Retea de hoti de combustibil anihilata de politisti

Atac la conducte

Ofiterii Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta au documentat activitatea infractionala a unei retele de benzinari care actiona in zona Navodari, Constanta, Mihail Kogalniceanu si Nicolae Balcescu * In timpul acestei actiuni, politistii au reusit prinderea in flagrant delict a doua autospeciale tip minibus, care erau incarcate cu motorina sustrasa din conductele SC Conpet SA * In prezent se afla sub ancheta sapte persoane * Dupa o prealabila supraveghere a zonei, politistii, sprijiniti de fortele DIAS, au efectuat un control in incinta fermei respective, unde a fost gasita o instalatie artizanala racordata la conducta de motorina * Intr-o singura noapte s-au incarcat circa sase tone de motorina in doua autoutilitare * Acestea s-au deplasat in localitatile Nicolae Balcescu si Mihail Kogalniceanu * Pe tot traseul masinile cu combustibil au fost supravegheate din urma cu autoturismele proprietate personala si filate de ofiterii de politie * La domiciliul a doi dintre infractori s-au gasit o serie de insemnari care permit estimarea furtului cantitatii de motorina din ultimele luni la circa 20.000 de litri

In urma unor activitati complexe desfasurate de ofiterii Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta s-a reusit documentarea activitatii infractionale a unei retele care actiona in zona Navodari, Constanta, Mihail Kogalniceanu, Nicolae Balcescu, reusindu-se prinderea in flagrant delict a doua autospeciale tip minibus, care erau incarcate cu motorina sustrasa din conductele SC CONPET SA.Ca urmare a acestei actiuni, ofiteri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor sprijiniti de lucratori ai Serviciului de Informatii si Protectie Interna au documentat activitatea numitilor P. Dimu, de 46 ani, din Constanta, administrator al unei societati comerciale, S. Marius, de 35 ani, din Ovidiu, S. Hristu, de 46 ani, din Mihail Kogalniceanu, ambii administratori ai unor societati comerciale, primul din Constanta, iar al doilea din comuna Mihail Kogalniceanu, T. Vasile, de 35 ani, din comuna Nicolae Balcescu, conducator auto, T. Daniela, de aceeasi varsta, din aceeasi localitate, casnica, S. Gheorghe, de 45 ani si D. Florin Gheorghe, de 27 ani, din judetul Botosani, muncitor zilier la ferma numitului P. Dimu.Potrivit comisarului sef Traian Manzala, seful Serviciului de Investigare a Fraudelor, intreaga documentare a activitatii infractionale a grupului a fost efectuata de lucratorii Serviciului de Investigare a Fraudei, care a obtinut date concrete despre modul de operare al retelelor infractionale si au identificat bunurile provenite din vanzarea combustibilului. Astfel, numitul P. Dimu a cumparat cu mai multi ani in urma o ferma situata in afara orasului Navodari, in zona Peninsula, care era situata in apropierea conductei de transport produse petroliere a SC CONPET SA Ploiesti.

