România, condamnată la CEDO în cazul familiei Larie Termenele din dosarul în care Mihai Andrei şi Valentin Grigore sunt judecaţi



La finele săptămânii trecute, cotidianul ZIUA de Constanţa vă prezenta cum România a fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Reclamanţii Gheorghe Larie, Anamaria Eugenia Larie şi Reghina Grigorov au sesizat Curtea şi se plângeau, în special, de „lipsa unei anchete prompte şi eficace cu privire la circumstanţele decesului a doi membri ai familiilor lor în urma coliziunii dintre două bărci de pescuit“.
 
Amintim că Mircea Larie, de 37 de ani, şi Ionel Grigorov, de 32 de ani, şi-au pierdut viaţa în noaptea de 18 spre 19 iulie 2007, pe canalul navigabil Dunăvăţ, în timp ce se întorceau din Deltă.
 
Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea a dispus, în octombrie 2007, începerea urmăririi penale faţă de Mihai Andrei, pentru ucidere din culpă, şi faţă de Valentin Lucian Grigore, pentru furt calificat.
 
După ce Parchetul, Tribunalul şi Curtea de Apel au făcut „ping-pong“ cu dosarul, acum, acesta este înregistrat la Judecătoria Tulcea.

Paşii făcuţi la Tribunalul Tulcea

De la data de 5 decembrie a anului trecut, de când a fost înregistrat dosarul, au fost nouă termene de judecată. Următorul termen va fi în data de 11 noiembrie.
 
La primul termen, din data de 4 martie, s-a acordat un nou termen de judecată pentru a se comunica inculpaţilor, Mihai Andrei şi Valentin Lucian Grigore, şi Parchetului cererea formulată de Gheorghe Larie cu privire la „excepţia nelegalei sesizări a instanţei de judecată“.
 
La următorul termen, cel din data de 18 martie, s-a acordat un nou termen de judecată „faţă de imposibilitatea de prezentare a apărătorului părţii civile Larie Gheorghe“.
 
La cel de-al treilea termen, din data de 8 aprilie, s-a amânat pronunţarea.
 

La al patrulea termen, din data de 14 aprilie, s-au respins „excepţiile de nelegalitate invocate de inculpaţi şi partea civilă Larie Gheorghe“. De asemenea, s-a constatat legalitatea rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi legalitatea administrării probelor şi a actelor de urmărire penală. Totodată, s-a dispus începerea judecăţii cauzei, privind pe inculpatul Mihai Andrei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă“, şi pe inculpatul Lucian Valentin Grigore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt în scop de folosinţă“.
 
La termenul din 10 iunie s-a acordat un nou termen de judecată pentru „a da posibilitatea apărătorului Mohora Alexandru sa ia act de conţinutul înscrisurilor depuse la dosar de către părţile civile, precum şi faţă de lipsa inculpatului Grigore Lucian Valentin“.

 
La termenul din data de 12 august, s-a acordat un nou termen de judecată în vederea audierii martorilor încuviinţaţi. În data de 14 octombrie, s-a acordat un alt termen de judecată, în vederea audierii martorilor din rechizitoriu.

Citeşte şi
România, condamnată la CEDO în cazul Larie - Două familii îndoliate şi-au căutat dreptatea şi la instanţele constănţene (document)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța box Cu patru titluri continentale în palmares, „Amalia Niță are Europa la picioare!“

17 Apr 2024 574

Noi numiri în CA-urile spitalelor din subordinea Consiliului Județean Constanța, după revocarea lui Sorin Ciutureanu (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 518

Sorin Ciutureanu, revocat din Consiliile de Administrație ale spitalelor aflate în subordinea CJ Constanța (DOCUMENT)

16 Apr 2024 742

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1390

Decizia prin care Mihai Stanciu a fost delegat șeful DNA Constanța a fost contestată la Curtea Supremă! (DOCUMENT)

15 Apr 2024 909

CSM Constanța box Amalia Niță, în finala Campionatului European. La un meci de al patrulea titlu continental!

12 Apr 2024 837

Anăstase Caraiola, acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Constanța! Condamnare

28 Mar 2024 881

CSM Constanța Boxerii Alexandru Buleu și Erson Huseim, finaliști în Cupa României

21 Mar 2024 695

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 martie 2024

12 Mar 2024 714

2023, ultimul an cu șef Andrei Bodean! DNA Constanța, raport oficial! Câte dosare au lucrat anul trecut procurorii Anticorupție de la malul mării (DOCUMENT)

10 Mar 2024 1695

Iată de ce a fost delegat Mihai Stanciu procuror șef al DNA Constanța! (DOCUMENT)

08 Mar 2024 3681

„Voi construi o altă echipă, cu un suflu nou!“ Ce spune Mihai Stanciu, șeful DNA Constanța, după ce cinci procurori au anunțat că vor să plece la o altă structură

28 Feb 2024 1912

Situație fără precedent la DNA Constanța! Cinci procurori vor să părăsescă structura teritorială

28 Feb 2024 1339

O firmă din Dâmbovița vrea să înființeze o unitate eoliană în satul Siriu, comuna Crucea, județul Constanța

23 Feb 2024 572

Averea și interesele Procurorul Mihai Alexandru Stanciu preia, de azi, șefia DNA Constanța! (DOCUMENTE)

22 Feb 2024 2298