Trimis în judecată alături de judecătorul Stan Mustaţă Ciprian Moraru, condamnat în Bucureşti, depistat la Constanţa

Potrivit unor surse, Ciprian Moraru, din Constanţa, a fost depistat de poliţiştii din cadrul Serviciului pentru Investigarea Fraudelor, după ce Curtea de Apel Bucureşti a dispus măsura executării pedepsei închisorii pentru cinci ani faţă de acesta.

Joi, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa au identificat doi bărbaţi pe numele cărora erau emise mandate de executare a pedepselor de cinci, respectiv trei ani de închisoare. Potrivit oamenilor legii, cei doi au fost condamnaţi la trei ani, respectiv cinci ani, sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni prevăzute de legea privind comerţul electronic. Conform unor surse, cei doi bărbaţi sunt Ciprian Moraru şi Florin Anton. Ambii au fost condamnaţi, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti. Amintim că Ciprian Moraru este cercetat şi în acelaşi dosar cu fostul judecător al Curţii de Apel Bucureşti, Stan Mustaţă. În dosarul magistratului, Moraru a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Unul dintre foştii judecători ai Dosarului Retrocedărilor din Constanţa, condamnat la 10 ani şi 8 luni de închisoare

24 Apr 2015 2671

Stan Mustaţă, judecătorul lui Voiculescu, judecat sub control judiciar

10 Mar 2015 1895

Judecătorul Stan Mustaţă revine, azi, la Curtea de Apel. În calitate de inculpat (rechizitoriu+document)

27 Jan 2015 3326

A deschis şi Dosarul Retrocedărilor din Constanţa Judecătorul care ar fi băut cafea cu Traian Băsescu, arestat la domiciliu

30 Oct 2014 3177

Judecătorul Stan Mustaţă a scăpat de arestul preventiv

29 Oct 2014 2235

Stan Mustață în atenția plenului CSM Fostul judecător al dosarului Retrocedărilor din Constanța vrea să se pensioneze

25 Aug 2014 2826

Ciprian Moraru, cercetat în acelaşi dosar cu judecătorul Stan Mustaţă, depistat la Constanţa

30 May 2014 3348

Ciprian Moraru, din Constanţa, deferit justiţiei alături de judecătorul Stan Mustaţă (document)

27 May 2014 3644

Alături de un constănţeanJudecătorul Stan Mustaţă, trimis în judecată, în stare de arest preventiv, de procurorii DNA

26 May 2014 3095

Legăturile de la Constanţa Stan Mustaţă, trimis în judecată de procurorii Anticorupţie

26 May 2014 3101

„Blestemul” celebrului proces al retrocedărilor din Constanţa Judecătorii Stan şi Ursulescu - unul după gratii, celălalt „posibil şantajabil”

09 May 2014 3301

Judecătorul Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea rămân în arest

08 May 2014 2088

Judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel București, află mâine dacă iese din arest

07 May 2014 1852

Judecătorul Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea au fost arestaţi

30 Apr 2014 2308

Judecătorul Stan Mustaţă a fost arestat preventiv pentru 24 de ore, de procurorii DNA

29 Apr 2014 2093