Vindem Portul Constanţa? Ce prevede contractul de colaborare dintre Portul Constanţa şi Rotterdam?

Port_Decebal_Serban.jpgControversatul contract de colaborare dintre Portul Constanţa şi Portul Rotterdam, semnat de fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu în 2011, este confidenţial.

Dacă ar fi desecretizat, conţinutul lui ar putea să elucideze o mare problemă a acestor zile: se vinde sau nu Portul Constanţa? Din păcate, secretomania care există vizavi de un banal contract de colaborare nu face decât să adâncească şi mai tare misterul. Directorul CNAPMC, Decebal Şerban, a declarat într-o conferinţă de presă că „nu se vinde portul", deşi recunoaşte că nici el, ca reprezentant al portului, nu cunoaşte ce cuprinde acel act.

Întrebat dacă celelalte contracte de colaborare ale portului nostru cu alte porturi din lume sunt tot confidenţiale, directorul CNAPMC a spus că nu ne poate răspunde la această întrebare.

Afacerea Portul se ridică la un miliard de euro

De la ce-a pornit toată această isterie? Mai mulţi experţi au afirmat în mass-media că intrarea României în Schengen ar fi condiţionată de privatizarea CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, o afacere evaluată, neoficial, la un miliard de euro, scrie Daily Business.

Specialiştii spun că olandezii se opun aderării României la Shengen. „Olanda şantajează România cu intrarea în Schengen pentru a obţine mai repede şi în condiţii foarte avantajoase managementul privat asupra Portului Constanţa şi, practic, controlul fluxului de mărfuri pentru Europa şi menţinerea Portului Constanţa într-o zonă mediocră din punct de vedere al volumului mărfurilor şi al cifrei de afaceri", a declarat senatorul PSD Marius Bota.

Portul Rotterdam ar putea fi ameninţat

Potrivit analiştilor, acuzele au o logică economică. „Dacă România intră în Spaţiul Schengen, ar putea ameninţa supremaţia Portului Rotterdam, cea mai mare poartă de intrare a mărfurilor extracomunitare în Europa", explică pentru Daily Business expertul în transporturi Gabriel Marinescu.

Laurenţiu Mironescu, fostul director al CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, a spus că, din punct de vedere al fluxului de mărfuri, singurul competitor al Rotterdamului este, într-adevăr, Portul Constanţa.

Ovidiu Cupşa, directorul Ceronav, consideră că din punct de vedere geografic ne batem cu porturile sudice la Marea Neagră, nu cu Rotterdam. „Cel mai bine ar fi ca portul să fie scos de sub controlul politic, iar recrutarea directorilor să se facă doar pe criterii de competenţă. Managerii nu ar trebui să răspundă politic, ci doar în faţa propriilor contracte", spune Cupşa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 66

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 456

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 651

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 598

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 751

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1385

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 650

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 505

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 720

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1258

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 446

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 1056

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1077

ACS Marina aduce la Constanța 4 titluri europene la Ju Jitsu (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 861

Încălțăminte sport contrafăcută în valoare de 6.000.000 lei, reținută de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

10 Apr 2024 383