Irak Zeci de morți în urma unui raid aerian în vestul țării

Mai multe lovituri aeriene au ucis miercuri zeci de persoane, inclusiv femei și copii, într-un oraș deținut de gruparea Stat Islamic (SI) în vestul Irakului, la granița cu Siria, au precizat doi parlamentari și surse medicale locale, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Acestea au spus că atacurile au lovit o piață aglomerată din orașul Qaim, în provincia irakiană Anbar.

Surse spitalicești locale au relevat că 55 de civili au fost uciși, inclusiv 12 femei și 19 copii, în trei lovituri aeriene.

Corpurile a opt luptători au fost de asemenea aduse la morga spitalului din Qaim.

Parlamentarul provinciei Anbar, Ahmed al-Salmani, a confirmat cifra de 55 de civili morți, în timp ce alt parlamentar, Mohammed Karbouli, a declarat pentru Reuters că 60 de persoane au fost ucise, inclusiv unele din rudele sale.

Oficiali irakieni nu au comentat imediat informațiile, dar agenția de știri a SI, Amaq, a difuzat imagini cu ceea ce a spus că reprezintă urmările bombardamentului, pentru care a învinuit forțele aeriene irakiene.

Atacul a avut loc pe fondul ofensivei forțelor irakiene, aflată în a șaptea săptămână, pentru zdrobirea SI la Mosul, oraș aflat la circa 280 de kilometri nord-est de Qaim.


Sursa foto: evz.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atac cu rachete şi drone Iranul lansează o ofensivă diplomatică după atacul asupra Israelului

15 Apr 2024 345

Avioane de luptă au fost mutate din România în Orientul Mijlociu de către Marea Britanie

14 Apr 2024 654

MAEPrimirea de către ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a delegației Comisiei pentru politică externă a Parlamentului Republicii Irak

20 Mar 2024 361

MAEUpdate -Din Agenda de lucru a MAE de marți, 19 martie 2024, vă semnalăm

19 Mar 2024 344

SUA au bombardat ținte pro-iraniene din Irak şi Siria. Joe Biden- „Răspunsul nostru a început astăzi. Va continua”

03 Feb 2024 819

Trei militari americani ucişi şi mai mulţi alţii răniţi într-un atac cu dronă!

28 Jan 2024 961

În Irak Tiruri de rachetă împotriva trupelor din coaliţia internaţională

20 Jan 2024 717

Gruparea Statul Islamic revendică atentatul din Iran

04 Jan 2024 727

Lovitură asupra unei facţiuni pro-iraniene în Irak. Bagdadul acuză coaliţia internaţională de „agresiune”

04 Jan 2024 604

38 de cetăţeni străini, depistați într-un TIR cu textile la PTF Nădlac II

26 Dec 2023 716

Poliția de Frontieră 58 de cetățeni străini, depistați în tentativă de trecere ilegală a frontierei (FOTO)

10 Dec 2023 627

Ambasadorul Republicii Irak în România, în vizită de rămas-bun la MAE

05 Dec 2023 869

MAEDin Agenda de lucru a MAE

05 Dec 2023 489

Omar Hayssam cere să fie eliberat condiționat

01 Nov 2023 1141

Tragedie la o nuntă în Irak! Un incendiu violent a ucis peste 100 de persoane

27 Sep 2023 1011