„Masterchef“ la Ministerul Afacerilor Interne! Poliţia Română angajează bucătari



Inspectoratul General al Poliţiei Române organizează concurs pentru ocuparea, cu personal recrutat din sursă externă, a patru posturi de bucătar.
 
Pot participa la examen candidaţii care au cetăţenie română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European cu domiciliul în România, care cunosc limba română, scris şi vorbit, şi care au vârsta minimă reglementată de prevederile legale.
 
Candidaţii trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu, să fi fost declarați „apt“ din punct de vedere medical, fizic şi psihic, să nu fi fost condamnați definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care i-ar face incompatibili cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
 
Candidații trebuie să îndeplinească cumulativ, pe lângă condițiile enunțate mai sus, și următoarele cerințe obligatorii prevăzute în fișa postului: să fi absolvit studii minime obligatorii în funcție de anul absolvirii și curs de calificare în meseria de bucătar, să aibă minimum patru ani vechime în muncă şi minimum un an vechime în specialitate (să fi desfășurat timp de un an activitate în baza unui contract individual de muncă ca bucătar).
 
Concursul va avea loc în perioada 9 - 11 noiembrie şi va consta în două probe de selecție: proba practică, în cadrul căreia vor fi evaluate abilitățile și aptitudinile cu relevanţă directă pentru performanţa pe post, şi interviul.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Centrul de Zi Agigea angajează bucătar. Condițiile de participare la concurs

05 Jan 2022 1691

Se angajează bucătari pentru creșele din Constanța. Condiții necesare

15 Aug 2019 2090

Tătăroaică din Constanța, la Chefi la cuțite. Iată ce a preparat

07 Mar 2016 10655