I-ar fi trimis o coroană funerară fostei iubite Marius Iulian Ursoi, fost campion mondial la kickboxing, eliberat din arest

Magistraţii Judecătoriei Constanţa au respins, ca neîntemeiată, propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa de luare a măsurii arestării preventive faţă de Marius Iulian Ursoi, fost campion de kickboxing. Astfel, judecătorii din Constanţa au dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de acesta.
 
Prin urmare, Judecătoria Constanţa i-a impus lui Marius Iulian Ursoi respectarea următoarelor obligaţii cât timp se află sub control judiciar: „a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat“. De asemenea, acesta trebuie „să nu depăşească limita teritorială a localităţii Eforie Nord, judeţul Constanţa, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; b) să nu se apropie de persoana vătămată Jianu Alina Valentina sau de membrii familiei acesteia, precum şi de martorii Gârliceanu Maria, Jianu Silvia, Jianu Cristian, Ghidurea Cătălin Mirel şi Enache Daniela şi să nu comunice cu aceştia, direct sau indirect, pe orice cale“.
 
Decizia magistraţilor Judecătoriei Constanţa nu este definitivă, ea putând fi atacată la Tribunalul Constanţa.
 
Amintim că, vineri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de Marius Iulian Ursoi, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, hărţuire, influenţarea declaraţiilor, încălcarea măsurii privind interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu victima, stabilită printr-un ordin de protecţie.

Ursoi ar fi bătut-o şi ar fi ameninţat-o pe fosta iubită

Potrivit procurorilor, Marius Iulian Ursoi ar fi bătut-o pe fosta lui iubită cu pumnii şi cu picioarele. Timp de aproximativ o lună, el ar fi ameninţat-o pe ea şi pe familia acesteia cu moartea.
 
„La datele de 7.08.2016, respectiv 21.08.2016, inculpatul a agresat-o pe persoana vătămată J.A.V, lovind-o cu pumnii şi picioarele pe corp. În perioada 7.08.2016 - 26.08.2016, inculpatul, în mod repetat, a ameninţat-o pe persoana vătămată J.A.V, în mod direct, cât şi prin intermediari, respectiv membrii familiei acesteia, cu acte de violenţă şi cu suprimarea vieţii“, arată procurorii.
 
Totodată, procurorii arată că Marius Iulian Ursoi s-ar fi deplasat acasă la fosta lui iubită şi i-ar fi adus o coroană funerară cu înscrisul „Lacrimi, durere, Alina“.
 
„În aceeaşi perioadă, inculpatul s-a deplasat la locuinţa persoanei vătămate, a împiedicat-o să se deplaseze cu autoturismul personal, i-a adus o coroană funerară cu înscrisuri explicite («Lacrimi, Durere, Alina»). Prin telefon, inculpatul i-a adus persoanei vătămate ameninţări cu acte de violenţă şi suprimarea vieţii, cu scopul de a o determina să revină la relaţia anterioară cu inculpatul.
 
În mod repetat, inculpatul i-a cerut persoanei vătămate să revină asupra declaraţiilor date cu ocazia depunerii plângerii penale de către aceasta la poliţie împotriva inculpatului“, mai spun procurorii.
 
Ursoi ar fi avut deja măsură de protecţie dispusă de Judecătoria Constanţa, prin care era obligat să păstreze o distanţă de 50 de metri de victimă, ceea ce nu ar fi făcut.
 
„În datele de 26.08.2016 şi 1.09.2016, inculpatul a încălcat cu rea-credinţă măsura de protecţie dispusă de Judecătoria Constanţa prin sentinţă civilă, prin aceea că a contactat-o telefonic, aducându-i ameninţări cu acte de violenţă şi suprimarea vieţii, deşi era obligat să păstreze o distanţă de 50 de metri faţă de persoana vătămată, precum şi să nu o contacteze telefonic, electronic, prin corespondenţă sau în orice alt mod“, conform procurorilor.

Ursoi nu este la prima abatere

Marius Iulian Ursoi, potrivit presei locale şi centrale, a fost implicat în mai multe scandaluri. În octombrie 2012, Ştefan Georgescu împreună cu soţia sa, Elena, angajată în cadrul IPJ Constanţa, fiul, în vârstă de două luni, dar şi finii cuplului, se plimbau pe strada Lirei, din zona Poarta 6. La un moment dat, le-ar fi fost blocată de portiera unui autoturism, lăsată deschisă, iar între soţul femeii şi proprietara autoturismului s-ar fi iscat un conflict spontan în care aceştia s-au agresat reciproc. După conflict, în timp ce reclamanţii se deplasau spre domiciliu, au fost ajunşi de un autoturism, din care au coborât trei bărbaţi, iar Ursoi i-ar fi agresat pe cei doi soţi, care ulterior au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa în vederea acordării de îngrijiri medicale.
 
Atunci, fostul campion de kickboxing declara presei că ar fi fost implicat în acel scandal întrucât iubita sa ar fi fost agresată de soţul angajatei IPJ Constanţa. Un alt scandal în care a fost implicat Ursoi a avut loc în anul 2006.
 
Recent, Marius Iulian Ursoi a fost trimis în judecată într-un dosar de ultraj.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șase ani de la moartea fostului campion mondial Marius Ursoi!

21 May 2022 10232

Cinci ani de la moartea fostului campion mondial Marius Ursoi (video)

20 Sep 2021 14760

„La AS Kickbox Ursoi, viitorul sună bine“ Victoria lui Costin Ghindeanu, de la gala „Urban Legend“, dedicată memoriei lui Marius Iulian Ursoi

03 Oct 2018 7195

„Va rămâne mereu în inima noastră!“ Moment de reculegere la Constanţa în memoria lui Marius Iulian Ursoi

31 May 2018 14274

Verdict final în cazul lui Ionel Ursoi şi Eugen Corneanu. Iniţial au luat cu executare

01 Feb 2018 6380

Victoriile, dedicate memoriei lui Marius Iulian Ursoi AS Kickbox Ursoi, pe podium. Şase participanţi, şase medalii. Numai aur şi argint (galerie foto)

08 Nov 2017 4831

Se împlineşte un an de la moartea fostului campion Cătălin Nagy - „Marius Iulian Ursoi ne lipseşte enorm“ (galerie foto)

19 Sep 2017 5993

Ionel Ursoi şi Eugen Corneanu au luat cu executare. Faţă de Marius Ursoi, procesul a încetat. S-a stabilit primul termen în apel

18 Jul 2017 9626

Succesele luptătorilor Kickbox Ursoi de la Cupa Keru Kento K-1, dedicate memoriei lui Marius Iulian Ursoi (galerie foto)

04 Apr 2017 8840

Eugen Corneanu a fost eliberat

31 Jan 2017 2829

Mandat de arestare preventivă pentru un apropiat al lui Ursoi

26 Jan 2017 2696

Un apropiat al lui Ursoi, prezentat instanţei astăzi

25 Jan 2017 2896

Interviu online cu Cătălin Nagy „Marius Iulian Ursoi le-a fost sportivilor săi ca un părinte, ca un frate mai mare”

26 Nov 2016 19169

Medalie, cupă şi diplomă de excelenţă in memoriam Victorii dedicate lui Marius Iulian Ursoi la Cupa Keru Kento K-1 (galerie foto)

09 Nov 2016 5055

Kickboxing. Ce este şi cine îl practică Moment de reculegere la sala de antrenament în memoria lui Marius Iulian Ursoi (galerie foto)

28 Sep 2016 13958