătoare americane care au fost recent în Portul Constanţa (galerie foto)

07 Apr 2017 2637

Dispute ruso-americane privind avioanele care s-au apropiat de distrugătorul participant la exercițiul Sea Shield de la Constanța

15 Feb 2017 4956

SUA își vor menține prezența în Marea Neagră în ciuda avertismentelor Rusiei

17 Jun 2016 2097

Distrugatorul american USS Porter a acostat în Portul Constanţa (galerie foto)

12 Jun 2016 3483

Distrugătorul american USS Porter va face o escală în Portul Constanţa

10 Jun 2016 3047

Distrugătorul USS Porter ajunge, azi, în Marea Neagră

06 Jun 2016 2252

Distrugătorul USS Porter a ajuns în Marea Neagră

07 Oct 2015 2171

Un distrugător american ajunge duminică în Marea Neagră

05 Jul 2015 1944

Ambasadorul SUA la NATO, Douglas Lute, despre apărarea antirachetă a NATO

28 Apr 2015 2167