25 Jul, 2013 00:00
2093
Ionuţ ZAGONEANU
Ieri, un agent de poliţie în vârstă de 42 de ani, din Bucureşti, a decedat la Spitalul Municipal Mangalia. Omul era lucrător în cadrul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti, şi se afla în vacanţă cu familia în staţiunea Venus, fiind cazat la hotelul Diana, aflat în proprietatea Ministerului Afacerilor Interne. În urma cercetărilor specifice, s-a stabilit că omul legii a făcut infarct în timp ce se afla în mare, la Neptun, el fiind dus de urgenţă la spital. Trupul neînsufleţit va fi dus la morgă în vederea efectuării necropsiei, urmând ca în funcţie de rezultatul acesteia poliţiştii să dispună măsuri în consecinţă.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: