Femeie suspectată că şi-a ucis trei bebeluşi. Procurorii au reţinut-o pentru 24 de ore

Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus, prin ordonanţa din data de 21 aprilie 2017, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea inculpatei CRĂCIUN LINA MONICA, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de omor și a două infracțiuni de omor calificat. 

În cursul zilei de astăzi inculpata va fi prezentată judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Din investigaţiile efectuate s-a stabilit că, în perioada 2012-2015, inculpata Crăciun Lina Monica a suprimat viața a trei copii nou născuți, pe care i-a născut la termen și neasistată medical, după care a ascuns cadavrele nou născuților în podul unui bloc dintr-o localitate din judeţul Bistrița Năsăud.

Situația de fapt mai sus expusă a fost stabilită din coroborarea probelor administrate în cauză până în prezent.

Cauza a fost iniţial constituită pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud, iar prin ordoannţa din 19 aprilie 2017 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus preluarea dosarului în vederea efectuării urmăririi penale de către Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cercetările continuă în cauză, iar pe măsura derulării lor vom informa opinia publică.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

București După aproape 33 de ani de la teribila crimă - Bărbatul urmărit internațional, adus în țară pe 23 aprilie

17 Apr 2024 440

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 523

„Sânge rece“ Crimă într-un hotel din Mangalia! Judecătorii motivează sentința în cazul tinerei băgată în geamantan și apoi abandonată în parc

11 Apr 2024 610

Justiție Constanța Crimă la Mangalia! Prima condamnare - 15 ani şi 3 luni

10 Apr 2024 782

Crimă în Mangalia! Tânără ucisă şi băgată într-un geamantan. Azi, pronunțarea la Tribunalul Constanța

10 Apr 2024 642

Scene demne de „Final destination“, la Cogealac! Judecătorii din Constanța au dictat 70 de ani de închisoare. Pedepse definitive (VIDEO)

03 Apr 2024 1034

UPDATE Șocant în Constanța! O femeie agresată de un bărbat în cartierul Tomis Nord (FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 2704

Avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, declarații în dosarul crimei din Mangalia! (VIDEO)

26 Mar 2024 636

UPDATE. Imaginile durerii la Tribunalul Constanța! Mătușa Alinei, tânăra ucisă la Mangalia, strânge la piept poza copilei (FOTO+VIDEO)

26 Mar 2024 998

Atenție, detalii cu puternic impact emoțional! Crimă într-un hotel din Mangalia! Prima ședință de judecată cu ușile deschise (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 1196

Ce spune avocatul Adrian Cuculis Crimă într-un hotel din Mangalia! Se cere schimbarea încadrării juridice

11 Mar 2024 1721

Crimă într-un hotel din Mangalia! Procesul începe la finele lunii

10 Mar 2024 743

Crimă în Mamaia! Când se va pronunța Tribunalul Constanța

10 Mar 2024 1012

Scene șocante la Drobeta Turnu Severin! O adolescentă, înjunghiată pe stradă de un tânăr de 16 ani

23 Feb 2024 819

Crimă într-un hotel din Mangalia! Începe procesul!

03 Feb 2024 1369