Un simplu cetăţean, spion înnăscut Ce trebuie să (nu) faci pentru a lucra în Serviciul de Informaţii Externe



Declaraţia preşedintelui României, Traian Băsescu, potrivit căreia actualul premier, Victor Ponta, ar fi fost ofiţer acoperit al Serviciului de Informaţii Externe, în perioada 1997 - 2001, a agitat nu numai apele politicii interne, ci şi pe cele ale „spionajului“ autohton. Renumiţii „băieţi cu ochi albaştri“ au fost luaţi în colimator, în ultima vreme, de însuşi poporul pe care ar trebui să îl deservească. În acest context, ZIUA de Constanţa prezintă cum funcţionează SIE, care sunt misiunile sale, obiectivele declarate şi, foarte important, cum ar putea un simplu cetăţean să devină spion.     


Serviciului de Informaţii Externe este, potrivit site-ului oficial, instituţia de stat specializată în domeniul informaţiilor externe privind siguranţa naţională, apărarea României şi a intereselor sale. Obiectivele SIE sunt: culegerea de informaţii cu relevanţă pentru securitatea naţională a României, ce asigură baza de decizie autorităţilor statului, avertizarea timpurie asupra riscurilor şi ameninţărilor, realizarea de evaluări strategice ale mediului internaţional de securitate, dar şi desfăşurarea de operaţiuni pentru apărarea, sprijinirea şi promovarea intereselor României.

Misiunea serviciului

„Parte a sistemului de securitate naţională, activitatea noastră începe acolo unde ceilalţi nu mai pot înainta. Suntem pregătiţi de orice sacrificiu pentru a ne atinge obiectivele. Ne îndeplinim misiunea prin: culegerea de informaţii cu relevanţă pentru securitatea naţională a României, ce asigură baza de decizie autorităţilor statului, avertizarea timpurie asupra riscurilor şi ameninţărilor şi realizarea de evaluări strategice ale mediului internaţional de securitate, desfăşurarea de operaţiuni pentru apărarea şi promovarea intereselor României“, potrivit datelor oficiale.

Loialitate şi restricţii

„A fi angajat al SIE înseamnă să-ţi doreşti să fii cel mai bun. (...) Un angajat al SIE trebuie să fie, în primul rând, loial ţării sale. Fără un ţel suprem, precum acela al serviciului în slujba ţării sale, nu ar putea depăşi barierele din munca specifică. Un angajat SIE trebuie să fie inteligent, cultivat, echilibrat ca temperament şi cu o dorinţă de perfecţionare continuă. Trebuie să posede acel simţ al comunicării pentru a obţine informaţia vitală pentru misiunea sa. Apoi trebuie să fie un specialist pe problematica ce constituie obiectul muncii sale, să dispună de o cultură generală solidă şi să aibă o înclinaţie nativă pentru limbile străine. De asemenea, să accepte restricţionarea, parţială sau totală, a unor drepturi şi libertăţi civice, să păstreze confidenţialitatea strictă în legătură cu activitatea SIE şi statutul său de angajat al Serviciului; să adopte un comportament care nu afectează interesele şi imaginea instituţiei“, se mai arată în documentele oficiale ale serviciului.


Condiţii generale de încadrare

Cetăţenia română şi domiciliul stabil în România sunt condiţii stipulate prin legea de funcţionare a SIE. „Intenţia de a candida pentru un post în SIE nu trebuie dezvăluită decât persoanelor autorizate să cunoască aceste aspecte. Statutul de cadru SIE este special, iar cunoaşterea calităţii reale poate periclita desfăşurarea misiunilor încredinţate şi siguranţa personală. Candidaţii trebuie să fie absolvenţi cu diplomă de licenţă ai unei instituţii de învăţământ superior acreditate. Pentru o carieră în unele activităţi de suport logistic, administrativ, secretariat, operator calculator şi pază se cer studii liceale. Media de absolvire şi rezultatele obţinute pe parcursul anilor de studiu reprezintă criterii de departajare. Aspiranţii la o carieră în SIE trebuie să cunoască foarte bine cel puţin o limbă străină, pe care să o utilizeze în conversaţie, citit şi scris. De asemenea, să posede aptitudini pentru învăţarea altor limbi străine, în funcţie de necesităţile concrete ale SIE. Constituie un avantaj pentru încadrare cunoaşterea mai multor limbi străine sau a unei limbi rare. (...) Neimplicarea politică reprezintă un principiu de bază al activităţii SIE. În consecinţă, angajaţilor SIE nu li se permite să fie înscrişi în partide, organizaţii politice, sindicale sau să desfăşoare activităţi de natură politică“, se mai arată pe site-ul SIE.

Nu este de trecut cu vederea faptul că viitorul angajat SIE îşi va da acordul scris privind interzicerea sau restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, prevăzute de legislaţia în vigoare, pe timpul desfăşurării activităţii în serviciu şi va completa un angajament-tip de loialitate faţă de instituţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Marele mister a lui Ponta a ieșit la iveală! Cine este „ofițerul” acoperit

25 Apr 2016 2042

Editorial Jos măştile! Descoperirea acoperirii din teatrul uriaş al politicii mioritice

16 Oct 2014 4188

Ce s-a întâmplat cu documentele secrete prezentate de Băsescu, care demonstrau că Ponta este ofiţer acoperit

15 Oct 2014 2062

„Tot ce înseamnă procurori depinde de serviciile speciale“ „România e condusă de securişti“. Cum a devenit Ponta ţinta lui Mazăre

15 Oct 2014 4205

Romaniacurata.ro Ponta a fost ofiţer acoperit! Pentru cine contează?

14 Oct 2014 1817

Monica Macovei ştie unde poate fi găsită dovada că Ponta ar fi fost ofiţer acoperit

14 Oct 2014 2342

Vezi reacţia lui Klaus Iohannis cu privire la faptul că Ponta ar fi fost ofiţer acoperit

14 Oct 2014 2316

Meleşcanu "Traian Băsescu riscă sancţiunile impuse de lege"

14 Oct 2014 2087

Macovei consideră că Ponta trebuie să demisioneze din funcţia de prim-ministru

14 Oct 2014 1747

Victor Ponta, despre afirmaţiile lui Băsescu “ Nu e decât un exemplu de ce nu trebuie să fac atunci când voi fi preşedinte”

14 Oct 2014 1741

Traian Băsescu Ponta, fost ofiţer SIE

13 Oct 2014 2527