Viata de „cleopa" Cum sunt condamnate prostituatele la Constanta

10_prostituate___.jpgPedepsită în Codul penal cu închisoarea de la trei luni la trei ani, prostituţia este o infracţiune care nu le mai sperie pe practicantele celei mai vechi meserii din lume, cel puţin, pe cele de pe litoral. Aceasta, poate şi pentru că, deşi limitele de pedeapsă prevăd faptul că prostituatele pot fi trimise chiar şi pentru trei ani după gratii, instanţele de judecată par să se aplece cu blândeţe asupra acestora. Orientate în general spre minimul prevăzut de lege pentru această infracţiune, pedepsele aplicate de judecătorii constănţeni sunt aproape întotdeauna cu suspendare condiţionată sau, mai rar, cu suspendare sub supraveghere.

Cea mai aspră sentinţă aplicată pentru prostituţie este, până la acest moment, o pedeapsă de nouă luni de închisoare, cu executare. Decizia a fost luată în dosarul 14853/212/2007, care o priveşte pe Ghiulsen Veili, de 30 de ani, din Medgidia. Iniţial condamnată la trei luni pentru prostituţie, pedepsei i s-au adăugat alte şase luni de închisoare, pe care Veili le primise într-un alt dosar, pentru aceeaşi infracţiune. După ce au admis apelul procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, judecătorii Tribunalului Constanţa au revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de şase luni de închisoare, primite în 2001, astfel că femeia de moravuri uşoare a fost condamnată să execute, în total, nouă luni în penitenciar. De asemenea, acuzata a mai fost obligată să achite suma de 150 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată. O altă pedeapsă cu executare, pentru prostituţie, i-a fost aplicată Mădălinei Chisoi, care a fost condamnată să execute şase luni în penitenciar şi să plătească suma de 500 de lei, cu titlul de amendă penală. În 2007, aceasta mai fusese condamnată la trei luni de închisoare, cu suspendare condiţionată, şi la plata unei alte amenzi penale, tot de 500 de lei. În rest, sentinţele pronunţate de judecători pentru prostituţie au avut un caracter mai blând, în general, chiar dacă au fost mai mari, pedepsele au fost suspendate condiţionat sau suspendate sub supraveghere.

Sancţionată cu „mustrare"

Cap de afiş pe lista prostituatelor care au beneficiat de clemenţa justiţiei este, la acest moment, Daniela Ion, minoră la data la care a fost surprinsă practicând cea mai veche meserie din lume. În aceste condiţii, instanţa, deşi a găsit-o vinovată de săvârşirea infracţiunii de prostituţie, a luat faţă de Daniela „măsura educativă a mustrării". Pe de altă parte, Tiberiu Gimba, minorul suspectat că ar fi fost proxenetul fetei, a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare, iar organ de supraveghere a executării obligaţiilor stabilite de instanţă a fost desemnat Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Constanţa. Ionela Mirona Sora este o altă femeie de moravuri uşoare pe care justiţia a „mângâiat-o uşor" pe creştet, condamnând-o la un an de închisoare, cu suspendare condiţionată. Totuşi, veniturile femeii au fost afectate în urma confruntării cu legea, aceasta fiind obligată să achite către stat suma de 1.500 de lei, cu titlul de cheltuieli judiciare. Pe de altă parte, Paula Nicoleta Marcu a beneficiat în adevăratul sens de clemenţa judecătorilor, aceştia reducându-i pedeapsa primită iniţial pentru prostituţie, de la un an de închisoare, la patru luni, şi acelea cu suspendare condiţionată, termenul de încercare fiind stabilit la doi ani şi patru luni. Nu de aceeaşi bunăvoinţă a judecătorilor s-a bucurat şi Valentina Bătineanu, condamnată la trei luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe o perioadă de doi ani şi trei luni. Pe durata suspendării executării pedepsei, prostituata a fost obligată să se prezinte la Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi (n.r. localitatea de domiciliu), în prima şi în a treia săptămână din fiecare lună, în ziua de luni. În plus, femeia de moravuri uşoare a fost o obligată ca, pe durata termenului de încercare, să urmeze un curs de învăţământ profesional. Paula Pruteanu şi Paula-Nicoleta Marcu au fost condamnate la câte un an de închisoare, respectiv trei luni de închisoare, ambele pedepse fiind suspendate condiţionat.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 1120

Cumpărări directe ABADL a bătut palma cu Kity Krentz SRL, din Constanța! Vizată, zona de îmbăiere aferentă litoralului Mării Negre

23 Apr 2024 333

Din nou pe podiumul național „CSM Constanța menține tradiția rugby-ului constănțean la înălțime!“

23 Apr 2024 299

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța, încă o victorie în campionat (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 427

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 711

Rugby CSM Constanța, înfrângere la limită în Divizia Națională de Seniori (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 486

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Sunt posturi vacante la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

21 Apr 2024 780

Paul Anghel încurajează petrecerea minivacanței de 1 Mai și Sărbătorile Pascale pe litoralul românesc și în Deltă Dunării

21 Apr 2024 445

Volei CSM Constanța, victorie în primul duel cu SCM U Craiova pentru locul 7. „Revenire senzațională!“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 434

Firme Constanța Acționarii Muntenia Estival 2002 SA, societate condusă de Angelo, fiul lui Cristi Borcea, se reunesc în AGOA. Pe ordinea de zi, și repartizarea profitului din 2023

20 Apr 2024 517

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

20 Apr 2024 606

Istoria Dobrogei Povestea lui Ioan Movilă și a înființării primei stațiuni pe litoral, Techirghiol

19 Apr 2024 5310

LIVE TEXT+VIDEO OMD Mamaia Constanța, Ministerul Economiei și Turismului și alte instituții din domeniu anunță debutul Sezonului Litoral - Delta Dunării 2024 (Galerie FOTO)

19 Apr 2024 623

​Proces amânat între un hotel din județul Vâlcea și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. Dosarul, pe rolul Tribunalului Constanța

18 Apr 2024 352

Baschet Încă o victorie cu FCC UAV Arad, iar CSM Constanța ia o opțiune serioasă în lupta pentru titlul de campioană (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 529