Eveniment

Surse Dosarul fetelor moarte în restaurantul Beirut din Constanţa, gata pentru judecată (galerie foto)

Cercetările în dosarul celor trei fete moarte în urma incendiului de la restaurantul Beirut din Constanţa, unitate condusă de George Karam, sunt aproape finalizate. Drept urmare, potrivit unor surse, în scurt timp, cauza va fi trimisă spre soluţionare instanţelor de judecată.

Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României, „în perioada ianuarie 2013 - februarie 2014, în lipsa oricăror proiecte, avize, autorizaţii, fără respectarea reglementărilor privind stabilitatea şi rezistenţa în construcţii, Karam George, în calitate de administrator şi asociat majoritar al firmei SC Middle East Partners SRL, precum şi Pavel Constantin, în calitate de administrator şi asociat unic al SC Tinel Cristi SRL, au modificat prin supraetajare (mansardare) o construcţie din lemn - ridicată anterior în curtea unui imobil din Constanţa - şi au amenajat restaurantul Beirut“. Procurorii mai arată că cei doi ar fi ridicat restaurantul Beirut folosind soluţii şi metode de construire adoptate fără studii şi cunoştinţe temeinice de specialitate, cu consecinţa decesului celor trei fete, a vătămării corporale a altor două şi a distrugerii imobilului modificat în urma incendiului produs. Amintim că restaurantul Beirut din Constanţa a fost distrus într-un incendiu, în data de 5 aprilie 2014. În eveniment şi-au pierdut viaţa Ioana Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu. Recent, numele lui George Karam a fost vehiculat şi în dosarul lui Cicerone Dincă, fost sportiv de performanţă, agent-şef adjunct în cadrul Gărzii de Coastă Constanţa. Poliţistul a fost încătuşat la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. Conform DNA, în perioada aprilie - iulie 2015, în mod repetat, Dincă ar fi pretins de la un om de afaceri (denunţător în cauză) „mai multe sume de bani, un autoturism şi obiecte de mobilier, lăsând să se creadă că, prin intermediari, ar avea influenţă asupra unui procuror, astfel încât să îl determine pe acesta din urmă să dispună o soluţie de nevinovăţie, într-un dosar penal în care era cercetat omul de afaceri“. Denunţătorul cauzei ar fi George Karam.

Citeşte şi 

Bijuterii, pietre preţioase, tablouri şi mai multe case
Averea poliţistului Cicerone Dincă. Ar fi primit bani de la şeful restaurantului Beirut (documente)

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Zece ani de închisoare pentru un cunoscut afacerist din Constanţa. Ce au scris judecătorii în motivare

09 Nov 2017 4762

Veste şoc pentru mai mulţi pompieri din Constanţa!

17 Jul 2017 18644

Un afacerist din Constanţa, menţinut sub control judiciar

14 Jul 2017 1716

Trei ani de la distrugerea restaurantului Beirut Decizie importantă luată de judecătoarea Mara Isabella Iacob (galerie foto)

05 Apr 2017 1588

George Karam, patronul restaurantului Beirut, află săptămâna viitoare dacă scapă de control judiciar

25 Jan 2017 1247

George Karam, fostul patron al restaurantului Beirut, din nou în faţa instanţei

19 Jan 2017 874

Surse Dosarul „Micul Regat“ va fi judecat de Mara Isabella Iacob. Magistratul judecă şi dosarul Beirut

14 Nov 2016 1486

Exclusiv! Noi detalii din dosarul Beirut! „Răsplătirea“ salvatorilor (document)

12 Jul 2016 2705

Exclusiv! Beirut, declaraţii cutremurătoare „Am văzut silueta unei fete. Stătea în picioare. Avea mâna stângă în flăcări“

11 Jul 2016 10317

ANPC a luat la puricat zeci de restaurante şi fast-food-uri. Iată lista unităților cu probleme

29 May 2016 1729

„Băi, murim aici!“ Se cere audierea unui martor foarte important în dosarul Beirut. Ce a spus în timpul urmăririi penale

26 May 2016 1914

Trei inculpaţi, audiaţi în dosarul restaurantului Beirut (galerie foto)

29 Apr 2016 1278

George Karam, patronul fostului restaurant Beirut, rămâne sub control judiciar

16 Mar 2016 1384

Veste tristă pentru George Karam, patronul fostului restaurant Beirut din Constanţa

15 Mar 2016 2105

Comisionar vamal, condamnat definitiv la Curtea de Apel Constanţa

29 Feb 2016 1287

Noaptea blestemată de la Beirut Detalii exclusive din dosar! Ce le-a declarat magistraţilor George Karam

26 Feb 2016 4054

Dosarul Beirut a fost amânat pentru data de 17 martie. Pe fir au intrat si procurorii militari

