Om de afaceri din Constanţa, implicat în dosarul de evaziune fiscală cu produse alcoolice Tănase Ghiţă contestă arestarea preventivă

21 de persoane care făceau parte din reţeaua de evaziune cu alcool contrafăcut cu un prejudiciu de cinci milioane de euro au fost arestate preventiv, joi seara, de magistraţii Tribunalului Galaţi, în timp ce în cazul altei persoane, magistraţii au luat măsura arestului la domiciliu. Printre ei se află şi omul de afaceri din Constanţa, Tănase Ghiţă.
 
În dosarul de evaziune cu un prejudiciu de cinci milioane de euro sunt vizate şi firme care au contrafăcut alcool etilic, prin filtrarea de alcool sanitar, loţiuni cosmetice şi soluţii pentru parbriz, apoi l-au vândut în magazine.
Tribunalul Galaţi a admis propunerea procurorilor Serviciului Teritorial Galaţi al DIICOT de arestare preventivă a unui număr de 21 de persoane şi a emis pe numele acestora mandate pentru 30 de zile. Au fost arestaţi preventiv Stercu Tănase, Fuduli Tănase, Carapale Gheorghe, Ghiţă Tănase, Becheş Ştefan, Kádár Ferenc-György, Crăciun Daniel-Leonard, Gábor Vilmos-István, Joó Ervin-Geréb, Voiculeţ Marius-Gabriel, Manole Ovidiu-Adrian, Aniţa Dumitru, Puiu Răzvan-Vasile, Csoboth István-Csongor, Dobriţa Mihai-Cătălin, Alexandru Marius-Cristian, Călbază Marcel Traian, Moldovan Marius, Păcurar Ioan Vasile, Ciutan Cristina Carla şi Waldhütter Mircea. În cazul inculpatei Călbază Irina Gabriela, Tribunalul Galaţi a luat măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile. Decizia instanţei a fost contestată de majoritatea inculpaţilor, printre care şi constănţeanul Tănase Ghiţă.

 Oficial, Tănase Ghiţă se ocupa de fabricarea de băuturi nedistilate, obţinute prin fermentare, nicidecum prin... filtrarea alcoolului metilic (spirt medicinal)!

 Acesta era vizat şi de poliţiştii constănţeni de la Serviciul de Investigare a Fraudelor încă din primăvara acestui an, fiind suspectat că ar fi contrafăcut băuturi alcoolice (vin), pe care ulterior l-ar fi comercializat, veniturile obţinute nefiind evidenţiate în actele financiar contabile, sustrăgându-se astfel de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul consolidat al statului.

Cu ocazia percheziţiilor efectuate, marţi, de poliţiştii de la Constanţa şi procurorii DIICOT Galaţi la firma lui Tănase Ghiţă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor documente de evidenţă contabilă, extracontabilă, tehnică IT şi 6.000 de lei. Totodată, poliţiştii au identificat 3.860 de litri de vin, produse ce au fost sigilate în vederea efectuării analizelor de laborator.
 
Tănase Ghiţă, născut în 1969 la Cobadin, este asociat unic şi administrator al SC Tasian Product 2001 SRL. Firma are sediul social în localitatea Lazu, comuna Agigea, şi un capital social subscris de 400.200 de lei. Conform Registrului Comerţului, societatea are ca activitate principală fabricarea băuturilor nedistilate, obţinute prin fermentare şi, atenţie!, certificatul de înmatriculare al firmei a fost preschimbat, însă nu se precizează când.

Alcool sanitar şi lichid de parbriz, filtrate şi vândute ca alcool etilic

 Amintim că în acest dosar au avut loc, marţi, 110 percheziţii în capitală şi în judeţele Brăila, Constanţa, Tulcea, Bacău, Harghita, Covasna, Braşov, Mureş şi Maramureş, la locuinţele unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale, pentru destructurarea unor grupuri infracţionale organizate specializate în evaziune fiscală, producere şi deţinere de bunuri accizabile în afara unor antrepozite fiscale şi spălare de bani.

Conform procurorilor DIICOT, prin activitatea ilegală, grupările infracţionale vizate au pus în pericol sănătatea populaţiei. Suspecţii filtrau alcoolul sanitar şi celelalte substanţe şi le comercializau clandestin ca alcool etilic, sub formă de băuturi alcoolice, bugetul de stat fiind prejudiciat în urma sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale cu titlul de accize.

Procurorii DIICOT arată că alcoolul sanitar produs de SC Marex SA Brăila a fost livrat, prin intermediul SC Stejar Prodimpex SRL Bucureşti, SC Larlexmar SRL Brăila şi Vidiavi Company SA Brăila, către nucleele infracţionale, fie în mod direct, fie prin intermediul unor societăţi comerciale „fantomă“. De asemenea, alcoolul sanitar în cantităţi mari a fost livrat prin intermediul unor retaileri, iar apoi a fost filtrat de membrii grupurilor infracţionale beneficiare, fiind obţinut astfel alcool etilic, care a fost valorificat către diferite persoane.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.