IPJ-ul a înmărmurit, din nou Criminalul călugărului din Ghindăreşti vrea zile libere să pună murături

Ghindaresti--criminal.jpgPresupusul călău al fostului călugăr şi-ar fi pregătit murăturile chiar în faţa bucătăriei unde se presupune că l-ar fi hăcuit pe cel care i-ar fi făcut avansuri sexuale

Aflat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, Simion Ivan, bănuit că l-ar fi decapitat pe călugărul din Ghindăreşti, i-a uimit pe cei care-l păzesc când a cerut patru zile libere. Individul ar fi vrut să meargă acasă şi să-şi pună murăturile, însă s-a lovit de refuzul celor care conduc Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv. Şi edilul localităţii constănţene Cogealac, Cati Hristu, reţinut în urma scandalului pentru eoliene şi ulterior pus în libertate, a cerut să fie eliberat câteva zile pentru a merge la primărie, unde ar fi avut ceva hârtii de semnat.

ghindaresti.jpgPrin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au informat că la data de 19 noiembrie 2011, în jurul orei 08.30, în comuna Ghindăresti, judeţul Constanţa, a fost găsit cadavrul victimei, Alexe Artion, în vârstă de 40 de ani, fost călugăr, ambalat într-un sac legat cu sârmă. „Necropsia cadavrului a stabilit că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale urmarea unui traumatism cranio cerebral si facial acut deschis, cu fracturi cominutive de neuro şi viscero-craniu. Primele date au relevat că victima era călugăr la o mănăstire ortodoxă de rit vechi de pe raza judeţului Tulcea şi ocazional, pentru perioade relativ scurte de timp, revenea la locuinţa sa din comuna Ghindăresti sau pleca la muncă în străinătate. Victima revenise la domiciliu de circa trei luni si îşi câştiga existenţa prestând diferite munci ocazionale, cu caracter zilier, pe raza comunei", conform procurorilor. Tot potrivit acestora, după ce au consumat împreună băuturi alcoolice în locuinţa inculpatului, pentru că fostul călugăr i-ar fi făcut propuneri indecente, adică i-a propus să întreţină relaţii de natură homosexuală, iar în acest scop aceasta s-a şi dezbrăcat, presupusul criminal ar fi reacţionat violent, aşa încât s-a înarmat cu un ciocan pe care îl avea în bucătărie şi a lovit-o pe victimă cu unealta respectivă în zona frunţii. Procurorii au mai arătat că din cauza stării de nervozitate extremă, după uciderea victimei în bucătăria locuinţei, Simion Ivan a scos cadavrul în curte şi cu ajutorul unui cuţit l-a decapitat, după care a introdus cadavrul în sac, i-a legat mâinile şi picioarele cu sfoară, a legat sacul cu sârmă, apoi l-a transportat cu un cărucior şi l-a abandonat pe strada Nucilor, la circa 50 de metri de locuinţa sa, în locul în care a şi fost descoperit câteva ore mai târziu. După ce a scăpat de cadavru, bărbatul ar fi încercat să ascundă urmele faptelor comise, aşa că a spălat sângele de pe trotuarul din faţa casei, a şters urmele de sânge din locuinţă cu cârpe, apoi a aruncat în foc cârpele, crucea de lemn pe care victima o avea la piept şi încălţămintea acesteia. După câteva zile de căutări, Simion Ivan, bănuit că l-ar fi decapitat pe călugăr a fost prins şi încarcerat. Din spatele gratiilor, el a cerut să fie eliberat cam vreo patru zile pentru a-şi aşeza murăturile pentru iarnă, însă s-a lovit de refuzul celor din fruntea Centrului de Arest. Cu o astfel de cerere s-a prezentat şi Cati Hristu, edilul din Cogealac, în timp ce era arestat în dosarul scandalului cu eoliene. Edilul ar fi vrut câteva zile în libertate nu pentru a-şi pune murăturile, ci pentru a rezolva mai multe probleme la primărie. Din nefericire pentru el, şi cererea primarului arestat a fost respinsă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Averea și interesele Clavei Ivan, secretar general al Primăriei Ghindărești, din județul Constanța! (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 466

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidat USR la Primăria Ghindărești – „2024 este un an foarte greu din punct de vedere electoral” (VIDEO)

19 Apr 2024 514

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 536

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 694

Județul Constanța Primăria Ghindărești investește în servicii de consultanță în domeniul achizițiilor publice (DOCUMENT)

15 Apr 2024 464

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1281

Licitații Constanța Primăria Ghindărești modernizează drumurile din comună cu 1,24 de milioane de euro (DOCUMENT)

15 Apr 2024 410

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. AS Viișoara - Constructorul Topraisar, meci cu zece goluri

08 Apr 2024 1240

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier cu victimă în dreptul localității Ghindărești! Primele informații

03 Apr 2024 798

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. Speranța Castelu, victorie cu 13-0

03 Apr 2024 1840

Afaceri Constanța Cât costă serviciile pentru mentenanța rețelelor de iluminat cumpărate de Primăria Ghindărești (DOCUMENTE)

28 Mar 2024 595

Acțiune de amploare în județul Constanța! Șofer beat depistat în trafic pe o stradă din Hârșova!

11 Mar 2024 481

Județul Constanța Audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale UATC Ghindărești. Raportul Camerei de Conturi (DOCUMENT)

10 Mar 2024 974

Fotbal județul Constanța Rezultatele din primele meciuri jucate în Liga a 5-a în 2024 și clasamentele

05 Mar 2024 1471

Municipiul Constanța și localitățile Valu lui Traian, Ghindărești și 2Mai, fără energie electrică marți. Lista zonelor afectate

26 Feb 2024 1608