Judecătorul Stan Mustaţă revine, azi, la Curtea de Apel. În calitate de inculpat (rechizitoriu+document)

Azi, la Curtea de Apel Bucureşti va avea loc un nou termen (al 23-lea) în dosarul fostului judecător Stan Mustaţă. Acesta, pe când era magistrat al Curţii de Apel Bucureşti, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în sarcina sa fiind reţinute infracţiunile concurente de constituire a unui grup infracţional organizat, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şase infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă. Alături de Stan Mustaţă au mai fost deferiţi justiţiei Mariana Curea, fost grefier al Curţii de Apel Bucureşti, Ion Boraciu, Florian Alexandru şi constănţeanul Ciprian Moraru. Dosarul lor se află pe masa judecătoarei Codruţa Strîmb.
 
Nu este de trecut cu vederea faptul că Mustaţă este unul dintre foştii judecători ai Dosarului Retrocedărilor din Constanţa, cauză în care aproape 40 de persoane (printre ele aflându-se Radu Ştefan Mazăre, edilul-şef al municipiului Constanţa, şi Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa) sunt bănuite de procurori că ar fi contribuit la „restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia“.

 „Informaţii cu caracter confidenţial din dosarele penale“


În rechizitoriul întocmit, procurorii susţin că, „în cursul anului 2013, inculpatul Mustaţă Stan, împreună cu inculpaţii Boraciu Ion şi Alexandru Florian, a constituit un grup infracţional organizat, gruparea fiind sprijinită de Curea Mariana, în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară, urmărind obţinerea de beneficii materiale“. „În acest context, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, membrii grupului au accesat informaţii cu caracter confidenţial din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. Pe baza acestor informaţii, membrii grupării urmăreau să identifice şi să contacteze persoane dispuse să dea mită sau să cumpere influenţa judecătorului, în schimbul obţinerii unor hotărâri judecătoreşti favorabile. În perioada menţionată, judecătorul Mustaţă Stan, cu complicitatea grefierului Curea Mariana, a permis accesul unor persoane neautorizate, respectiv Boraciu Ion şi Alexandru Florian, la informaţii care nu erau destinate publicităţii (datele personale ale părţilor din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, respectiv numele, prenumele şi adresa de domiciliu)“, conform celor de la Anticorupţie.

„A pretins, în mai multe rânduri, sume de bani“

Tot în rechizitoriu, magistraţii au arătat că „inculpatul Mustaţă Stan, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, aflat în compunerea completelor de judecată învestite cu soluționarea unor dosare penale, a pretins, în mai multe rânduri, de la diferite persoane condamnate sau inculpate în respectivele dosare, sume de bani care nu au fost particularizate sub aspectul cuantumului“. 

Condamnarea lui Borcea 

 În trecut, judecătoarea Codruţa Strîmb a soluţionat celebrul Dosar al Transferurilor, cauză în care afaceristul Cristian Borcea, unul dintre inculpaţii Dosarului Retrocedărilor din Constanţa, a fost condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare. Aşa cum arătam şi în ediţiile trecute, Mustaţă ar fi fost unul dintre cei doi magistraţi care s-au întâlnit la cafea cu fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, la Cotroceni, înainte de numirea judecătoarei Livia Stanciu în funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A murit unul dintre cei mai cunoscuţi judecători din România! A analizat Dosarul Retrocedărilor din Constanţa

10 Aug 2018 3104

Anchetă a Administrației Naționale a Penitenciarelor după decesul fostului judecător Stan Mustață

09 Aug 2018 1452

Fostul judecător Stan Mustaţă a murit în urma unui infarct miocardic. Fostul magistrat se afla în închisoare pentru luare de mită

09 Aug 2018 1978

Veste proastă pentru unul dintre foştii judecători ai Dosarului Retrocedărilor din Constanţa!

26 Oct 2017 3411

Opt ani de închisoare pentru unul dintre foştii judecători ai Dosarului Retrocedărilor din Constanţa. Acum solicită revizuirea

04 Sep 2017 3368

Interceptările SRI, menţinute în dosarul lui Stan Mustaţă! I-a judecat pe Radu Mazăre şi pe Nicuşor Constantinescu

15 Apr 2016 4172

A băut o cafea cu Traian Băsescu Fostul judecător din Dosarul Retrocedărilor cere să vadă cum l-a filat DNA

16 Oct 2015 4488

Unul dintre foştii judecători ai Dosarului Retrocedărilor din Constanţa, veste bună de la Curtea Supremă

12 Aug 2015 2401

Pe mâna cui a intrat Stan Mustaţă, fostul judecător al Dosarului Retrocedărilor din Constanţa

14 Jul 2015 5815

Fostul judecător Mustaţă, eliberat din funcţie şi menţinut în arest la domiciliu

05 Mar 2015 1738

Arestat la domiciliu Fostul judecător al Dosarului Retrocedărilor din Constanţa a vrut să iasă la plimbare în fiecare zi (document+rechizitoriu)

29 Jan 2015 2994

Nicolae Matei află, azi, dacă va fi pus în libertate

11 Nov 2014 2359

A deschis şi Dosarul Retrocedărilor din Constanţa Judecătorul care ar fi băut cafea cu Traian Băsescu, arestat la domiciliu

30 Oct 2014 3144

Judecătorul Stan Mustaţă a scăpat de arestul preventiv

29 Oct 2014 2216

Stan Mustață în atenția plenului CSM Fostul judecător al dosarului Retrocedărilor din Constanța vrea să se pensioneze

25 Aug 2014 2811