Taxa auto dispare de miercuri! Liber la înmatriculări, până la introducerea sistemului cumulativ de taxe

Timbrul de mediu va fi eliminat, începând de miercuri, 1 februarie. Potrivit art. XII din Legea nr. 1/2017, privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, „Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 4 martie 2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 37/2014, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă“. Totodată, vor fi eliminate opt taxe, prevăzute de Legea nr.117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, care erau necesare eliberării unor documente la ghişeele Direcţiei Regim Permise şi Înmatricularea Vehiculelor.
 
Ca alternativă la eliminarea timbrului de mediu, la nivel central deja se conturează introducerea unui sistem cumulativ de taxe, care să cuprindă atât taxarea la înmatricularea unui autovehicul, cât şi un impozit aplicat diferenţiat pentru maşinile noi şi cele rulate.
 
Taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană. Atunci, taxa de primă înmatriculare se calcula în funcţie de trei variabile: vechimea maşinii, tipul de catalizator (euro) şi capacitatea cilindrică a maşinii.
 
La 19 februarie 2009, taxa de poluare auto a fost modificată, iar Guvernul a scăzut valoarea acesteia cu o treime. De la 1 ianuarie 2012, taxa auto a devenit obligatorie atât la reînmatricularea maşinilor înregistrate în România înainte de 1 ianuarie 2007, cât şi pentru cei care aduceau maşini din Vest. Începând cu 30 ianuarie 2012, taxa este suspendată până la 31 decembrie 2012, iar persoanele care plătiseră deja urmau să primească banii înapoi.
 
Din 15 martie 2013 intră în vigoare timbrul de mediu pentru autovehicule, iar din acel moment taxa auto este calculată exclusiv pe baza emisiilor de CO2. La acest moment, timbrul de mediu variază în funcţie de capacitatea şi vechimea unui automobil, el pornind de la câteva sute de lei şi ajungând până la mii de euro.
 
Tot de la data de 1 februarie se va elimina taxa de 10 lei pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar, documentul urmând a fi eliberat gratuit solicitanţilor. Prevederea este valabilă atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice.
 
Totodată, vor fi eliminate opt taxe prevăzute de Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, care erau necesare eliberării unor documente la ghişeele Direcţiei Regim Permise şi Înmatricularea Vehiculelor, astfel:
- taxă examinare obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile A, A1, B, B1 şi B+E - 6 lei;
- taxă examinare obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile C, C1, Tr, D, D1, CE, DE, C1E, D1E, Tb şi TV - 28 de lei;
- taxă examinarea persoanelor cărora le-a fost anulat permisul de conducere, pentru categoriile cuprinse în permisul anulat, precum şi a persoanelor care au fost respinse de trei ori la examenul pentru obţinerea aceleiaşi categorii a permisului de conducere, precum şi pentru persoanele care nu au absolvit o şcoală de conducători de autovehicule, cu excepţia celor pentru categoriile B, B1, B+E - 84 de lei;

- taxă înmatriculare permanentă sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată de până la 3.500 kg inclusiv - 60 de lei;
- taxă înmatriculare permanentă sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg - 145 de lei;
- taxă de autorizare provizorie a circulaţiei autovehiculelor şi remorcilor neînmatriculate permanent sau temporar - 9 lei;

- taxă de autorizare a circulaţiei pentru probe a autovehiculelor şi remorcilor - 414 lei;
- taxă de înregistrare a cererilor persoanelor fizice şi juridice privind furnizarea unor date din Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, precum şi din Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare şi din registrele judeţene şi al municipiului Bucureşti de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare - 5 lei.

Citeşte şi:

Timbrul de mediu ar putea fi înlocuit cu un sistem de taxe auto

Taxa de înmatriculare, eliminată din februarie
Avocatul Adrian Ionescu, din Baroul Constanţa, spune cum se pot recupera banii

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Modificări în taxarea vehiculelor istorice. Cum să vă conformați și să evitați amenzi!

03 Oct 2023 920

Vești bune pentru șoferi! Astăzi nu se achită taxa la podul peste Dunăre între Giurgeni - Vadu Oii

23 Dec 2022 2020

Proiect de ordin Ministerul Mediului a pregătit modelul de cerere pentru cei care nu au cerut restituirea fostelor taxe auto la timp

26 Sep 2022 1008

Ministrul Mediului a făcut anunțul În 2022, sigur nu vor exista taxa auto, taxă de mediu sau taxă de primă înmatriculare

06 Jan 2022 1384

Noul ministru al Finanțelor, declarații despre posibila taxă pentru mașinile mai vechi de 15 ani. Situația de la Constanța

20 Aug 2021 3029

Interviu online cu șeful SPCIV Constanța Taxe mai mari pentru mașinile mai vechi de 15 ani. Cât de vechi este parcul auto din Constanța și câteva sfaturi pentru viitori șoferi

07 Aug 2021 11392

Ziua Podului Autoturismele care trec podul în sensul Giurgiu - Ruse, scutite de taxă

18 Jun 2021 1395

Ministrul Mediului „Nu se va introduce nicio formă de taxă auto”

21 Jan 2021 2320

Ministrul Mediului, precizări despre taxa auto în 2020

18 Jan 2020 2203

Peste 30.000 de solicitări. În judeţul Constanţa s-au restituit peste 100 de milioane de lei, din taxa auto (document)

06 Dec 2019 2610

Scandal la sediul parcului auto din Constanța. Un șofer băut a vrut să-și recupereze mașina ridicată fără să achite taxa

05 Dec 2019 2597

Ministerul Finanțelor Publice, prin ANAF, a restituit taxa auto tuturor contribuabililor români

09 Sep 2019 3749

ANAF continuă restituirea taxei auto

05 Jun 2019 2185

Taxa auto va fi restituită până la sfârșitul lunii mai. Ce spune ministrul Finanțelor

05 May 2019 2037

Se apropie minivacanța de Paște și 1 Mai. Cum pot fi achitate rovinieta și taxa de trecere a podurilor peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă

24 Apr 2019 1899