Proiect MAI Maşinile parcate neregulamentar în Constanţa vor fi din nou ridicate. Avem toate detaliile (document)



Pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne a fost publicat, în vederea consultării publice, hotărârea pentru „completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006“. Hotărârea mai sus precizată face referire la ridicarea automobilelor parcate neregulamentar, problemă semnalată la nivel naţional. În Constanţa, de serviciul de transportare şi depozitare a maşinilor parcate neregulamentar s-a ocupat, până la data de 1 aprilie 2015, SC Litoral Connect SRL.

Citeşte şi - ACIA atrage atenţia - Contractul încheiat de Primăria Constanţa cu firma ce ridică maşini expiră la 1 aprilie

În altă ordine de idei, amintim că, în luna decembrie 2015, Tribunalul Constanţa a anulat art. 20 din HCLM Constanţa nr. 184/31.07.2013, în ceea ce priveşte măsura blocării autovehiculelor. Decizia instanţei, care a vizat celebra „caracatiţă“, nu este una definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Revenind la hotărârea pentru „completarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006“, pe site-ul MAI se arată că ridicarea vehiculului „reprezintă măsura tehnico-administrativă pe care poliţistul rutier o poate dispune într-una dintre situaţiile prevăzute de art. 143“. Potrivit acestuia, se interzice staţionarea voluntară a vehiculelor:
  1. în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
  2. în zona de acţiune a indicatorului cu semnificaţia „Staţionarea interzisă“ şi a marcajului cu semnificaţia de interzicere a staţionării;
  3. pe drumurile publice cu o lăţime mai mică de şase metri;
  4. în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor publice, e) în pante şi în rampe;
  5. în locul unde este instalat indicatorul cu semnificaţia „Staţionare alternantă“, în altă zi sau perioadă decât cea permisă, ori indicatorul cu semnificaţia „Zonă de staţionare cu durată limitată“ peste durata stabilită. 
Mai departe, conform documentului publicat pe site-ul MAI, „ridicarea vehiculelor nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care:
a) în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane;
b) vehiculul aparţine unei instituţii dintre cele prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“.

Alte dispoziţii

Transportul vehiculului ridicat la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la iniţierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul autoturismului se prezintă la locul ridicării şi este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. În acest caz, se achită contravaloarea operaţiunii de ridicare.
 
Depozitarea se face numai în spaţii corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public. Pe perioada depozitării, vehiculele ridicate se află în paza administratorului drumului public. Administratorul drumului public răspunde pentru eventualele avarii cauzate vehiculului ca urmare a efectuării operaţiunilor de ridicare, transport şi depozitare, în condiţiile prevăzute de lege.
 
Vehiculul ridicat se restituie după ce se face dovada achitării tarifului aferent operaţiunii/ operaţiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea ori deţinerea legală a acestuia. Programul de restituire a vehiculelor depozitate în spaţiile special amenajate se asigură prin serviciu continuu, pe durata a 24 de ore.
 
Prevederile mai sus precizate vor intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
 
Hotărârea pentru „completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006“ poate fi citită integral accesând secţiunea Documente din ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa. 

Citeşte şi


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doi polițiști din Constanța, achitați definitiv pentru abuz în serviciu. Motivare

14 Jul 2021 4021

Doi polițiști și administratorul firmei care ridica mașini în Constanța, condamnați inițial, achitați definitiv

23 Jan 2021 3521

Contract între ABADL și societatea Stef Instal Conect. Despre ce este vorba (document)

25 Sep 2020 4014

Ce a declarat ieri Decebal Făgădău Constanța. Autovehiculele parcate neregulamentar vor fi ridicate. Cine se va ocupa de acest serviciu (document)

29 Dec 2017 9720

„Vrem parcări, nu ridicări!“ Constănţenii nu sunt de acord cu reintroducerea serviciului de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar

04 Feb 2017 2616

Şeful Poliţiei Rutiere - „Este o idee minunată“ Când vor fi ridicate în Constanţa maşinile parcate neregulamentar? (document)

24 Jan 2017 10997

A schimbat macazul afacerii Litoral Connect SRL, undă verde de la Primăria Constanţa pentru amenajarea unei plaje

01 Jun 2016 3940

De când nu mai ridică maşinile din Constanţa, Litoral Connect şi-a mutat afacerile pe plajă

01 Jul 2015 3088

Revista presei locale

04 Apr 2015 2454

ACIA atrage atenţia Contractul încheiat de Primăria Constanţa cu firma ce ridică maşini expiră la 1 aprilie

25 Mar 2015 2286

Pe plaja Princess Summer Club Vor fi prezenţi Connect-R şi Lora

14 Aug 2014 4088

„Nici măcar un leu din această sumă nu ajunge la buget“ Asociaţia Constanţa Ia Atitudine îi cere lui Mazăre revizuirea contractului privind ridicarea maşinilor parcate neregulamentar (documente)

27 Jun 2014 4253

ACIA face lumină în cazul "hingherilor" de mașini Primăria se alege cu praful de pe tobă

26 Jun 2014 2358

Primăria Constanța tace Contractul cu Litoral Connect firma care ridică mașinile abandonate, ținut la secret (document)

16 Jun 2014 3136

Mihaela Alina Staetu, director în CNAPMC, despăgubită de municipiul Constanța

09 Jun 2014 4080