UPDATE. „Prin escaladarea și forțarea ferestrei” Cercetat pentru furturi în Constanţa. Prefera televizoare, trabucuri, tablete

Astăzi, Parchetul de pe lângă  Judecătoria Constanţa a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut M.G.S, cercetat pentru săvârşirea a trei infracţiuni de furt calificat.
 
Din probele administrate până în acest moment, s-a reţinut în sarcina inculpatului faptul că, în perioada 20.11.2016 - 11.12.2016, „în două nopți diferite, prin escaladarea și forțarea ferestrei tip PVC de la balcon, a pătruns în locuința persoanei vătămate O.A. din Constanţa, strada Ionel Teodoreanu, iar din interior a sustras un televizor, un laptop, o sticlă de whisky, trei pachete de țigări și zece trabucuri, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu în valoare de 14.000 de lei”.
 
De asemenea, pe 4 ianuarie 2017, orele 16.30, - 5 ianurie 2017, orele 08.00, pe timpul nopții, „prin forţarea şi escaladarea ferestrei de la bucătărie, a pătruns în locuința persoanei vătămate V.R. din Constanţa, strada Prelungirea Sergent Nicolae Grindeanu, iar din interior a sustras un telefon mobil, două laptop-uri, două tablete, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu în valoare de 5000 de lei”.
 
În perioada 17 februarie 2017, orele 18.00, - 23 februarie 2017, orele 15.30, pe timpul nopții, „prin forţarea uşii de acces, a pătruns în locuința persoanei vătămate Z.N. din Constanţa, strada Unirii, iar, din interior, a sustras un televizor, cauzând un prejudiciu persoanei vătămate în valoare de 2500 de lei”.   
 
Punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, a transmis compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

UPDATE 1, ora 17.54

Autorul furturilor din locuințe de pe raza municipiului Constanța și dintr-o societate comercială (cafenea) din stațiunea Mamaia, reținut inițial de lucrătorii Poliției Municipiului Constanţa, a fost arestat pentru 30 de zile și va fi reintrodus în CRAP al IPJ Constanța.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Constanța Un tânăr s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat

28 Mar 2024 384

Bărbat arestat pentru furturi din locuințe, în municipiul Constanța. Valoarea prejudiciului este de peste 100.000 de lei (FOTO)

28 Mar 2024 528

Cinci tineri, reținuți pentru că ar fi sustras din mai multe mașini, în Medgidia, județul Constanța. Ce au constatat polițiștii?

28 Mar 2024 468

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 543

Falși polițiști trimiși în judecată la Constanța! Percheziție „la mișto“

25 Mar 2024 550

Marinar suspectat că ar fi sustras motorină de pe o macara plutitoare, aflată în Portul Constanța

24 Mar 2024 550

Percheziții în județele Tulcea, Giurgiu și Galați pentru furt de motorină (FOTO)

22 Mar 2024 454

Autoutilitară căutată de autoritățile din Italia, descoperită de poliţiştii de frontieră în Portul Constanța

20 Mar 2024 426

Constanța În spatele gratiilor după ce ar fi sustras un telefon dintr-un centru comercial

11 Mar 2024 827

Urmăriți la nivel internațional, aduși în țară de polițiști! Iată pentru ce era urmărit un bărbat de 35 de ani din Constanța

09 Mar 2024 572

Bărbați prinși în flagrant de polițiștii locali din Constanța în timp ce cărau o cutie metalică destinată tranzistoarelor electrice

06 Mar 2024 977

Furt calificat într-un sit arheologic de pe raza comunei Albești, județul Constanța. În cauză a fost întocmit dosar penal (Galerie FOTO)

05 Mar 2024 413

Știri Constanța Un tânăr de 17 ani a ajuns în Centrul de Detenție Brăila - Tichilești pentru infracțiuni grave

01 Mar 2024 633

Județul Constanța Percheziții la Medgidia la persoane suspectate de furtul unor componente ale unor locomotive (GALERIE FOTO)

29 Feb 2024 580

Știri Constanța Bărbat arestat preventiv pentru furt calificat. Iată ce au constatat polițiștii

23 Feb 2024 564