Fostul deputat Gabriel Bivolaru nu are voie să părăsească ţara

Fostul deputat de Ialomiţa din partea PDSR Gabriel Bivolaru, fratele vitreg al liderului MISA Gregorian Bivolaru, nu are voie să părăsească ţara. Gabriel Bivolaru este judecat de Tribunalul Constanţa într-un dosar de evaziune fiscală.

Ieri, magistraţii din cadrul Tribunalului Constanţa au dispus luarea faţă de Gabriel Bivolaru a măsurii controlului judiciar. Bivolaru nu este singurul vizat de această măsură. Sub control judiciar au mai fost puşi şi Ioan Ahălanei, Marian Chihaia, Gheorghe Mangeal, Adrian Arhire, Marius Ciprian Poenaru, Paul Boamfă, Romeo Ovidiu Meridicos, Petronel Dimofte, Viorel Luca şi Marius Ionuţ Matei. Amintim că, la data de 4 august 2013, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus reţinerea pentru câte 24 de ore faţă de inculpaţii Gabriel Bivolaru, Marian Chihaia, Adrian Arhire, Marius-Ciprian Poenaru, Paul Boamfă, Viorel Luca, Romeo Ovidiu Meridicos, Petronel Dimofte şi Marius-Ionuţ Matei, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, evaziune fiscală şi spălare de bani. „Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat, ca stare de fapt, că inculpaţii sustrăgeau produsul petrolier din conductă prin folosirea instalaţiilor artizanale de perforare, încărcau şi transportau produsul petrolier în cisterne-bazin de 30 de tone disimulate în remorci de cereale sau în recipiente ascunse într-o autoutilitară (de unde erau transferate într-o cisternă), apoi îl transvazau în depozitele rafinăriei unui antrepozit fiscal din oraşul Năvodari, unde produsul petrolier sustras era introdus în mod fraudulos în circuitul comercial de către primul dintre inculpaţi”, conform procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța, decizie definitivă (în cameră preliminară) în cazul unui fost deputat PSD!

01 Oct 2023 1087

Fost deputat PSD, achitat la Constanța! S-a stabilit primul termen în apel

14 Jun 2023 1135

Gabriel Bivolaru, fost deputat PSD, achitat la Constanța! Primele nemulțumiri

20 May 2023 2971

Exclusiv! Gabriel Bivolaru, fost deputat PSD, a fost achitat de Tribunalul Constanța!

09 May 2023 1666

Fost deputat PSD, trimis în judecată de DNA, la Constanța! Începe procesul

27 Mar 2023 2609

Printre inculpați, un fost fost deputat PSD DNA București a trimis în judecată mai multe persoane, la Constanța! S-a stabilit primul termen

14 Oct 2022 2392

Fostul deputat Gabriel Bivolaru, trimis în judecată de DNA, la Constanța

07 Oct 2022 1967

Fostul deputat Gabriel Bivolaru, fratele vitreg al liderului MISA, judecat la Constanța. Care este stadiul dosarului

25 Jan 2022 3043

Tribunalul Constanţa sesizează Curtea Constituţională în dosarul fostului deputat Gabriel Bivolaru

01 Mar 2017 3508

Tribunalul Constanţa - începe rejudecarea fostului deputat de Ialomiţa din partea PDSR Gabriel Bivolaru

09 Feb 2017 2789

Dosarul în care Gabriel Bivolaru a luat 11 ani de închisoare, rejudecat la Constanţa

14 Jun 2016 4955

Fostul deputat Gabriel Bivolaru rămâne sub control judiciar

25 Apr 2016 2431

Gabriel Bivolaru, fratele vitreg al liderului MISA, rămâne sub control judiciar

14 Jan 2016 2406

Fostul deputat Gabriel Bivolaru, nemulțumit de pedeapsă. Tribunalul Constanța i-a dat 11 ani de închisoare

29 Dec 2015 3613

Judecătorul Leonard Iustin Bourceanu l-a condamnat pe fostul deputat Gabriel Bivolaru la 11 ani de detenţie

19 Dec 2015 2696