Elvis, deferit instantei

ciocan_justitie.jpgUn tânăr de 20 de ani a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, sub acuzaţia de lovituri cauzatoare de moarte.

Elvis Orazali este acuzat că a avut un conflict cu Ecrem Ismail, de 48 de ani, iar în urma altercaţiei, bărbatul de 48 de ani a căzut şi s-a lovit cu capul de asfalt. Ulterior, acesta a murit la spital. Potrivit anchetatorilor, fapta s-a petrecut pe 18 iunie, în jurul orei 17.00, pe strada Farului. Orazali l-ar fi lovit pe Ismail cu palma peste faţă şi cu un băţ peste picioare, „lovituri în urma cărora victima a căzut la sol, s-a lovit la cap şi a rămas inconştient", spun procurorii.

Ecrem Ismail a murit la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pe 24 iunie, decesul fiind „efect direct şi subsecvent agresiunii menţionate". În aceeaşi zi, Elvis Orazali a fost reţinut de procuror. De menţionat că, înainte de această faptă, indivizul a mai fost judecat pentru tâlhărie, primind o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare. Dată fiind fapta de care este acuzat în prezent, Tribunalul Constanţa a admis propunerea de arestare preventivă formulată faţă de suspect.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 425

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 368

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 287

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 293

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 698

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 419

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 395

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 376

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 463

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 453

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 496

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 499

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 702

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 350

În atenția consilierilor locali Două locuințe sociale vor fi repartizate către cinci persoane. Unde sunt situate (DOCUMENT)

22 Apr 2024 404