Medicul ginecolog Hany Riad a fost achitat Pacientul, mort. Procesul a ajuns la Curtea de Apel



Cazul adolescentei din Constanţa care a murit la patru ore după ce a făcut un avort în Spitalul Judeţean a ajuns pe masa magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa. Iar asta după ce procurorii s-au declarat nemulţumiţi de decizia prin care Judecătoria Constanţa a hotărât achitarea medicului ce a făcut operaţia.
 
Iniţial, cadrul medical a fost absolvit de vină, după ce judecătorii au ajuns la concluzia că fapta sa nu ar fi fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. De asemenea, şi familia fetei moarte s-a arătat nemulţumită de această sentinţă. Acum, rămâne la latitudinea judecătorilor de la Curtea de Apel să decidă care este adevărul în acest caz. În februarie anul trecut, medicul Hany Riad, care activase ca ginecolog în cadrul Spitalului Judeţean Constanţa, a fost deferit instanţei de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
 
Concret, anchetatorii l-au acuzat de ucidere din culpă, după ce, în 2010, o adolescentă chiuretată de doctor a murit la patru ore după intervenţia chirurgicală. Potrivit actului de acuzare, autopsia stabilise faptul că fata, în vârstă de 15 ani, suferise un şoc hemoragic şi o ruptură uterină. Concret, într-o seară, aproape de ora 23.00, tânăra a suferit o întrerupere de sarcină, în urma căreia medicul ginecolog Hany Riad a constatat că fătul este mort. În urma chiuretajului, pacienta a fost internată la Terapie intensivă.
 
După patru ore, fata a murit, iar autopsia a stabilit faptul că decesul ar fi fost cauzat de un şoc hemoragic şi o ruptură uterină. La vremea respectivă, purtătorul de cuvânt al spitalului a precizat că raporturile de muncă între unitatea spitalicească şi doctorul Riad fuseseră suspendate, o anchetă internă era demarată şi fuseseră sesizate Comisia de Malpraxis de la Direcţia de Sănătate Publică şi Colegiul Medicilor Constanţa. Totuşi, în urma procesului, judecătorii din prima instanţă au stabilit că fapta medicului nu ar fi fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, aşa că l-au achitat de ucidere din culpă. Prin aceeaşi sentinţă, a fost achitată şi Snejana Sîmboteanu de acuzaţia de fals intelectual pentru care fusese trimisă în judecată, de asemenea, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
 
În ceea ce priveşte familia tinerei de 15 ani decedate, prima instanţă a decis ca rudele fetei să primească suma de 10.000 de euro de la compania de asigurări, cu titlu de daune morale. Sentinţa i-a nemulţumit pe procurori, pe rudele fetei, dar şi pe reprezentanţii companiei de asigurări, toţi atacând-o în apel. Acum, dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanţa, Completul C2 A Minori, urmând ca judecata să se reia în toamnă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Medic constănţean, condamnat după ce i-a murit o pacientă. Primul termen în apel, în noiembrie

12 Oct 2018 7735

Un ginecolog din Constanţa, condamnat în primă instanţă pentru ucidere din culpă. Nimeni nu este mulţumit de pedeapsă

04 Jul 2018 2633

Exclusiv! Un cunoscut ginecolog din Constanţa a fost condamnat în primă instanţă pentru ucidere din culpă

19 Jun 2018 14999

Ginecolog din Spitalul Judeţean Constanţa, trimis în judecată pentru ucidere din culpă. Cauza, la rejudecare

12 Mar 2018 17611

O copilă a murit în Spitalul Judeţean, la patru ore după avort! Medicul Hany Riad cere judecarea cauzei conform procedurii simplificate

16 Jan 2018 2565

O copilă a murit în Spitalul Judeţean. La patru ore după avort! Tribunalul a luat prima decizie în rejudecarea dosarului

27 Sep 2017 5613

Rejudecare! O copilă de 15 ani a murit în Spitalul Judeţean Constanţa. Judecătorii redeschid azi dosarul

12 Jun 2017 3057

Medicul Hany Riad, achitat pentru ucidere din culpă. Snejana Sîmboteanu, pentru fals intelectual. Când va fi rejudecarea

11 May 2017 3414

O copilă de 15 ani a murit în Spitalul Judeţean la patru ore după avort! Verdict final în cazul medicului ginecolog Hany Riad

05 May 2017 71541

Medicul Hany Riad, achitat pentru ucidere din culpă. Procurorii sunt nemulţumiţi. Totul s-ar putea decide azi

20 Sep 2016 2595

Cercetat pentru „ucidere din culpă“ Începe judecata medicului ginecolog Hany Riad

17 Mar 2015 3571