Prima zi de Paşte, între solicitări la Serviciul de Ambulanţă şi accidente

Peste 300 de persoane din judeţul Constanţa au solicitat ajutorul Ambulanţei în perioada de Paşte. Aşadar, în noaptea de Înviere şi în prima zi de Paşte, până la închiderea ediţiei, 320 de persoane au sunat la 112, solicitând ajutor, conform purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Constanța, Claudia Tatarici.
 
Ca de fiecare dată, predominante au fost cazurile în care constănţenii au acuzat dureri abdominale şi greţuri, deoarece au exagerat cu mâncarea de sărbători.
 
Echipajele de la Ambulanţă au fost solicitate şi pentru mai multe accidente, care nu au întârziat să apară nici în prima zi de Paşte. Trei tineri, care au petrecut în cluburi, au ajuns la spital, ieri dimineaţă, în urma unui accident rutier ce a avut loc, în jurul orei 7.00, în staţiunea Mamaia. Cele trei persoane au avut noroc, deoarece au suferit leziuni uşoare la nivelul feţei.
 
După amiază, poliţiştii au fost solicitaţi la Techirghiol, unde cinci persoane, printre acestea numărându-se patru adulți și un copil, au suferit răni, în urma unui accident rutier. Cei cinci au fost diagnosticați cu traumatisme minore.
 
Nici pompierii nu au avut o zi lipsită de „surprize”. Aceştia au fost solicitaţi în localitatea Ovidiu, pe strada Primăverii, la nr. 13. La locul menţionat, flăcările au cuprins o centrală termică pe gaze dintr-o locuință. Două autospeciale de la Detaşamentul Fripis au intervenit şi au lichidat incendiul, care s-a declanşat de la o lumânare aflată în bucătărie. Nu s-au înregistrat victime. Mai pe seară, în localitatea Ovidiu, pe strada Poienii, a avut loc şi un accident rutier.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Intervenții ISU Dobrogea 10 accidente rutiere în perioada Sărbătorilor Pascale la Constanța

18 Apr 2023 996

IPJ Constanța Bilanțul minivacanței de Paște și 1 Mai. Nouă accidente, produse

04 May 2021 1818

Sănătate Pastele, importante pentru dezvoltarea copiilor

02 Sep 2015 1604