Judecătorii au respins plângerea Amendă administrativă de 500 de lei pentru mama Larei Şaban

Elvie Ghibăldan, mama Larei Şaban şi a lui Gilberto Ghiunal Şaban, a rămas cu amenda administrativă în cuantum de 500 de lei aplicată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Şi asta pentru că Judecătoria Constanţa, în completul prezidat de magistratul Marius Nastasia, a respins, în urmă cu scurt timp, plângerea formulată Elvie Ghibăldan împotriva sancţiunii mai sus precizate.

Oficial, totul a pornit la data de 11 iunie 2012. Ekrem Eray Arda, nepotul şi colegul de partid al lui Hüseyin Avni Sipahi, acesta din urmă fiind primar al unui district din Turcia şi presupusul iubit al Larei Şaban, a formulat o plângere prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a învinuitei Elvie Ghibăldan pentru o aparentă săvârşire a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Potrivit rechizitoriului prin intermediul căruia Gilberto Ghiunal Şaban şi George Davidescu au fost trimişi în judecată pentru presupusa ucidere a Larei Şaban, în cuprinsul plângerii s-a arătat că Elvie Ghibăldan ar fi reţinut-o la domiciliul ei, fără niciun drept, pe fiica minoră a Larei. „În susţinerea plângerii formulate prin intermediul apărătorului ales au fost depuse notificările formulate în scopul încredinţării copilei, procesul verbal privind refuzul învinuitei de a se conforma cererii, actele de stare civilă ale minorei precum şi certificatul de deces al mamei acesteia. Refuzul învinuitei de a o încredinţa pe minoră tatălui ei rezultă şi din declaraţiile ei date în faza de urmărire penală şi a fost motivat de împrejurarea că, potrivit propriilor susţineri, E.E.A. (n.r. Ekrem Eray Arda) nu era tatăl biologic al copilului”, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. La finele unei percheziţii domiciliare efectuate în casa în care locuia Elvie Ghibăldan, copila a fost luată de organele de anchetă şi predată reprezentantului părintelui, care a readus-o la domiciliul ei din Turcia.

Ulterior, procurorii au decis scoaterea de sub urmărire penală a mamei Larei Şaban pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, însă au decis să-i aplice femeii o amendă administrative în cuantum de 500 de lei. Mama Larei Şaban s-a arătat nemulţumită de decizia procurorilor, motiv pentru care s-a adresat Judecătoriei Constanţa. După analiza cauzei, instanţa a decis respingerea acţiunii formulate de Elvie Ghibăldan şi menţinerea soluţiei dispuse de procurori. Găsiţi vinovaţi de uciderea Larei, Gilberto Ghiunal Şaban şi George Davidescu au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Becali, la Tribunal „Am stat 30 de zile în închisoare din cauza contestaţiei depuse de procurorii DNA Constanţa“

01 Apr 2015 2279

UPDATE3. Instanţa a rămas în pronunţare Cine îl apără pe Gigi Becali la Tribunalul Constanţa

31 Mar 2015 3091