Sporea de la SPIT, nemulţumit de refuzul Tribunalului

La scurt timp după ce Tribunalul Constanţa a respins cererea formulată de Cosmin Adrian Sporea, angajat al Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetul Local, privind ridicarea controlului judiciar - modificare, în parte, a controlului judiciar, bărbatul s-a adresat Curţii de Apel.

Ieri, recursul formulat de Sporea s-a aflat pe masa judecătorilor de la Curte, însă până la închiderea ediţiei magistraţii nu ajunseseră la o decizie privitoare la cauză. După cum arătam şi în ediţiile trecute, Sporea este obligat să nu depăşească limita teritorială a comunei Cumpăna decât cu încuviinţarea instanţei, să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte, să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme şi să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi, învinuiţi şi de martorii din prezenta cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect. Angajatul de la SPIT este acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa de luare de mită, fals în înscrisuri oficiale şi abuz în serviciu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1186

Judecătorul Vlad Decebal Constantin, de la Curtea Supremă, se pensionează!

21 Apr 2024 345

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 689

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1311

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 3547

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 3855

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, achitat definitiv pentru ucidere din culpă

11 Apr 2024 739

Înalta Curte respinge recursul în casaţie formulat de Valentin Vrabie. Surse - Valentin Vrabie rămâne primarul municipiului Medgidia și poate candida la viitoarele alegeri

10 Apr 2024 6242

Coloană de fum dens este observat în Tomis Nord, Constanța. Constănțenii se întreabă ce este (FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3467

Oficial de la CSM! Procurorii Andreea Corina Băjenaru, Florina Silvia Popa și Claudia Antoanella Ianota, eliberați din funcţie, prin pensionare

10 Apr 2024 455

S-au dat amenzi usturătoare Peste 200 de tone azot depozitate în curte, neacoperite, în Cobadin, județul Constanța!

09 Apr 2024 959

Andreea Corina Băjenaru și Florina Silvia Popa Doi procurori din Parchetul General al României ies la pensie

07 Apr 2024 415

PUZ-ul pentru documentația de urbanism în Cartierul Compozitorilor a ajuns pe masa Curții de Apel Constanța!

04 Apr 2024 629

Curtea Supremă de Justiție, în pronunțare în dosarul fostului senator Gigi Chiru!

01 Apr 2024 594

Regimul de înălțime pentru PUZ Constanța-Cumpăna, dezbătut la Curtea Supremă! Judecătorii de la Curtea de Apel au declinat dosarul (MINUTA)

31 Mar 2024 618