Avertizare de călătorie în Grecia. Grevă în sistemul de transport public de călători din Atena

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că personalul din transportul public de călători din capitala Atena a anunţat intrarea în grevă, cu întreruperea circulaţiei mijloacelor de transport în comun după următorul program:
 
- Marţi, 12 septembrie 2017, metroul de la ora 21:00 până la sfârșitul programului;
- Miercuri, 13 septembrie 2017, autobuzele de la ora 05:00 până la ora 09:00 și de la ora 21:00 până la sfârșitul turei;
- Joi, 14 septembrie 2017, metroul va fi în grevă de 24 de ore și pe ruta Doukissis Plakentias - Aeroport (linia 3) nu vor fi efectuate curse; similar, trenurile companiei feroviare TRAINOSE se vor afla în grevă de 24 de ore;
- Vineri, 15 septembrie 2017, metroul, între orele 12:00 și 15:00.
 
Cetățenii români afectați de situația din atenționare pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728879 și +30 210 6728875, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al Ambasadei României la Atena: +30 6978996222.
 
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://atena.mae.ro și www.mae.ro<http://www.mae.ro> și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în „App Store” și „Google Play”), care oferă informații și sfaturi de călătorie, precum și serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața”.

Sursa foto: Google Maps

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenționare de călătorie emisă de MAE pentru Republica Elenă. Ce se întâmplă acolo

03 Feb 2024 782

Atenţionare de călătorie în Bulgaria! Sunt restricții de circulație pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse

24 Jan 2024 741

Atenționare de călătorie emisă de MAE, pentru Franța. Ce trebuie să știe românii care merg acolo

15 Jan 2024 612

Avertizare MAE pentru Franța! Ce trebuie să știe românii care merg acolo

02 Jan 2024 876

Atenționare de călătorie în Franța! Avertizare de furtuni și intensificări ale vântului

02 Aug 2023 901

Atenţionare de călătorie Vizitați Grecia? Se anunță caniculă și pericol de incendii

11 Jul 2023 982

Avertizare de călătorie în Spania! Au fost emise coduri roşu şi portocaliu de caniculă

27 Jun 2023 813

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care călătoresc în Italia!

04 Jun 2023 865

Atenţionare de călătorie pentru Bosnia şi Herţegovina. Autoritățile anunță vreme rea

13 May 2023 860

Avertizare de Călătorie în Ungaria Sunt restricții de circulație impuse cu ocazia sărbătorilor pascale

07 Apr 2023 1114

Atenționare de călătorie în Italia. A fost anunțată o grevă națională a operatorilor aeroportuari, care va afecta mai multe aeroporturi

17 Mar 2023 922

Atenționare de călătorie în Grecia! A emis un cod roșu de vreme rea

26 Jan 2023 1070

Atenționare de călătorie în Bulgaria! Se modifică prețul vinietelor electronice pentru mijloacele de transport

28 Dec 2022 1221

Avertizare de călătorie în Republica Cehă. A fost prelungită perioada controalelor la frontiera cu Republica Slovacă

13 Dec 2022 1091

Avertizare de călătorie în Grecia! Sunt restricții în transportul public din Atena

17 Nov 2022 1095