Hristu Cati, „ţintuit“ la domiciliu de poliţiştii comunali

cati_-_cati_hristu___.jpgRelativ recent eliberat din arest, după aproximativ o lună petrecută în spatele gratiilor Arestului IPJ Constanţa, dar şi la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Poarta Albă, primarul din Cogealac, Hristu Cati, s-a prezentat ieri triumfător la Judecătoria Constanţa. Sau, cel puţin, a încercat să se prezinte, fiind la început împiedicat de poliţiştii din comună să părăsească limita teritorială a localităţii, în contextul în care a fost eliberat din arest cu condiţia să nu iasă din Cogealac.

Ieri, la Judecătoria Constanţa a avut loc prima înfăţişare în procesul în care edilul Hristu Cati, alături de viceprimarul Mihai Dore, fratele acestuia, Nicolae Dore, şi localnicii Ilie Coman, Daniel Cornea, Pavel Copilescu, Mitică Lenu şi Florian Barbu sunt judecaţi pentru instigarea publică, apologia infracţiunilor şi ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. De menţionat însă că termenul propriu-zis de judecată este fixat pentru data de vineri, ieri dezbătându-se doar chestii de procedură. Mai exact, judecătorul desemnat iniţial să instrumenteze dosarul a fost nevoit să se abţină în această cauză, dat fiind că, pe parcursul urmăririi penale, a soluţionat cererile procurorilor de prelungire a stării de arest preventiv pentru suspecţi sau cererile acuzaţilor de înlocuire a măsurii arestului preventiv. Deşi înfăţişarea stabilită pentru ieri reprezenta doar o formalitate, cei opt suspecţi în cauză, în frunte cu primarul, au fost obligaţi să se prezinte ieri la instanţa Judecătoriei Constanţa. Cum-necum, însă, ceasul rău - pisica neagră, nu au fost emise citaţii pe numele acestora, iar poliţiştii din comună mai-mai să nu-i creadă că se duc la proces şi să le interzică trecerea.

Au cerut ajutorul avocaţilor

Luând mai mult în glumă - la început - incidentul, primarul Hristu Cati a devenit treptat tot mai alarmat, când a văzut că „gluma“ se îngroaşă şi poliţiştii cât pe ce să nu-i lase, nici pe el, nici pe vice, să iasă din Cogealac. Aproape panicat, edilul şi-a sunat avocaţii şi i-a „pârât“ pe oamenii legii. Iar asta, în contextul în care, conform procedurii, poliţiştii nu ar trebui să-i „pândească“ pe cei cărora instanţa le-a dat interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu, ci ar trebui să constate încălcarea interdicţiei, dacă aceasta s-a produs. Cu vorba bună, explicându-le că dacă suspecţii pierd procesul este responsabilitatea poliţiştilor, avocaţii au reuşit să-i convingă pe oamenii legii să-i „deblocheze“ drumul lui Cati, iar edilul s-a putut prezenta la instanţă la patru ace, cu cămăşuţă roz, pentru a face impresie bună. În ceea ce priveşte desfăşurarea procesului, aceasta se va relua vineri, după ce va fi soluţionată cererea de abţinere a judecătorului.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

rusu

27 Sep, 2010 14:30

Vai de noi ce politisti avem. Pai cum sa incalci legea cu buna stiinta? Si daca ar fi sa ma intrebi pe mine si asa pentru cata munca nu fac sunt destul de bine platiti. De fiecare data cand am interactionat cu politia romana problema a ramas nerezolvata.

Articole asemanatoare

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe „Mai mulți edili de la alte partide au anunțat că la următoarele alegeri locale vor candida din partea PSD“

29 Feb 2024 1034

Primarul de la Cogealac, Cati Hristu va candida pentru un nou mandat din partea PSD Constanța!

29 Feb 2024 1079

Judecătorii au anulat cererea de divorț formulată de Cati Hristu, edilul localității Cogealac

13 Dec 2022 7096

Achitat în trei dosare penale Fostul primar de la Cogealac, cooptat într-o societate comercială

27 Mar 2019 2369

Revista presei locale

15 Sep 2018 1611

Judecătoria luase o hotărâre fără precedent în politica din Constanţa! Verdict final în cazul lui Cati Hristu, fostul primar din Cogealac (documente)

09 Oct 2017 4397

Premieră în politica din Constanţa! Ce decizie au luat judecătorii Curţii de Apel

08 Apr 2017 3427

Hotărâre fără precedent în politica din Constanţa! Judecătorii se pregătesc să redeschidă dosarul unui fost primar, actual viceprimar

04 Mar 2017 6724

Premieră în lumea politică din Constanţa! Cati Hristu, fostul edil din Cogealac, nu mai are voie la primărie în următorii zece ani

15 Jan 2017 15747

Cati Hristu poate candida liniştit la următoarele alegeri. A scăpat şi de dosarul creditelor bancare

12 Feb 2016 3394

Un fost primar din judeţul Constanţa, achitat pentru a treia oară

11 Feb 2016 2745

Fostul primar din Cogealac, Cati Hristu, achitat pentru a treia oară

10 Dec 2015 3073

Exclusiv Fostul primar din Cogealac, Cati Hristu, achitat în dosarul „Voturi pe pâine“

09 Dec 2015 2805

Curtea de Apel Constanța a încetat procesul penal față de Cati Hristu în dosarul creditelor bancare (document)

01 Jul 2015 2556

Opinie minoritară pentru condamnare cu executareCurtea de Apel Constanța a închis unul dintre dosarele lui Cati Hristu, fostul edil din Cogealac

30 Jun 2015 2495