Poliţia atenţionează! Metoda „accidentul“ revine la Constanţa

Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 au fost sesizaţi pe data de 16.02.2016, la ora 16.45, de către o femeie, în vârstă de 63 de ani, din Constanţa, cu privire la faptul că, în ziua respectivă, a fost apelată telefonic de către o persoană care s-a recomandat ca fiind fiica sa, solicitându-i bani, întrucât a fost implicată într-un accident rutier. În timpul convorbirii, au mai intervenit două persoane necunoscute, care s-au recomandat a fi procuror, respectiv avocat.
 
Ulterior, convorbirea s-a încheiat, femeia în vârstă realizând că poate fi victima unei înşelăciuni. În cauză, poliţiştii au deschis o anchetă în vederea identificării autorilor, depistarea acestora şi tragerea lor la răspundere penală.
 
În urma acestui incident, poliţiştii constănţeni ne fac câteva recomandări:
„Pentru a conştientiza populaţia, cu precădere persoanele de vârsta a treia, cu privire la riscul la care se expun când au încredere în persoane necunoscute şi le oferă bani, în schimbul aşa-ziselor rezolvări de probleme cauzate de accidentele rutiere, precizăm faptul că, în cazul unor accidente cu victime, NU trebuie să se ofere sub nicio formă sau pretext sume de bani.
 
Este foarte important pentru cetăţeni să cunoască faptul că în niciun caz de accident rutier reprezentanţii instituţiilor publice nu solicită bani pentru a rezolva o speţă de natură penală. Se recomandă ca în astfel de cazuri, în care cetăţenii sunt sunaţi şi li se solicită diferite sume de bani telefonic, pentru rezolvarea unor accidente rutiere, să se apeleze imediat la 112 sau la Poliţie, pentru a se verifica dacă fiul, fiica, ruda, rudele au fost implicate într-un accident rutier. Astfel, poliţiştii pot interveni pentru prevenirea comiterii unor înşelăciuni, iar persoanele care intenţionează să comită astfel de fapte să fie identificate, depistate şi trase la răspundere penală“, se precizează într-un comunicat emis de IPJ, care încearcă astfel să avertizeze populaţia cu privire la metoda de înşelăciune „accidentul“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Metoda „Accidentul” încă face victime. Un tânăr din Constanța a fost prins in flagrant în timp ce încerca să înșele o persoană în acest mod (VIDEO)

11 Dec 2023 1015

Percheziții ale polițiștilor, în București, într-un dosar de înșelăciune. Metoda „Accidentul” încă face victime

24 Nov 2023 783

Metoda "Accidentul" revine! Cazul unei bătrâne de 82 ani

23 Sep 2023 1011

Percheziții la domiciile infractorilor cu metoda „accidentul“ în mai multe județe din România. Descoperiri șocante, declarațiile polițiștilor (GALERIE FOTO)

10 Aug 2023 712

Anunț important MAI Metoda „accidentul“ ia amploare în rândul infractorilor din România! Câți bani strâng indivizii

09 Aug 2023 808

Percheziții astăzi! Cei care practică metoda „accidentul” vizitați de polițiști! (VIDEO)

09 Aug 2023 972

IPJ Brăila,,Campanie de prevenire a înșelăciunilor prin metoda ,,accidentul”

16 Mar 2023 732

Șase ani cu executare pentru un fost comisar de penitenciare din Tulcea! Se cere rejudecarea dosarului

13 Mar 2023 3938

Percheziţii în judeţul Constanţa! Un bărbat suspectat de înşelăciuni prin metoda Accidentul, reţinut

19 Feb 2023 2350

​Atenție la înșelăciuni! Iată ce ne recomandă polițiștii constănțeni

27 Jan 2023 1139

Tragedie pentru un șofer Urmărit de polițiști, un bărbat care tocmai înșelase prin "metoda accidentul" a murit după ce s-a răsturnat cu mașina pe un câmp

12 Dec 2022 1646

Constănțean, înșelat să achite transportul cu elicopterul SMURD din Constanța în București

03 Nov 2022 1946

Metoda „Accidentul“ face victime la Constanța. Doi tineri au înșelat un bărbat de 82 de ani. Suspecții, reținuți

16 Oct 2022 1961

Atenție la înșelăciuni! Ce metode folosesc infractorii pentru a sustrage bani. Sfaturi de la polițiștii IPJ Constanța pentru a nu fi păgubiți

09 Sep 2022 1810

Atenție la înșelăciunile prin telefon! Ce trebuie să știți pentru a nu cădea victime înșelăciunilor

01 Sep 2022 1396