Ford FDF6, furat din Suedia, descoperit la Negru Vodă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în PTF Negru Vodă o autoutilitară marca Ford, model FDF6, care figurează ca fiind furată din Suedia.

La frontiera de la Negru Vodă s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un bărbat în vârstă de 44 de ani, la volanul unui autoturism marca Ford, model FDF6, înmatriculat în Suedia. Acesta a prezentat la controlul specific de frontieră un înscris tip certificat de înmatriculare, purtând însemnele autorităţilor din Suedia.

În urma verificărilor a rezultat că respectivul autoturism figurează în baza de date ca „bun căutat pentru confiscare”şi furat din Suedia.
Persoana în cauză, domiciliată în judeţul Bacău, a declarat că a achiziţionat autoutilitara în cauză de la un cetăţean român, fără a cunoaşte că aceasta este furată.
Autoutilitara, evaluată la aproximativ 5.000 de euro, a fost indisponibilizată la sediul PPF Negru Vodă, pentru continuarea cercetărilor.
Poliţiştii de frontieră i-au întocmit cetăţeanului român dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „complicitate la furt”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.