Eveniment

Procesul "sa se dea sa ajunga la toti"

1208980250.jpg

Ieri, la Tribunalul Constanta, a avut loc un nou termen in dosarul in care edilul din Agigea, Ion Ionita, si mai multi angajati ai Primariei sunt acuzati de fapte de coruptie.

Desi primarul a fost trimis in judecata de Directia Nationala Anticoruptie inca din luna noiembrie a anului trecut, pana in prezent, procesul a fost amanat incontinuu. Singurele progrese care s-au inregistrat au fost in ceea ce priveste stabilirea cadrului procesual. In acest sens, s-au depus eforturi pentru identificarea si consemnarea persoanelor care se constituie in parti civile, considerandu-se prejudiciate de faptele pentru care edilul si subalternii sai au fost trimisi in judecata. Desi o parte dintre aceste persoane au murit intre timp, succesorii lor nu ezita sa vina in fata instantei si sa-si ceara drepturile. Iar sumele solicitate de acestea nu sunt deloc mici, ele variind intre 175.000 si 200.000 de euro. De o insemnatate aparte este, insa, faptul ca SC Selgros Cash & Carry s-a constituit si ea parte civila, cu suma de 20.000.000 de euro. De altfel, s-ar putea spune ca procesul incepe sa functioneze pe sistemul "sa se dea sa ajunga la toti", dat fiind faptul ca multi dintre cei care vin in instanta au afirmat ca, desi au primit sume de bani la momentul perfectarii contractelor de vanzare - cumparare, au venit pentru ca au auzit ca "se dau bani". La termenul de ieri s-a pus in discutie si introducerea in cauza a comunei Agigea, ca parte responsabila civilmente, urmand ca, pana la termenul din 14 mai, sa se precizeze cine va fi reprezentantul acesteia.

Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constantin Dima, de la Mara Construct SRL, a contestat hotărârea prin care s-a decis începerea judecăţii sale

05 Oct 2017 1105

Consilierii judeţeni trebuie să se constituie parte civilă în două dosare penale Centrul Cultural „Jean Constantin”, la DNA!

23 Sep 2017 1596

DNA Constanţa Vasile Ichim şi Ion Burcea, trimişi în judecată. Ce spun procurorii Anticorupţie

26 Jul 2017 1125

Noi termene de judecată pentru Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean

24 Jul 2017 880

Ce spune calendarul creştin-ortodox despre această dată Pronunţarea în dosarul lui ÎPS Teodosie, pe 10 mai (galerie foto)

04 May 2017 1791

Nr. unic (nr. format vechi) 10368/212/2017

09 Apr 2017 349

Nr. unic (nr. format vechi) 10369/212/2017

09 Apr 2017 329

Nr. unic (nr. format vechi) 10379/212/2017

09 Apr 2017 426

Nr. unic (nr. format vechi) 10394/212/2017

09 Apr 2017 288

Nr. unic (nr. format vechi) 10359/212/2017

09 Apr 2017 275

Nr. unic (nr. format vechi) 10319/212/2017

09 Apr 2017 279

Nr. unic (nr. format vechi) 10038/212/2017

09 Apr 2017 307

Nr. unic (nr. format vechi) 10054/212/2017

09 Apr 2017 368

Nr. unic (nr. format vechi) 10063/212/2017

09 Apr 2017 270

Nr. unic (nr. format vechi) 10099/212/2017

09 Apr 2017 228

Nr. unic (nr. format vechi) 10077/212/2017

09 Apr 2017 250

Nr. unic (nr. format vechi) 9969/212/2017

09 Apr 2017 306

Nr. unic (nr. format vechi) 9709/212/2017

09 Apr 2017 203

Nr. unic (nr. format vechi) 9633/212/2017

09 Apr 2017 207

Nr. unic (nr. format vechi) 9789/212/2017

09 Apr 2017 167

Nr. unic (nr. format vechi) 9737/212/2017

09 Apr 2017 170

Nr. unic (nr. format vechi) 9970/212/2017

09 Apr 2017 217

Nr. unic (nr. format vechi) 9721/212/2017

09 Apr 2017 181

Nr. unic (nr. format vechi) 9621/212/2017

09 Apr 2017 190

Nr. unic (nr. format vechi) 9567/212/2017

09 Apr 2017 163

Nr. unic (nr. format vechi) 9550/212/2017

09 Apr 2017 169

Nr. unic (nr. format vechi) 9553/212/2017

09 Apr 2017 155

Nr. unic (nr. format vechi) 9607/212/2017

09 Apr 2017 176

Nr. unic (nr. format vechi) 9526/212/2017

09 Apr 2017 176

Nr. unic (nr. format vechi) 9536/212/2017

09 Apr 2017 140

Nr. unic (nr. format vechi) 9472/212/2017

09 Apr 2017 133

Nr. unic (nr. format vechi) 9513/212/2017

09 Apr 2017 131

Nr. unic (nr. format vechi) 9266/212/2017

08 Apr 2017 176

Nr. unic (nr. format vechi) 9256/212/2017

08 Apr 2017 167

Nr. unic (nr. format vechi) 9206/212/2017

08 Apr 2017 196

Nr. unic (nr. format vechi) 9253/212/2017

08 Apr 2017 168

Nr. unic (nr. format vechi) 9207/212/2017

08 Apr 2017 158

Nr. unic (nr. format vechi) 8843/212/2017

08 Apr 2017 179

Nr. unic (nr. format vechi) 8847/212/2017

08 Apr 2017 142

Nr. unic (nr. format vechi) 8843/212/2017

08 Apr 2017 143

Nr. unic (nr. format vechi) 8847/212/2017

08 Apr 2017 156

Nr. unic (nr. format vechi) 8701/212/2017

08 Apr 2017 186

Nr. unic (nr. format vechi) 8701/212/2017

08 Apr 2017 112

Nr. unic (nr. format vechi) 8710/212/2017

08 Apr 2017 207

Nr. unic (nr. format vechi) 8710/212/2017

08 Apr 2017 133

Nr. unic (nr. format vechi) 8607/212/2017

08 Apr 2017 215

Nr. unic (nr. format vechi) 8566/212/2017

08 Apr 2017 204

Nr. unic (nr. format vechi) 8595/212/2017

08 Apr 2017 159

Nr. unic (nr. format vechi) 8595/212/2017

08 Apr 2017 225

Nr. unic (nr. format vechi) 8477/212/2017

08 Apr 2017 201