Încătuşat pentru ucidere din culpă Liviu Traian Marinel, pus în libertate

Judecătoria Constanţa îl pune în libertate pe Liviu Traian Marinel, de 29 de ani, judecat pentru ucidere din culpă. Magistraţii au înlocuit măsura arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.
 
Decizia nu este încă definitivă, ea putând fi atacată la Tribunalul Constanţa, cu contestaţie. În cazul în care va fi pus în libertate, Liviu Traian Marinel nu va avea voie, printre altele, să depăşească limita teritorială a judeţului Constanţa. Amintim că, potrivit lucrătorilor Serviciului Rutier, Liviu Traian Marinel a condus un autoturism pe strada Dezrobirii, dinspre bulevardul I. C. Brătianu către strada Baba Novac. În momentul în care a ajuns la trecerea de pietoni din zona Şcolii 23, şoferul a accidentat-o mortal pe Andreea Roşu, de 19 ani, care traversa strada pe marcajul pietonal, din partea dreaptă a conducătorului auto. După producerea accidentului, continuă oamenii legii, bărbatul a părăsit locul acestuia fără încuviinţarea organelor de poliţie şi a fost identificat ulterior, la ora 2.30, când s-a prezentat la sediul Secţiei 2 Poliţie. În urma testării cu aparatul alcooltest, bărbatului i-a reieşit o valoare a alcoolemiei de 0,56 mg/l alcool în aerul expirat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Condamnat pentru uciderea Andreei Roşu, Liviu Traian Marinel, eliberat condiționat

01 Mar 2017 2215

Liviu Traian Marinel, condamnat pentru ucidere din culpă, solicită eliberarea condiţionată

19 Feb 2017 13529

Liviu Traian Marinel, trimis la puşcărie pentru moartea Andreei Roşu

03 Mar 2015 2033

Moartea Andreei Roşu, de 19 ani, din Constanța, rejudecată

15 Jan 2015 2650

Tragedie rutieră 3,3 ani de închisoare pentru moartea Andreei Roşu

17 Oct 2014 2495

Andreea Roşu, ucisă pe trecerea de pietoni Judecătoarea Iulia Barac l-ar pune în libertate pe Liviu Traian Marinel

03 Apr 2014 2986

Judecat pentru uciderea Andreei Roşu Liviu Traian Marinel eliberat din arest

02 Apr 2014 2360