Stătea „de şase“ la un magazin din zona Gării Constanţa George Lupu, arestat pentru complicitate la furt (galerie foto)

George Lupu a fost prezentat, ieri, Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătorie, iar bărbatul a fost încarcerat pentru 30 de zile.
 
Potrivit anchetatorilor, George Lupu este suspectat că, în noaptea de duminică spre luni, a asigurat paza unei societăţi comerciale din zona Gării Constanţa, în timp ce alte două persoane sustrăgeau mai multe bunuri din interior. La vederea unor agenţi de pază, Lupu i-a alertat pe cei doi aflaţi în interior, care au reuşit să fugă.
 
Oamenii legii aflaţi la faţa locului au descoperit în apropierea firmei şi un autoturism Matiz, din care au fost recuperate telefoane mobile, tablete şi cartele SIM în valoare de 7.000 de lei. Prejudiciul total cauzat proprietarului societăţii se ridică la valoarea de 9.500 de lei.
 
George Lupu a fost încătuşat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt calificat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.