Afaceri necurate cu fier vechi, la Constanţa Evaziune fiscală de trei milioane de lei

Poliţiştii de la Combaterea Criminalităţii Organizate din Constanţa şi procurorii DIICOT au efectuat percheziţii la membrii unei grupări infracţionale specializate în evaziune fiscală şi spălare de bani, în domeniul comerţului cu fier vechi. În urma percheziţiilor, au fost ridicate, pentru cercetări, documente contabile, tehnică IT, 57.650 de lei, 14.000 de dolari şi 4.000 de euro.
 
La data de 14 iulie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa au efectuat 14 percheziţii, pe raza judeţului Constanţa, la membrii unei grupări infracţionale specializate în comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, comise în domeniul tranzacţiilor cu fier vechi.

De asemenea, au fost puse în executare nouă mandate de aducere emise pe numele persoanelor bănuite. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în perioada martie 2014 - iulie 2015, membrii grupării s-ar fi constituit într-un grup infracţional organizat în scopul comiterii de infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani.

În fapt, cei în cauză ar fi înregistrat, în mod repetat, în evidenţele contabile ale unor societăţi comerciale din judeţul Constanţa, cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, pe baza unor facturi fiscale emise de o societate de tip „fantomă”. Sumele de bani obţinute din evaziune fiscală ar fi fost transferate, succesiv, în conturile bancare ale societăţii de tip „fantomă” şi apoi retrase în numerar pe baza unor documente false.
În urma percheziţiilor efectuate au fost identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, documente din evidenţa contabilă, tehnică IT, 57.650 de lei, 14.000 de dolari şi 4.000 de euro. Prejudiciul cauzat bugetului statului este estimat, până în prezent, la aproximativ 3 milioane de euro.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani. Totodată, procurorii DIICOT au dispus măsuri asigurătorii, în vederea recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale - Inspectoratul General al Poliţiei Române şi al Serviciului Român de Informaţii. La activităţi au participat şi luptătorii Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Evaziune cu deşeuri de fier vechi. Inculpații nu știu să scrie...

18 May 2016 3377

Percheziţii pentru destructurarea unei grupări specializate în evaziune ficală şi spălare de bani

15 Jul 2015 905

Evaziune fiscală de proporţii Peste 150 de percheziţii, în desfăşurare

23 Jun 2015 2125