29 Oct, 2014 00:00
2423
Potrivit instanţei, pe durata controlului judiciar, Elhan Mure este obligat să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi şi la judecătorul de cameră preliminară, ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată judecătorul de drepturi şi libertăţi cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei arie teritorială locuieşte, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu părăsească municipiul Constanţa decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de martorii din dosar şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect, pe nicio cale; să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele lui de existenţă; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
Magistraţii l-au înştiinţat pe Elhan Mure că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive.Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: