Firma de consultanta, suspectata de prejudiciu de 125 de miliarde

Prejudiciu de peste 125 de miliarde de lei vechi, din comerţul cu cereale. O firmă care, oficial, se ocupă cu „activităţi juridice, de contabilitate şi revizie contabilă, consultanţă în domeniul fiscal", respectiv, „activităţi de studii de piaţă şi de sondaj, consultanţă pentru afaceri şi management", a reuşit, potrivit Gărzii Financiare Constanţa, să păgubească statul cu 12.585.115 lei.

Concret, potrivit directorului coordonator al Gărzii Financiare Constanţa, Cristian Radu, SC Nemesis Consulting SRL Constanţa s-a aprovizionat cu cereale în valoare totală de 40.936.586 de lei, pe care, ulterior, le-a comercializat către o altă societate din Constanţa. Autorităţile spun că, la început, administratorul firmei, s-ar fi prezentat la sediul Gărzii, cu evidenţa financiar-contabilă, din care a reieşit că produsele cerealiere fuseseră achiziţionate de la societăţii din Arad, Bucureşti, Dolj şi Prahova. „Am procedat la verificarea corectitudinii acestor operaţiuni prin verificări încrucişate la sediul societăţilor respective şi a reieşit faptul că o parte dintre acestea aveau întocmite sesizări penale pentru nefuncţionare la sediul social declarat, iar altele nu recunoşteau că au desfăşurat relaţii comerciale cu SC Nemesis Consulting SRL", a declarat Cristian Radu.

Administratorul nu a răspuns invitaţiilor

Ulterior, comisarii s-au dus la sediul firmei constănţene, pentru definitivarea controlului. Însă cum s-au dus, aşa s-au şi întors, dat fiind că la adresa respectivă nu au găsit nici un reprezentant al societăţii. „În această situaţie, administratorul societăţii a fost invitat la sediul Gărzii Financiare Constanţa, însă acesta nu a dat curs solicitării", a precizat Cristian Radu. În aceste condiţii, autorităţile au concluzionat că firma nu funcţionează la sediul social declarat şi nu se poate verifica evidenţa financiar-contabilă. Comisarii Gărzii Financiare au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, pentru un prejudiciu creat bugetului de stat în sumă de 12.585.115 lei. Potrivit datelor oficiale înscrise pe site-ul www.vrajitorul.eu, firma a fost înfiinţată pe data de 30 octombrie 2003, membrii fondatori fiind Florentina Neicu şi Maria Cristina Tibrea, ambele din Constanţa. Domeniul principal de activitate al firmei era reprezentat de „activităţi juridice, de contabilitate şi revizie contabilă, consultanţă în domeniul fiscal, activităţi de studii de piaţă şi de sondaj, consultanţă pentru afaceri şi management". Interesant cum, deşi a fost fondată ca o firmă pentru consultanţă în afaceri, Nemesis Consulting a ajuns pe lista neagră a Gărzii Financiare, suspectată de prejudicierea statului prin comerţul cu cereale.

Cremer Mar, pe lista neagră

Pe de altă parte, este de menţionat faptul că Nemesis Consulting nu este singura firmă care a intrat în vizorul Gărzii Financiare. La rândul ei, SC Cremer Mar SRL Constanţa este considerată responsabilă pentru crearea unui prejudiciu de circa 1,6 milioane de lei. Conform declaraţiilor lui Cristian Radu, firma nu funcţionează la sediul social declarat, dar a desfăşurat relaţii comerciale cu motorină Euro 5 şi combustibil lichid uşor, fără a le înregistra în evidenţa financiar contabilă. Pe cale de consecinţă, Garda Financiară a estimat un prejudiciu produs bugetului de stat în sumă de 1.625.763 de lei, astfel că au întocmit sesizare penală. Potrivit datelor oficiale, preluate de pe vrajitorul.eu, firma a fost înfiinţată în luna februarie 2008, membru fondator, asociat unic şi administrator fiind Cristian Pavel, din Constanţa. Activitatea principală era reprezentată de comerţul cu combustibili solizi, lichizi şi gazoşi şi cu produse derivate, iar capitalul social subscris era de 200 de lei. La acest moment, deşi firma este în stare de funcţiune, are sediul expirat, certificatul de înmatriculare este preschimbat, iar bilanţul nu este depus la Oficiul Registrului Comerţului pe anul 2008.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cât valoarează sediul Gărzii Financiare din Constanța?

27 May 2023 1070

Mihail Fronea, fostul şef al Gărzii Financiare Constanța, va administra Sufro Company București SRL

24 Jul 2021 3769

Este ziua de naştere a lui Cristian Radu primarul municipiului Mangalia. Vezi câţi ani face

12 Nov 2015 7869

Exclusiv Un fost ofiţer DNA şi fostul şef al Gărzii Financiare Constanţa, CONDAMNAŢI definitiv

06 Nov 2015 4977

Cu executare pentru fostul şef al Gărzii Financiare Constanţa Toţi poliţiştii din DNA, puşi sub urmărire şi suspectaţi de divulgarea de informaţii (motivare)

02 Sep 2015 6856

Tribunalul îl vrea în spatele gratiilor Fostul şef al gardiştilor din Constanţa a intrat pe mâna preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti (document)

23 Jan 2015 3548

Peste 15 ani de temniţă Fostul şef al Gărzii Financiare Constanţa, cu speranţe la Curtea de Apel Bucureşti (document)

12 Nov 2014 4905

Procesul dintre Oil Terminal și Garda Financiară Constanța trimis spre rejudecare

23 Oct 2014 2130

„A căzut“ şi fostul şef al gardiştilor din Constanţa Fronea, condamnat cu executare alături de şeful său, Sorin Florea

22 Oct 2014 6292

Bilanţ DNA 39 de inculpaţi condamnaţi în luna septembrie. Vizaţi şi doi procurori

15 Oct 2014 2222

Află cine îi ia locul la ASF lui Corneliu Moldoveanu Vine de la Garda Financiară

30 Sep 2014 2764

Dosarul, amânat pentru luna viitoare Ofiţer din IPJ Constanţa, judecat alături de fostul şef al Gărzii Financiare din România

24 Sep 2014 3709

Forţe proaspete la CJC Cine sunt noii angajaţi ai judeţului şi care este averea de care dispun (documente)

21 Jul 2014 4879

Cum a evoluat situaţia financiară a unui comisar din cadrul GNM Constanţa (documente)

07 Jul 2014 3377

Fost comisar-şef al Gărzii Financiare, trimis în judecată pentru luare de mită

11 Jun 2014 2820