Marea Britanie A crescut numărul agresiunilor mortale cu tentă rasistă după referendumul BREXIT

Doi polonezi au fost agresaţi în noaptea de sâmbătă spre duminică în suburbia londoneză Harlow, la câteva ore după ceremonia funerară organizată în memoria unui compatriot de-al lor ucis în aceeaşi localitate, relatează AFP, citată de stiripesurse.ro.
 
Conform poliţiei locale, cei doi polonezi, ambii în vârstă de circa 30 de ani, au fost atacaţi şi răniţi la cap şi la nas de un grup de cinci sau şase indivizi, motivaţia agresiunii fiind probabil una rasistă, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul lui Arek Jozwik, un polonez în vârstă de 40 de ani ucis după ce a fost atacat cu sălbăticie exact cu o săptămână în urmă într-un cartier rău famat din Harlow.
 
Ministrul polonez de externe, Witold Waszczykowski, i-a cerut omologului său britanic, Boris Johnson, care s-a aflat sâmbătă într-o vizită oficială la Varşovia, acţiuni din partea guvernului de la Londra pentru prevenirea actelor xenofobe, devenite tot mai frecvente în Marea Britanie după referendumul favorabil Brexitului (ieşirea din Uniunea Europeană).

După aderarea Poloniei la UE, circa 800.000 de polonezi au emigrat în Marea Britanie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ligia Deca a semnat un nou ordin de ministru! „A fost o prioritate pentru mandatul meu“

31 Jul 2023 1163

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2017. „Afară din UE?“ de Răzvan-Mihai Ursu, clasa a XI-a C

05 May 2023 657

31 ianuarie 1953. Ovidiu Lipan „Țăndărică" împlinește astăzi 68 de ani

31 Jan 2022 1425

Direcția Regională Vamală Galați Procedura aplicată coletelor sosite din Marea Britanie. Cât plătiți în plus la vamă pentru un colet din străinătate

21 Dec 2021 1689

Primul Crăciun după BREXIT Modificări la vămuire. Aștepţi colet din afară, de sărbători? Iată ce trebuie să ştii

09 Dec 2021 2201

Noi reguli pentru mașinile cu volan pe dreapta. Ce lege se aplică de la 1 ianuarie

02 Jan 2021 2249

Klaus Iohannis "Acordul post-Brexit va proteja interesele companiilor și ale cetățenilor români"

24 Dec 2020 1727

Casa Națională de Sănătate Accesul la sistemele de sănătate din România și Regatul Unit, în contextul Brexit

11 Dec 2020 1192

Klaus Iohannis „Pentru România este foarte important ca în faza de tranziţie să folosim gazul natural, cel din Marea Neagră“

15 Oct 2020 1770

Klaus Iohannis „Avem o relaţie foarte bună cu Marea Britanie și vom reuşi destul de bine să avansăm în domeniul bilateral“ (video)

07 Feb 2020 2286

Sondaj de opinie ZIUA de Constanţa Marea Britanie a ieşit din UE. A fost primul pas. Credeţi că este un început al apusului Uniunii Europene?

03 Feb 2020 3858

De astăzi, Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană. Ce se întâmplă cu românii de acolo?

01 Feb 2020 3375

Klaus Iohannis Cetățenii români din Regatul Unit vor putea continua și după Brexit să își exercite neîngrădit drepturile

31 Jan 2020 2023

Acordul pentru Brexit a fost aprobat de Parlamentul European

29 Jan 2020 1909

Camera Comunelor a aprobat Acordul Retragerii Marii Britanii din UE

09 Jan 2020 2087