Percheziţii DIICOT la Constanţa într-un dosar cu prejudiciu de 7.000.000 de euro

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Arad împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Arad, Botoșani, Vrancea, Constanţa, Mureș și București au efectuat 20 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Botoşani, Mureş, Vrancea şi Constanţa. Descinderile au avut loc în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
 
Potrivit DIICOT, în cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2012 - 2015, „membrii grupului au recrutat de pe teritoriul României peste 100 de victime provenind din medii sărace, pe care ulterior le-au transportat şi adăpostit în Danemarca, prin inducere în eroare, sub pretextul oferirii unui loc de muncă bine plătit“.
 
„În fapt, membrii grupului infracţional au urmărit ca, odată ajunse în Danemarca, victimele să fie aduse în stare de aservire faţă de aceştia, astfel încât, lipsite fiind de mijloace financiare, necunoscând limba şi locurile spre a se putea eventual angaja sau repatria pe cont propriu, să fie nevoite să locuiască în spaţiile stabilite de către membrii grupului şi să execute activităţile impuse de către aceştia. În acest sens, suspecţii au însoţit şi asistat persoanele vătămate în faţa autorităţilor daneze, în vederea obţinerii codului numeric personal danez.
Ulterior, sub pretextul îndeplinirii formalităţilor de angajare impuse de lege şi fără ca victimele să fie în cunoştinţă de cauză, au constituit firme-fantomă în numele acestora, au deschis conturi bancare şi au obţinut cărţi de credit pe care le-au utilizat în vederea comiterii de fraude, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 7.000.000 de euro“, se mai arată în documentele procurorilor.
 
În cauză, la data de 26 februarie 2015, partea daneză a dispus arestarea a 20 de membri ai grupului infracţional care se aflau pe teritoriul Danemarcei la momentul respectiv, operaţiunea fiind denumită „Cuibul de Viespi“.
 
În prezent, cei 20 de membri sunt judecaţi de către instanţa daneză pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, înşelăciune, fraudă informatică şi evaziune fiscală.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 548

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 607

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 600

DIICOT Constanța, una dintre cele mai puternice structuri anti-mafia din țară! Bilanț 2023 - mii de dosare de trafic de droguri, bunuri de peste 180.000 de euro indisponibilizate și două achitări (DOCUMENT)

02 Apr 2024 801

Surse Polițist cercetat de DIICOT Constanța, plasat sub control judiciar! (MINUTĂ)

02 Apr 2024 935

Știri Constanța Bărbat arestat pentru trafic internațional de droguri. Iată ce au constatat politștii

29 Mar 2024 522

Patru persoane arestate de Tribunalul Constanța, la cererea procurorilor DIICOT! (MINUTĂ)

28 Mar 2024 1346

DIICOT acuză – trafic de droguri la Constanța! Iată cine sunt cei 10 cercetați de procurori

26 Mar 2024 1370

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1733

DIICOT acuzații oficiale Trafic de droguri de mare risc la Constanța

19 Mar 2024 631

Constanța! 9 persoane reținute de DIICOT! Oficial (FOTO+VIDEO)

15 Mar 2024 5290

Milioane de dolari în criptomonede Mascații din Constanța au participat la un mega dosar DIICOT! Oficial (VIDEO)

10 Mar 2024 3011

Aproape 95.000 de euro K1 Tot SRL, din București, va face curățenie în sediile CERONAV din Constanța și Galați! (DOCUMENT)

09 Mar 2024 724

Acțiune de amploare a Poliției Române în toată țara pentru combaterea infracționalității! (VIDEO)

05 Mar 2024 558

Averea și interesele Procurorul Mihai Alexandru Stanciu preia, de azi, șefia DNA Constanța! (DOCUMENTE)

22 Feb 2024 2277