Surse juridice Aproape 200 de angajaţi ai ISU Dobrogea, la un pas de judecată pentru dare de mită

Prin rechizitoriul prin care fosta conducere a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea a fost deferită instanţei sub acuzaţii de corupţie, procurorii DNA au decis să formeze un nou dosar, separat, prin care să-i ancheteze pe concurenţii care şi-ar fi cumpărat locul în inspectorat.

Mai precis, anchetatorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au hotărât disjungerea dosarului şi continuarea cercetărilor faţă de cele 205 persoane pentru care s-ar fi falsificat lucrările de către fosta conducere a ISU Dobrogea. Acuzaţia principală care îi viza pe concurenţii care ar fi fost favorizaţi ar fi fost dare de mită. Potrivit unor surse apropiate cazului, acest al doilea dosar referitor la situaţia de la ISU Dobrogea ar fi şi el aproape de finalizare. Mai exact, surse juridice susţin că procurorii s-ar afla la un pas de încheierea anchetei şi de întocmirea unui nou rechizitoriu, în care, de data aceasta, inculpaţi ar fi o parte dintre cei care şi-ar fi cumpărat locul în ISU, potrivit anchetatorilor. Aceleaşi voci mai spun că numai unii dintre concurenţii favorizaţi ar urma să fie deferiţi instanţei. Între timp însă, dosarul se află în lucru pe masa procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Conform organelor de anchetă, în cursul lunii august 2007, la nivelul ISU Dobrogea, s-a organizat concursul pentru ocuparea unui număr de peste 400 de posturi de subofiţer.

„În zilele premergătoare susţinerii probei scrise (desfăşurat la data de 15 august 2007), inculpatul Trandafir Petre, inspectorul şef al ISU Dobrogea, împreună cu subordonaţii săi, inculpaţii Coman Neculai (preşedintele comisie de examinare), Niculae Andrei Gabriel, Alexandrescu Gabriel şi Costache Viorel, au constituit o asociere infracţională care a avut drept scop „susţinerea” unui număr de 205 candidaţi, ale căror foi de concurs au fost întocmite în fals de către membrii comisiei de corectare a lucrărilor, activitate infracţională în urma căreia un număr de 192 de candidaţi au fost declaraţi admişi în mod ilegal”, potrivit DNA.

„Candidaţi favorizaţi”

Procurorii mai susţin că „la acest grup infracţional au aderat ulterior şi inculpaţii: Datcu Costel, Bugnar Marius Sorin, Bugnar Adrian Mihai, Niculae Florin, Creţu Sorin Marius, Deoşlea Liviu, Alecu Viorel, Gaicu Dănuţ Mihail, Dumitrescu Laurenţiu George, Cioroiu Nicuşor Cirpian, Ţîncă Dumitru şi Tănase Mihai, care, în calitate de membri ai comisiei de corectare a lucrărilor scrise, au fost de acord să falsifice cele 205 lucrări. Falsificarea lucrărilor a constat în întocmirea în numele candidaţilor favorizaţi, de către membrii comisiei, a foilor de concurs, ce au fost notate cu note foarte mari (171 de note de 10)”. „De asemenea, inculpaţii contraamiral (r) Rusmănică Mircea, fost comandant al Flotei Militare Constanţa, şi colonel ( r) Romanescu Eugen, fost ofiţer din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre Bucureşti, prin intermediul inculpatului Trandafir Petre, au exercitat influenţe şi presiuni asupra membrilor comisiei de corectare în vederea susţinerii a şase candidaţi, cu consecinţa declarării ca admişi a candidaţilor respectivi.

În cauză au fost identificate un număr de 44 de părţi vătămate, din care 37 s-au constituit părţi civile cu suma totală de 1.276.500 RON. Deşi părţile vătămate şi civile au obţinut la acel examen nota minimă de admitere (peste 7), aceştia au fost declaraţi respinşi deoarece posturile lor au fost ocupate de candidaţii favorizaţi de inculpaţi.
Faţă de cei 205 candidaţi admişi prin fals şi faţă de alte persoane s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor într-o cauză separată. Cei 192 de candidaţi declaraţi admişi prin fals au calitatea de cadre militare active (subofiţeri) la ISU Dobrogea, procurorii solicitând instanţei de judecată anularea documentelor de încadrare”, au conchis organele de anchetă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărare directă ISU Dobrogea a bătut palma cu Sisteme Integrate pentru Situații de Urgență SRL, din București!

28 Mar 2024 316

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier cu victime pe varianta Ovidiu! (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1809

A fost activat Planul Roșu de intervenție! UPDATE. Accident rutier între o mașină și un microbuz în Techirghiol. Mai mulți copii răniți (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 6233

La final de săptămână 187 misiuni ale pompierilor din Constanța

25 Mar 2024 348

Mașină răsturnată în canal, în urma unui accident, între Cumpăna și Agigea, județul Constanța

25 Mar 2024 1068

Intervenție de urgență a pompierilor la Cernavodă. Ce s-a întâmplat

24 Mar 2024 617

UPDATE. Accident rutier pe A2, sensul de mers București-Constanța! Primele informații

24 Mar 2024 1249

Accident în Constanța UPDATE. O mașină a intrat în parapet, după ieșirea de pe bd. I.C. Brătianu spre Agigea

24 Mar 2024 1067

UPDATE. Județul Constanța Accident rutier pe DN2A între localitățile Stupina și Crucea. O persoană a decedat(GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 3850

Accident rutier cu victimă pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Implicate un autoturism și un autotren (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 1438

UPDATE Accident rutier, în municipiul Constanța, lângă Zodiac! O victimă este implicată (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Mar 2024 2260

UPDATE O persoană a rămas încarcerată în urma unui accident rutier între Castelu și Medgidia, județul Constanța (FOTO)

17 Mar 2024 1943

Final de proces în cazul fostului angajat ISU Dobrogea, acuzat de agresiune sexuală! Iată când se va pronunța Curtea de Apel Constanța

17 Mar 2024 423

Incendiu în localitatea 23 August din județul Constanța

17 Mar 2024 693

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu la o casă din Aliman!

16 Mar 2024 696