25 Feb 2016 1265

Poliţistul Cicerone Dincă, denunţat de George Karam, rămâne după gratii

25 Feb 2016 1249

Un nou termen în dosarul Beirut, la Judecătoria Constanţa

25 Feb 2016 1111

Mama unei fete moarte în restaurantul Beirut din Constanţa, scoasă de jandarmi din sala de judecată. Dosarul, amânat

12 Feb 2016 1565

Exclusiv - Mama unei fete moarte în restaurantul Beirut din Constanţa, evacuată cu jandarmii din sala de judecată

11 Feb 2016 2345

Mărturie din mijlocul infernului - „Ţipam toate «ajutor, că murim!». Nu ne-a răspuns nimeni.“

25 Jan 2016 2501

O nouă soluţie în dosarul restaurantului Beirut din Constanţa

22 Jan 2016 953

George Karam, patronul fostului restaurant Beirut din Constanţa, rămâne sub control judiciar (MINUTĂ)

21 Jan 2016 1047

Dosarul Beirut va fi redeschis azi. Unul dintre martori, testat cu detectorul de minciuni

21 Jan 2016 2011

Azi, verdict final Mihai Ilie, procurorul care instrumentează dosarul Colectiv, ar putea reface rechizitoriul în cazul Beirut

17 Dec 2015 1722

Verdict crucial al Tribunalului Constanţa în dosarul restaurantului Beirut

15 Dec 2015 1314

20 de luni de la tragedia din Beirut. Constănţenii ies în stradă

04 Dec 2015 915

„Lucrat“ de Sorin Constantinescu, şeful DNA Constanţa Poliţistul Cicerone Dincă, denunţat de George Karam, condamnat (rechizitoriu)

12 Nov 2015 1343

Poliţistul Cicerone Dincă a fost condamnat la 3 ani şi două luni de închisoare

11 Nov 2015 890

Masă de protocol pentru „oameni grei“ Ce a scris Sorin Constantinescu, şeful DNA Constanţa, când l-a trimis în judecată pe Cicerone Dincă (document)

05 Aug 2015 2446

Bijuterii, pietre preţioase, tablouri şi mai multe case Averea poliţistului Cicerone Dincă. Ar fi primit bani de la şeful restaurantului Beirut (documente)

10 Jul 2015 1838

Muşamalizarea cazului „Beirut”? Poliţist de frontieră, prins în flagrant luând mită

09 Jul 2015 1439

George Karam, patronul restaurantului Beirut din Constanţa, în faţa judecătorului Lică

15 Jun 2015 1299

Patronii Restaurantului Beirut, buni de plată

19 Jan 2015 683

Patronii de la "Beirut" trebuie să plătească amenda de 80.000 de lei aplicată de inspectorii ITM Constanţa

18 Jan 2015 805

Acum şapte luni, trei tinere au ars de vii Magistraţii au decis - societatea care deţine Restaurantul Beirut, bună de plată (galerie foto)

04 Nov 2014 1349

Tragedie la restaurantul Beirut din Constanţa Aproape 20 de persoane, cercetate pentru moartea celor trei tinere

09 Sep 2014 1466

Trei tinere moarte George Karam, patronul Restaurantului Beirut, trage cortina peste afacerile de la Constanţa?

22 Aug 2014 2456

Focul ar fi fost pus intenţionat Anchetatorii cercetează o nouă ipoteză în cazul incendiului de la Beirut

17 Jul 2014 1318

Acum trei luni, trei tinere dansatoare au ars de vii Societatea care deţine restaurantul Beirut, la judecată cu ITM Constanţa

10 Jul 2014 2003

A primit vizita procurorilor Parchetului General Restaurantul Beirut din Constanţa a fost redeschis (galerie foto)

05 Jul 2014 1480

Parchetul General al României, anchetă de amploare la restaurantul Beirut din Constanţa (galerie foto)

04 Jul 2014 1771

Flagrant la restaurantul Beirut din Constanţa Un vameş din Agigea, nemulţumit de pedeapsă, merge la Curtea Supremă

11 Jun 2014 1695

Patronul restaurantului Beirut din Constanţa, dus la audieri

06 Jun 2014 1189

Trei tinere moarte George Karam, patronul restaurantului Beirut din Constanţa, riscă ani de puşcărie (galerie foto)

04 Jun 2014 1449

Litoral Tv Anchetă în desfășurare la fostul restaurant Beirut

03 Jun 2014 1413

Comunicat important al Parchetului General al RomânieiPatronul restaurantului Beirut din Constanţa, cercetat penal sub control judiciar

03 Jun 2014 1553

Flagrant Au vrut să facă bani ilegal din restaurantul Beirut din Constanţa

26 May 2014 1150

Locul unde au murit trei fetePrinşi în flagrant în timp ce furau din restaurantul Beirut din Constanţa

25 May 2014 1028