Doi tineri din Adamclisi, reţinuţi pentru omor calificat

În cursul nopţii de 14/15 noiembrie 2011, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus reţinerea faţă de Ionuţ-Adrian Matei, de 20 de ani şi Andrei Valentin Crişan, de 18 ani, amândoi din comuna Adamclisi, judeţul Constanţa, care sunt cercetaţi primul pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Conform anchetatorilor, probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat, ca stare de fapt, că în noaptea de 11/12 noiembrie 2011, în jurul orelor 03.00, pe fondul unei stări conflictuale ivite cu puţin timp în urmă între inculpaţi şi victimă şi în baza unei înţelegeri prealabile, cei doi inculpaţi au atacat-o pe victima M.C.A., în vârstă de 21 de ani, în timp ce aceasta se deplasa pe stradă spre domiciliul său din localitatea Adamclisi, aplicându-i mai multe lovituri cu câte o şipcă fiecare, obiecte vulnerante smulse dintr-un gard, aşa încât i-au cauzat grave leziuni cranio-cerebrale ce au condus în scurt timp la deces, moarte survenită la locuinţa acesteia. În cursul zilei de ieri a fost formulată propunere de arestare preventivă faţă de cei doi inculpaţi pentru următoarele 29 de zile, propunerea fiind trimisă spre soluţionare la Tribunalul Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.