Direct in benzinaria proprie

In ziua de 7 mai anul acesta, dupa o prealabila supraveghere a zonei si in baza unei autorizatii de perchezitie eliberata de Tribunalul Constanta, politistii, sprijiniti de fortele DIAS, au efectuat un control in incinta fermei respective, unde a fost gasita o instalatie artizanala racordata la conducta de motorina, din care in noaptea de 6/7 mai s-au incarcat circa sase tone de motorina in doua autoutilitare proprietatea lui S. Marius. Acestea s-au deplasat in localitatile Nicolae Balcescu, la domiciliul lui T. Vasile si T. Daniela si in comuna Mihail Kogalniceanu la o firma apartinand fratilor S. Hristu si S. Gheorghe, ele fiind conduse si supravegheate pe traseu de acestia din urma cu autoturismele proprietate personala si filate de ofiterii de politie.Actiunea politistilor a continuat prin efectuarea unei perchezitii la domiciliul numitilor T. Vasile si T. Daniela, unde s-au gasit o serie de insemnari care permit estimarea furtului cantitatii de motorina din ultimele luni la circa 20.000 de litri. Din cercetari a mai rezultat ca P. Dimu si S. Hristu detin mai multe societati comerciale, iar S. Hristu este proprietarul unei benzinarii in comuna Mihail Kogalniceanu prin care s-a valorificat o parte din combustibilul furat. Verificarile efectuate in teren au mai stabilit faptul ca paza locului unde a fost intepata conducta a fost asigurata de muncitorul zilier D. Florin Gheorghe, iar instalatia artizanala a fost montata de P. Dimu.Ca urmare a cercetarilor intreprinse de politisti, acestia au dispus retinerea numitilor T. Vasile, S. Hristu si D. Florin Gheorghe, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Constanta dispunand interdictia de a parasi localitatea pentru o perioada de 30 de zile pentru ultimul, iar ceilalti doi au fost prezentati la Tribunalul Constanta cu propunerea de arestare preventiva, dispunandu-se cercetarea acestora in stare de libertate. Lucratorii de politie au dispus darea in consemn la frontiera a numitilor Safir Marius si Polifroni Dimu, care au disparut de la domicilii, precum si indisponibilizarea autoutilajelor si a celor doua autoturisme de provenienta straina (BMW si Rover) si a unui autoturism Dacia 1310 folosite de infractori la asigurarea traseului.In cauza cercetarile sunt continuate sub aspectul infractiunii de furt calificat, urmand a fi extinse pentru stabilirea intregii retele de hoti de produse petroliere si probarea infractiunilor de evaziune fiscala, spalare de bani si asociere pentru savarsirea de infractiuni. (DSS)

Magistratii au respins propunerile de arestare preventiva

In cazul acestui furt masiv de combustibil, procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Constanta au formulat propunere de arestare preventiva pentru doua persoane. Astfel, Vasile Todireanu si Saca Hristu au fost prezentati magistratilor de la Tribunalul Constanta, insa judecatorii au dispus cercetarea lor in stare de libertate. In replica, ieri, procurorii au formulat recurs la Curtea de Apel Constanta, dar magistratii de aici au respins calea de atac considerand ca este mai bine ca celor doi sa le fie instituita interdictia de a parasi localitatea de domiciliu. Decizia este definitiva.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un preot a sfințit o curbă în care au avut loc mai multe accidente rutiere grave (VIDEO)

03 Feb 2022 1722

Fost comandant de echipaj și șofer în ISU Dobrogea, în arest. Cererea de eliberare, respinsă (minută)

14 Oct 2021 2421

Un fost angajat al ISU Dobrogea a cerut să fie eliberat din arest

28 Jul 2021 2628

Șef echipaj SMURD Angajat al ISU Dobrogea, arestat pentru agresiune sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale și coruperea sexuală

30 May 2021 7069

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 iunie 2018

20 Jun 2018 3365

Doliu în cinematografie. Un cunoscut cineast s-a stins din viață. Împlinise de curând 64 de ani

18 Feb 2018 3571

În plină vară, în România, a nins! Temperaturile au scăzut brusc

12 Aug 2016 6169

Primarul comunei Jilava a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani și fals în declarații

11 Jul 2016 2704

Riseproject.ro Riseblog - Cu cât ne-a umflat Cocoş preţul analizelor medicale

07 Jul 2016 5663

Accesul câinilor şi vehiculelor pe plajă este interzis

24 Mar 2016 4254

Rolul unui set de TV Plasma din lemn masiv in amenajarea sufrageriei

30 Jan 2016 9388

Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a rectorului Academiei Navale. Vergil Chițac - „Analizez şi posibilitatea de a candida... Nu am decis sub ce formă“

28 Jan 2016 4050

15 ianuarie – Marele poet naţional Mihai Eminescu omagiat la Cumpăna, de Ziua Culturii Naţionale

13 Jan 2016 3247

Comunicat de presă - DIICOT

07 Jan 2016 2679

Măsuri de prevenire a incendiilor specifice campaniei de recoltare a cerealelor

23 Jul 2015 2762