Pe cine a mai tras Mironescu după el Ministrul Igaş, Magda Stavrositu şi Mircea Toader, ceruţi ca martori în dosarul Portul

02-Igas.jpgCu circa 30 de zile de arest la „activ" pentru corupţie, fostul număr 2 al Internelor, Laurenţiu Mironescu, a solicitat, la scurt timp după ce a fost arestat, ca ministrul Administraţiei şi Internelor şi totodată superiorul său, Traian Igaş, să fie audiat ca martor în mega-dosarul de corupţie privind ilegalităţile din porturile constănţene. Procurorii DNA i-au trântit însă uşa în nas, metaforic vorbind, şi-au replicat ex-secretarului general al Internelor că „în niciun caz nu se impune audierea". Totodată, fostul membru al PDL Constanţa, Laurenţiu Mironescu, a cerut să fie audiată şi fosta sa colegă de partid, Magda Stavrositu. Procurorii i-au refuzat şi această cerere.

Pe data de 22 iunie 2011, adică în ziua eliberării sale din celulele Inspectoratului General al Poliţiei Române, Mironescu a primit, prin avocaţii săi, răspunsul dur al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu privire la probele solicitate în apărare. Foarte interesant, cap de afiş pe o eventuală listă a martorilor apărării întocmită de Mironescu se afla taman Mircea Toader, pe care fostul secretar general l-ar fi vrut să declare în favoarea sa. Procurorii anticorupţie au fost însă de altă părere şi l-au refuzat politicos, numai pentru ca, după aproximativ o lună, Toader să fie chemat la DNA, fără ştirea lui Mironescu, pentru a da cu subsemnatul şi a explica natura convorbirilor avute cu acesta.

Protestul avocaţilor

După cum arătam în ediţiile anterioare, liderul grupului democrat-liberalilor din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a fost nevoit să lămurească discuţiile avute cu Mironescu pe tema unui proiect de lege, dar şi de ce făcea subiectul convorbirilor dintre secretarul general al MAI şi Aurelian Pilcă, unul dintre mahării porturilor constănţene, încă arestat în cauză. Dincolo însă de aceste aspecte, este de remarcat răspunsul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care lui Mironescu îi era refuzat iniţial martorul Toader: „considerăm că, în acest moment al anchetei penale, nu se impune audierea numitului Toader Mircea - deputat în Parlamentul României, dar, în funcţie de evoluţia ulterioară a anchetei, nimic nu împiedică procurorii de caz la citarea în vederea audierii a celui antemenţionat, sens în care apărătorii vor fi înştiinţaţi în termen util despre acest lucru". Atâta doar că reprezentanţii lui Mironescu, avocaţii Cătălin Dancu şi Bogdan Cimbru, nu ar fi fost anunţaţi în termen, motiv pentru care, de altfel, avocatul Dancu a şi protestat public, solicitând înlocuirea în dosar a procurorului Lucian Papici.

DNA: „În niciun caz"

Ceea ce este însă şi mai interesant este faptul că Mironescu a solicitat ca probă în apărare şi audierea ministrului Traian Igaş, care ar fi urmat să fie citat ca martor în dosarul Portul. Totuşi, reacţia DNA a fost vehementă: „în niciun caz nu se impune audierea numitului Igaş Traian, pe această teză probatorie invocată de apărătorul ales al inculpatului Mironescu Laurenţiu, întrucât, în mod clar, ceea ce se solicită nu are legătură cu obiectul cauzei, în prezentul dosar inculpatul antemenţionat fiind urmărit penal pentru fapte care nu au legătură cu fosta sa calitate de secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor". Iar pentru că Mironescu a scos toate armele pentru apărare şi a cerut şi audierea Magdei Stavrositu, procurorii au respins şi această cerere. „De asemenea", se arată în adresa DNA semnată de procurorul şef de secţie Lucian Papici, „opinăm că nu se impune audierea numitei Stavrositu Magda". Motivul refuzului? Nimic mai simplu: „ceea ce se solicită în această teză probatorie nu este de natură să contribuie la aflarea adevărului judiciar şi lămurirea cauzei". Cu alte cuvinte, se pare că deputatul Stavrositu, la fel ca ministrul Igaş, a scăpat de audierea ca martor în dosarul Portul, anchetă care vizează destructurarea sistemului paralegal de vămuire a mărfurilor în porturilor constănţene.

Şi-a contestat vocea de pe înregistrări

În egală măsură, Mironescu a rămas cu buza umflată şi cu privire la interceptările convorbirilor sale, depuse la dosarul cauzei. Fără să fi ascultat înregistrările şi fără să ştie cu exactitate ce conţin interceptările cu pricina sau care convorbiri anume i-au fost interceptate de procurorii DNA, fostul secretar general al MAI a contestat că vocea de pe înregistrări i-ar aparţine, sens în care a cerut efectuarea unei expertize. Prompţi, anchetatorii i-au refuzat şi această cerere, pe motiv că e clar că vocea este a sa. Totodată, aceştia şi-au exprimat nedumerirea cu privire la faptul că Mironescu a contestat convorbiri pe care nici nu le-a auzit încă. „În fine, cu privire la ultimul capăt al cererii în probaţiune, este indiscutabil că o astfel de solicitare este neconcludentă şi neutilă cauzei (cu referire la efectuarea unei vocograme / expertize fonocriminalistice a vocii şi vorbirii), întrucât nu există nicio îndoială că vocea de pe convorbirile telefonice nu ar aparţine inculpatului Mironescu Laurenţiu", spun procurorii DNA. În plus, aşa cum am precizat deja, aceştia s-au arătat nedumeriţi: „de altminteri, nu înţelegem de ce este contestată vocea şi vorbirea din aceste dialoguri telefonice, atâta vreme cât inculpatului Mironescu Laurenţiu nu i-au fost pusela dispoziţie înregistrările ca atare". Scurt şi la obiect!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

