Aproape 1.400 de migranți salvați în Marea Mediterană

Aproximativ 1.400 de migranți au fost salvați astăzi în Mediterana în cursul a șapte operațiuni coordonate de Garda de Coastă italiană, relatează AFP.
 
Migranții se aflau la bordul a șase bărci pneumatice și altei ambarcațiuni, a precizat garda de coastă într-un comunicat.
 
Una dintre operațiuni a avut în vedere cele aproape 800 de persoane salvate de nava Bourbon Argos închiriată de organizația Medici fără Frontiere (MSF). Printre acestea se aflau 205 femei și 22 de copii, a precizat MSF Sea pe contul său de Twitter.
 
Organizațiile neguvernamentale SOS Méditerranée, MOAS, Jugend Rettet au participat, de asemenea, la diferite operațiuni.
 
De la începutul lui noiembrie, lună în care tentativele de traversare a mării devin mai rare din cauza vremii nefavorabile, vreo 5.400 de migranți au ajuns deja pe țărmul Italiei. Anul trecut, au fost cu puțin peste 3.200 în întreaga lună.
 
Luna octombrie a înregistrat în 2016 un număr record cu aproape 27.400 de sosiri.
 
Peste 4.000 de migranți, bărbați, femei și copii, și-au pierdut viața în apele Mării Mediterane în acest an, potrivit organizațiilor internaționale.

(foto ilustrativ - sursa: hotnews.ro)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aproximativ 60 de migranţi sirieni, printre care și copii, salvați pe Marea Mediterană

24 Jan 2024 708

Organizația Internațională pentru Migrație Aproape 1.000 de migranţi şi refugiaţi au murit în 2023 în încercarea de a ajunge în Europa via Mediterana centrală

08 Jan 2024 735

In memoriam Aurel Negulescu, ofițer de marină și publicist în reviste dobrogene

26 Nov 2023 675

Consiliul Europei critică Italia pentru transferul de migranți către Albania

13 Nov 2023 761

Avion militar american, prăbușit în Mediterana. Armata SUA anunță moartea tuturor celor de la bord!

12 Nov 2023 1519

Sosirea Fregatei „Regina Maria” în Portul Militar Constanța, la final de misiune NATO în Marea Mediterană (FOTO)

11 Oct 2023 720

O nouă misiune de salvare în apele Mării Mediterane încheiată cu succes de poliţiştii de frontieră români! (FOTO)

08 Oct 2023 713

Academia Navală Constanța Nava-școală „Mircea“, prezentă la portul Taranto din Italia

13 Jul 2023 945

Armonia Hospital Dr. Mohamed Zaher – „De 31 de ani, tu, Românie, ai devenit casa mea”

21 Jun 2023 2389

Eveniment în Portul militar Constanața Fregata „Regele Ferdinand” revine acasă, după șase săptămâni de misiune în Mediterana (FOTO +VIDEO)

16 Jun 2023 1060

După șase săptămâni de misiune în Mediterana, fregata „Regele Ferdinand” revine în Portul Constanța

15 Jun 2023 1005

Fregata „Regele Ferdinand” participă la misiuni de monitorizare a traficului naval în Marea Mediterană (GALERIE FOTO)

07 Jun 2023 944

Peste 680 de persoane în pericol pe Marea Mediterană, salvate de navele Gărzii de Coastă

14 May 2023 857

Yaht avariat în Marea Mediterană. Peste 100 de persoane salvate de poliţiştii de frontieră români din cadrul Gărzii de Coastă (GALERIE FOTO)

30 Sep 2022 949

Ofițer de marină, avansat în grad și felicitat în Marea Mediterană (GALERIE FOTO)

09 Aug 2022 1751