Procuror din Parchetul Curţii de Apel Constanţa, în atenţia CSM (documente)

Pe ordinea de zi, de mâine, a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), secţia pentru procurori în materie disciplinară, apare Laura Grădină, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, unitate aflată în circumscripţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
 
Obiectul cauzei îl reprezintă art. 99, lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată. Aceasta vizează „atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii“.
 
Conform celei mai recente declaraţii de avere, pusă la dispoziţie de Consiliul Superior al Magistraturii, documentul fiind completat la data de 3 iunie 2015, Laura Grădină nu are terenuri, clădiri, maşini, şi nici bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, cu o valoare însumată mai mare de 5.000 de euro.
 
Mai departe, Laura Grădină a mai consemnat că nu are conturi ori depozite bancare, şi nici alte active producătoare de venituri nete, care, însumate, depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an. În aceeaşi declaraţie de avere, procurorul a consemnat că în 2013 a luat de la BCR 15.000 de euro, scadenţa fiind stabilită în 2018.
 
În ceea ce priveşte veniturile salariale, Laura Grădină a trecut suma de 68.213 lei, sursa fiind Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
 
Conform propriilor consemnări, Laura Grădină nu are interese.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine şi pe unde pleacă Procurori şi judecători din Constanţa, undă verde de la CSM pentru transfer

13 Feb 2017 4207

Un procuror din Parchetul Curţii de Apel Constanţa cere să-i fie apărată reputaţia profesională

13 Apr 2016 1814

Laura Grădină, procuror la Parchetul Curţii de Apel Constanţa, acuzată ca a lezat onoarea profesiei (documente)

17 Nov 2015 6718

Procuror nou în Parchetul Curţii de Apel Constanţa. Iată cine este, de unde vine şi ce avere are! (documente)

09 Oct 2015 2695