adriana

30 Jul, 2011 10:10

Pe facebook. Check this up... by Laurentiu Mironescu on Friday, July 8, 2011 at 4:20pm Unde suntem acum? În baza a 5 convorbiri telefonice între mine și finul părinților mei, am fost acuzat de niște lucruri. Mă rog, acuzațiile sunt când unele, când altele. Din ce s-a prezentat instanțelor, din prestația procurorului Republicii, am înțeles că sunt un element de un caracter moral îndoielnic, că în loc să protejez statul din poziția de secretar general al MAI, am inițiat, aderat, sprijinit un grup infracțional pentru a captura Rrrromânia. Actele vorbește: "Inculpații, prin acțiunile presupus a fi săvârșite, prejudiciază buna reputație a mai multor instituții publice (Ministerul Administrației și Internelor, Autoritatea Națională a Vămilor, Senatul României)"... "Perioada îndelungată de derulare a activității infracționale, precum și conlucrarea între mai mulți inculpați (funcționari publici superiori, inclusiv cu rangul de secretar general la un minister...) "Grup infracțional din care fac parte oameni politici, deținători ai unor importante funcții de stat: secretar general al MAI... " Înalta Curte de Casație și Justiție. Cu România capturată în buzunar, conștient că singurul susceptibil de-a fi "secretar general într-un minister" sunt chiar eu, am considerat că, pentru a dovedi nevinovăția mea, este util să chem câteva persoane care să confirme declarațiile mele: că nu am pretins mită, că nu am promis nimic nimănui, când am discutat cu anumite persoane m-am referit la propria-mi carieră iar ca secretar general mi-am văzut de treabă, iar angajatorul nemijlocit mi-a catalogat prestația ca fiind ireproșabilă. Parchetul a refuzat cererea mea pe motive care mai de care mai interesante, cel care face deliciul este după cum urmează: "În niciun caz nu se impune audierea numitului Traian Igaș, pe această teză probatorie invocată de apărătorul ales al inculpatului Mironescu Laurențiu, întrucât, în mod clar, ceea ce se solicită nu are legătură cu obiectul cauzei, în prezentul dosar inculpatul antemenționat fiind urmărit penal pentru fapte care nu au legătură cu fosta sa calitate de secretar general al Ministerului Administrației și Internelor". Uuuups, rezultă că am inițiat, aderat, sprijinit un grup infracțional anterior fostei calități de secretar general. Acum, ne punem întrebarea, în ce calitate: a) director la centrul de perfecționare a marinei; b) prim-vicepreședinte al organizației municipale PDL Constanța - desființată la o lună după alegeri; c) simplu cetățean; d) comandant de cursă lungă; e) soțul Adrianei Mironescu; f) tatăl Alexandrei Mironescu. Cine dă răspunsul corect primește un premiu: o excursie la DNA fără cătușe...

Articole asemanatoare

Decizie CNSC Software Imagination & Vision SRL a contestat o licitație organizată de Portul Constanța!

27 Mar 2024 366

Interviu online cu Erik Began, de la CSM Constanța „Atât antrenorii, cât și părinții mi-au spus să perseverez și să am încredere că voi reuși“

25 Mar 2024 1737

Loteria Română a lansat o platformă prin care pot fi achiziționate bilete la cele mai cunoscute jocuri

25 Mar 2024 614

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților, de acord cu înființarea unui pasaj rutier, la intersecția bulevardelor Tomis cu Aurel Vlaicu. Constănțean - „Ar fi bun un nou șantier rutier!“

24 Mar 2024 608

Ședință a Consiliului Politic Naţional al PNL. Ce subiecte se află pe ordinea de zi

24 Mar 2024 594

Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, declarații după perchezițiile DNA Constanța - „Am încredere în justiție. Am avut mereu!“

22 Mar 2024 514

Tulcea Cursuri gratuite de educație digitală pentru copii și adulți, în cadrul proiectului Siguranța Online

21 Mar 2024 351

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de cum arată pistele pentru biciclete din Constanța? „Doamne ferește, care piste??“, spun constănțenii în online

17 Mar 2024 573

Editorial Rețelele de socializare, terenuri fertile pentru dezinformare și propagandă, în contextul viitoarelor alegeri

15 Mar 2024 612

Biletele de valoare şi voucherele de vacanţă vor putea fi emise electronic, dar şi utilizate pentru plăţi online

13 Mar 2024 523

Imobiliare Constanța PUZ-ul pentru un teren din zona Tomis III din municipiul Constanța, lansat în consultare publică. Până când puteți trimite propuneri și observații? (DOCUMENT)

11 Mar 2024 841

Interviu online cu Sorin Mihai, inspector şcolar general „Cele două simulări organizate la nivelul județului Constanța au arătat că elevii sunt mai buni decât cei din țară“

11 Mar 2024 1443

Afaceri Constanța Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu a cumpărat servicii de digitalizare de la o firmă din județul Iași (DOCUMENTE)

03 Mar 2024 827

Înmatricularea vehiculelor se va putea realiza online, din acest an

03 Mar 2024 511

Achiziția pentru echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale pentru Spitalul de Boli Infecțioase a fost contestată. Ce verdict a primit General Electric Medical Systems România SRL?

02 Mar 2024 678