Dosarul Retrocedărilor din Constanţa Una dintre cele mai vechi anchete ale DNA a primit al 89-lea termen de judecată

Unul dintre cele mai vechi dosare instrumentate de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care încă se află în prima parte a judecăţii, a primit, ieri, un nou termen: al 89-lea. Vorbim despre celebrul Dosar al Retrocedărilor din Constanţa, cauză în care 37 de persoane au fost deferite Justiţiei în legătură cu presupusa restituire şi atribuire aparent nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleza. În cauză, DNA a calculat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro (din care 77,77 de milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro, prejudiciu în dauna municipiului Constanţa).
 
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti în luna octombrie 2008, iar până în prezent a primit 89 de termene. Ancheta a costat statul 30 de miliarde de lei vechi.
 
Procesul a fost repartizat, iniţial, completului de judecată cârmuit de actuala şefă a Curţii de Apel Bucureşti, Lia Savonea (noiembrie 2008 - februarie 2010), după care a ajuns pe masa Elenei Ursulescu (martie 2010 - octombrie 2013), în prezent pensionată. Ulterior, procesul a fost condus de Stan Mustaţă (recent condamnat pentru comiterea unor fapte de corupţie), dar şi de Florică Duţă. În prezent, magistratul învestit cu soluţionarea celebrei cauzei este Corina Cornelia Dăescu.
 
Cauza a fost amânată pentru data de 15 iunie.
 
Lista inculpaţilor este deschisă, potrivit DNA, de „membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primăriei Constanţa: Radu Ştefan Mazăre - fostul primar al municipiului Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu - fost consilier municipal, actual şef al CJC, Constantin Racu - fost director al Direcţiei Administraţie Publică, Daniela Ramona Dospinescu - directorul Direcţiei Patrimoniu, Ion Marica - directorul Direcţiei Tehnic Investiţii, Dan Miron - fost consilier municipal şi consilierii juridici Cristian TălpăuNora Alina Chircă şi (fost) Bogdan Ghiţulescu, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de: abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată; fals intelectual, în formă continuată, şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni”.
 
Mai departe, au mai fost trimişi în judecată „funcţionari din Primăria Constanţa: Andrei Sozanski, Graţiela RusuGabriela Radu, Claudia Cealera - în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie, funcţionare în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa (OCPI): Luminiţa Călătoru şi Silvia Stanciu, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie, mandatarii: Georgică Giurgiucanu, Emil Dragoş Săvulescu, Răsvan Mircea Tudorache şi Nicula Nejloveanu, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni de complicitate sau instigare la infracţiunile săvârşite de persoanele mai sus menţionate, notarii publici: Aurel-Jean AndreiCristina Budei şi Ruxandra-Luminiţa Darie, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie şi moştenitori ai persoanelor îndreptăţite: Elena Ştefănescu şi Laura Mariana Leşe, pentru complicitate la infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie”.
 
DNA i-a mai deferit Justiţiei pe „cesionarii cumpărători de drepturi succesorale: Viorel PanăValentin Gheorghe Ionescu, prin firma sa Habitat şi Ambient SA, Cristian Borcea şi Mihai CamboianuBogdan Gabriel Sandu, prin SC Holland Development Group SA, şi Daniel EneMarius PuşcaşiCarmen Puşcaşi şi Mihai Sergiu Ceacîreanu, ca persoană fizică şi prin firma sa New Home Construct SA, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie, interpuşii cumpărători de terenuri: Paraschiva BarbuAlexandru Octavian Şerban şBasarab Popa, prin firmele sa Pomacost SA şi Aqualand SA, la care era acţionar, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie, dar şi evaluatorul agreat de Primăria Constanţa, Alin Horaţiu Dima, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Apele Române revendică 500 mp în Faleză Nord, pe strada Ion Rațiu! Curtea de Apel, așteptată să modifice decizia Tribunalului

01 Nov 2023 970

Înalta Curte explică de ce nu se pot recupera prejudiciile din Dosarul Retrocedărilor! (DOCUMENT)

27 Jul 2023 6509

Insolvența Habitat și Ambient SA, amânată pentru octombrie 2023

22 Jul 2023 1246

Proces pentru parcarea de lângă Gara Constanța, la Tribunal. Instanța a amânat dosarul

14 Jul 2023 1720

Retrocedarea momentului la Constanța! Cât din oraș vor primi urmașii marelui antreprenor Francisc Lescovar (MINUTA)

30 May 2023 13744

Holland Development Group a pierdut procesul pentru anularea HCL de recuperare a terenurilor din Dosarul Retrocedărilor (MINUTA)

23 May 2023 1533

Dosarul deschis la Constanța de descendenții prințului Cantacuzino, amânat de judecători

05 May 2023 1159

Dosarul Retrocedărilor – încurcătura imobiliară! Lupta pentru proprietăți! Compania Holland Development Group, proces contra Consiliului Local și Municipiului Constanța

29 Apr 2023 2443

Curtea Supremă, anunț important pentru Primarul Municipiului Constanța! La mijloc sunt sume impresionante

20 Apr 2023 10717

Avantech Cont trebuie să facă PUD dacă vrea să construiască un imobil de patru etaje în Tomis Nord

08 Jan 2023 1343

Urmașii unui fost ministru al Industriilor din perioada interbelică, procese la Constanța pentru moștenirea răpită de regimul comunist

06 Oct 2022 1315

„Cuantum inexplicabil de mic“ pentru despăgubiri pe retrocedări din Constanța Veche! Ce a făcut Tribunalul

01 Aug 2022 1982

Legături cu o retrocedare de răsunet din Constanța! Omul de afaceri Horia Simu și fostul deputat UDMR Marko Attila Gabor, achitați definitiv

21 Jul 2022 1659

Sume impresionante Decizia care l-ar putea face pe Mazăre să plătească pentru Retrocedările din Constanța! Avem motivarea

19 Jul 2022 4453

Tribunalul București, undă verde pentru începerea judecății într-un dosar DNA. Este vizat un teren din Constanța

11 Jun 2022 1258